Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CREDO » Gheorghe Constantin Nistoroiu: Alteța Sa regală – CALUL (partea a II-a)

Gheorghe Constantin Nistoroiu: Alteța Sa regală – CALUL (partea a II-a)

         „Împăratul Cosmosului – HRISTOS

         Este Cavalerul absolut al Veșniciei!”

                       (Valahiel Monahul)

                   CAII misterioși ai Marilor Eroi care au creat legendele celebre ale lumii.

   BALIOS și XANTOS au fost armăsari regali dăruiți de regele Traciei, Peleus, fiului său Ahile, ca un dar din partea lui Poseidon – Zeul Mării. În Grecia tracică întâlnim sportul curselor de cai. În Cartea a douăzeci și treia a Iliadei, marele poet trac Homer, descrie „cursele pe care Ahile le-a organizat în valea Troiei, în onoarea prietenului său Patrocle, căzut în luptă. Au participat cinci dintre cei mai buni conducători de care, iar printre aceștia se găsea și regele Menelaos în persoană.Totuși nu el, ci Diomede, un membru al consiliului aheenilor, a fost cel care a obținut premiul întâi: o femeie frumoasă, pricepută la lucru și, pe deasupra, un mare trepied de aur.”

AMAZOANELE erau Fecioarele cele mai frumoase, cele mai nobile și cele mai aprige luptătoare ale milenarului Trunchi Traco-scitic, care au reușit să impună omenirii pe cea mai faimoasă Regină, TOMIRYS. Amazoanele pe armăsarii lor, negri, regali și repezi fulgerau dușmanilor o apariție fantastică care-i spulbera cu trăsnetul Cavaleriei lor nimicitoare.

CYRUS a fost armăsarul pur sânge al celei mai renumite Regine antice a traco-sciților – Tomirys, învingătoarea celui mai puternic împărat al lumii în vremea sa, Cirus cel Mare, căruia neînfricata luptătoare i-a tăiat capul cu spada ei, împlinindu-și astfel profeția-avertisment.

BUCEPHALUS

Alteța Sa imperială – Bucefal, simbolizează pe slujitorul fidel până la moarte, a singurului său mare Stăpân, care a pornit în fantastica sa cavalcadă a cuceririi teritoriale spre soare-răsare, străbătând marea Persie, până la marginea Indiei. Ca și împăratul, armăsarul imperial s-a lăsat ispitit doar înspre soare, întruchipând pe celestul bidiviu solar. Renumitul gravor de la Gros l-a imortalizat într-un faimos desen în anul 1798.

Alteța Sa imperială – Bucefal a fost calul favorit al împăratului geto-dac Alexandru cel Mare, „excela printr-o imaginație neobișnuită, considerându-se egal cu zeii și forțând destinul, fie cu mânie violentă, coborâtoare din eroii homerici, de unde și-a ales modelul pe Ahile, fie cu calcul rece, disciplinat de învățătura dascălului Aristotel din Stagyra”. (Iohanna Șarambei – Nicolae Șarambei, 99 Personalități ale Lumii Antice, Ed. Albatros-București, 1983)

Armăsarul pur sânge, de abanos, de nestrunit, ca un valah neînfricat, nu accepta pe nimeni altul să-l strunească. Copilul Alexandru l-a încălecat la 13 ani, iar la 15 ani regele Filip, tatăl i-a lăsat pe mână regatul, fiind angajat în războiul cu tracii lui Kersoleptos. Bucefal a murit în anul 326 î.Hr. Împăratul Alexandru cel Mare a fost atât de afectat, de moartea prietenului Bucefal, ca de pierderea unei întregi legiuni. În memoria lui a fondat Cetatea Alexandria – Bucefala.

   „Își îndoia genunchii dinaintea lui Alexandru cel Mare și apoi neobosit, începea să alerge. A fost omorât în timpul unei sângeroase bătălii, și Alexandru cel Mare a pus să se ridice un oraș în jurul mormântului său, spre venerarea lui.” (Jean Chevalier/ Alain Gheerbrant, Dicționar de Simboluri, vol. I, Ed. Artemis, București, 1995)

DARDAN – în limba aramaico-pelasgă se tâlcuiește Darul celui Drept. Dardan a fost Calul providențial al Împăratului Darius cel Mare (521-486 î.Hr.), care l-a urcat pe tron. După moartea lui Cambyses al II-lea și îndepărtarea ticălosului mag Gaumata, care se autoproclamase rege, la tronul vacant erau șapte pretendenți, fiecare cu calul său. Zarul aruncat s-a validat prin hipomancie. „Procedeul prevedea că este ales de zei cel al cărui cal va necheza primul la ivirea zorilor.” (Iohanna Șarambei-Nicolae Șarambei, 99 Personalități al Lumii Antice, op. cit.)

CARPUS, a fost Armăsarul Împăratului Burebista cel Mare, al Geto-Daciei, al cărui nume se tâlcuiește prin „cel mai strălucit” dintre bărbați, monarhul care provocase o spaimă uluitoare tuturor adversarilor și mai cu seamă romanilor lui Cato, personajul lui Lucanus din epopeea Pharslia:Feriți-ne, zei cerești, ca, printr-un dezastru care i-ar pune în mișcare pe daci și pe geți, Roma să cadă, iar eu să mai rămân teafăr…”

   Carpus era un bidiviu negru, strălucitor, înfocat, de talie mijlocie, neobosit, rapid, furios, sigur pe sine, neacceptând decât privirea pătrunzătoare, mâna dârză și mângâierea marelui stăpân.

   DUCIPAL a fost pegasul marelui și neînfricatului Decebal, supranumit de vitejii vremurilor sale, Regele munților. Avea culoarea abanosului, de talie mijlocie, puternic ca un hercule, ca o fibră de oțel în toți mușchii proeminenți, ai picioarelor atlete. Era deosebit de iscusit la coborârile repezi, dar și flacără aprigă la cățărările abrupte.

INCITATUSImpetuos a fost calul împăratului Caligula (12-41 d.Hr.), cel mai răsfățat cal din istoria omenirii. Purta un mare colier cu pietre prețioase. Avea un grajd din marmură albă și un jgheab din fildeș. Spre a-și înjosi politicienii săi, împăratul și-a făcut calul senator.

CEZAR, un pur sânge arab de culoare albă cu pete negre a fost calul favorit al marelui get, Împăratul Constantin cel Mare, cu care a obținut strălucitoarea victorie de la Podul Milvius – Podul Vulturului în ziua de 28 Octombrie, 312, care va provoca Edictul de la Milan din 313. Calul a purtat ca și stăpânul său, pe veșmântul imperial de brocart, Crucea, binecuvântată de Împăratul Cosmosului – Hristos, cea care avea să aducă omenirii biruința universală a Bisericii.

BORAK a fost un armăsar rapid ales de profetul Mahomed, întru nemurirea sa, care l-a urmat, „în Noaptea sfântă, însoțit de Arhanghelul Gabriel, de la Mecca până la Ierusalim, unde s-ar fi înălțat la cer.” (Encyclopedