„Există pe lume doruri, dorințe și sentimente, stări, tristeți și bucurii, pe care doar un suflet ales și plin de lumină le poate împărtăși, făcând din toate ale sale, toate ale noastre, ale cititorilor dornici să… sorbim lumina. Cu vocație lirică evidentă, cu o poezie uneori nubilă, alteori profund meditativă, reiterăm ideea că Gheorghe Amza este un suflet tânăr, care deseori abordează viața cu puritatea și sinceritatea unui copil mai mare, dornic la rândul său să soarbă lumina. Fiecare nou volum de poezie care îi poartă semnătura îl apropie de desăvârșirea lirică, printre rânduri transcende, în mod mai mult decât evident, o stare de bucurie a scrisului, dar și o melancolie a trăirii, presărată uneori cu dezamăgiri legate de starea decadentă a lumii actuale, a risipirii valorilor fundamental-umane: iubirea, sinceritatea, credința, respectul pentru limbă și tradiții.” (Gheorghe A. Stroia)
Am scris această carte
Am scris această carte cu bucurie
Pentru toţi cei care vor să mă cunoască,
Să-i primesc în Suflet cu prietenie
Şi-n taina cuvintelor să mă recunoască
Am scris această carte cu mare drag
Pentru toţi cei care vor să mă-nţeleagă,
Să-i primesc în al Vieţii mele prag
Şi-mpreună cu mine-nainte să meargă
Am scris această carte cu prietenie
Pentru toţi cei care vor să-mi pătrundă-n Suflet,
Să-i primesc cu drag şi-aleasă omenie
Lăsând deschis şi curat întregul meu cuget
Am scris această carte cu sensibilitate
Pentru toţi cei care vor Sufletul să-şi umple,
Să-i primesc în inimă cu generozitate
Pentru-a iubi frumosul din lucrurile simple
Am scris această carte cu-al zorilor parfum
Pentru toţi cei care vor să mă ştie bine,
Să mergem împreună pe-al Vieţii mele drum
Întortocheat precum zborul unei albine
Am scris această caret cu picuri de Lumină
Pentru toţi cei care sunt însetaţi de dor,
Să mergem împreună la a Vieţii rădăcină
Din Lumină să ne facem largi aripi de zbor
Am scris această carte cu multă speranţă
Pentru toţi cei care cred în bunătate,
Să-i primesc în Suflet cu exuberanţă
Pentru-a lupta-mpreună doar pentru dreptate
Am scris această carte cu mult optimism
Pentru toţi cei care vor să-mprăştie Lumină,
Să-i primesc în Viaţă cu mult altruism
Împreună să găsim clipa de bucurie plină.
Sâmbătă 22.07.2023
Suntem nişte călători trecători
Suntem nişte călători trecători prin timp
Veniţi pe firul unui destin, deloc cunoscut,
Ce-şi schimbă starea-n fiecare anotimp
Şi pentru care mâine-i total necunoscut
Suntem nişte călători trecători prin vise
Ce-şi caută necontenit locul lor în lume,
Cu dorinţele şi speranţele larg deschise
Pentru-a deveni prin timp un nume
Suntem nişte călători trecători prin sentimente
Ce-nvaţă mereu cum clipa să-şi trăiască,
Dar nu ştiu să trăiască-n acele momente
Când inima şi Sufletul vor să se războiască
Suntem nişte călători trecători prin greutăţi
Ce-şi construiesc un drum sfidând destinul,
Cu-ncredere-nvingând prea multe răutăţi
Înlăturând din calea lor durerea şi chinul
Suntem nişte călători trecători prin bucurii
Precum fulgerul trece prin furtună,
Ce-şi caută plăcerile-n clipele timpurii
Fără să mai aştepte clipa oportună
Suntem nişte călători trecători prin tristeţi
Ce-şi caută bucuria dorită de Viaţă promisă,
Dar nu suntem nicicând destul de isteţi
Ca-n Suflet supărarea să ne fie interzisă
Suntem nişte călători trecători prin succes
Ce-şi doresc totdeauna să fie la-nălţime,
Fără să-nţeleagă bine al timpului acces
Ce alungă totul, uitându-l prin mulţime
Suntem nişte călători trecători prin eşecuri
Dar ştim că fără ele n-ar exista progres,
Când Sufletul şi mintea sunt singurele cecuri
Pentru care Viaţa noastră prezintă interes
Suntem nişte călători trecători prin speranţe
Ce cred neclintit în împliniri deşarte,
Că-şi vor îndeplini ale lor doleanţe
Şi cu această credinţă pot merge mai departe
Suntem nişte călători trecători prin dorinţe
Ce-şi caută bucuria în oricare-mplinire
În Suflet adunând şi multe suferinţe
Ce fac să-nflorească mugurii din Iubire
Suntem nişte călători trecători prin lume
Ce-şi caută întrebători a lor menire,
Îmbătaţi cu speranţa că vor fi un nume
Ce va lăsa prin timp o mare moştenire
Suntem nişte călători trecători prin Viaţă
Ce-aleargă neîntrerupt după un vis străveziu
Nu ştim când ne vindem pe-a timpului piaţă
Iar când înţelegem este mult prea târziu.
Duminică 23.07.2023
RUGĂ
Eu nu ştiu altceva decât să mă rog Ţie
Să m-ajuţi în toate, să mă fereşti de rele,
Să-mi dai sănătate, chiar şi bogăţie,
Să nu m-atingă răul şi nici clipele grele
Îţi cer să-mi fi alături în tot ceea ce fac,
Pe oriunde merg să nu mă părăseşti,
În Lumina Ta, Sufletul să-mi desfac
Pentru păcatele mele să nu mă pedepseşti
Îţi cer mereu iertare şi milostivire,
În linişte şi pace, Viaţa să-mi trăiesc,
Doar frumuseţea lumii s-o am în privire,
Să am mereu puterea să iert şi să iubesc
Tu, m-asculţi totdeauna-ntr-o tăcere-adâncă
Şi-mi primeşti rugăciunile fără să mă cerţi,
Speranţele mele-n Tine sunt precum o stâncă,
Pentru toate păcatele mele aş vrea să mă ierţi
Eu îţi cer mereu Doamne, fără să-ţi dau ceva
Şi am făcut din Tine, adesea, robul meu
Fără să-mi dau seama că sunt altcineva,
Nu eu, s-ascult de Tine, ci Tu, de ce vreau eu
Constat cu-ngrijorare că slava mea spre Tine
Vine cu rugăciuni în care mereu îţi cer ceva,
Întotdeauna vreau ca Tu s-asculţi de mine
Iar eu s-ascult de Tine înseamnă altceva.
Luni 24.07.2023
Am murit şi-am înviat
Am murit şi-am înviat în multe dimensiuni
De câte ori în Viaţă învăţam să trăiesc,
Când mi se tăia răsuflarea-n faţa unor minuni
Sau în clipa-n care simţeam că mă năruiesc
Toţi cei care-n Viaţa mea, uneori au intrat,
Au adus câte ceva ce-a fost bun sau rău,
Mi-au schimbat simţitor Viaţa strat cu strat
Purtându-mă de la extaz la-ntunecatul hău
Toţi cei care din Viaţa mea au plecat
Au luat cu ei o parte din existenţa mea,
Mi-au lăsat un Suflet de dureri secat,
O inimă rănită şi-o-mpovărare grea
Eu am luat-o de fiecare dată de la început
Cu credinţa că pot merge din nou mai departe,
Un nou drum al călătoriei mi-am conceput
Ţinând cont de greşeli, dându-le mai departe
Viaţa mea a fost scrisă de cei întâlniţi,
De cei în care-ncrederea mi-am sădit,
Mi-am deschis Sufletul pentru-a fi uniţi
Şi-mpreună cu care speranţe am clădit
Pe toţi i-am închis în a mea Iubire
Cu credinţa şi nădejdea-n Dumnezeu,
Că doar în Lumină scăpăm de-nrobire
Şi călătorim mai uşor în al Vieţii turneu
Am murit şi-am înviat tot de-atâtea ori
Cu fiecare fiinţă sau eveniment întâlnit,
Am luat-o de la capăt cu-aceeaşi fiori
Cu credinţa că Sufletul este-un mic infinit.
Luni 31.07.2023

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..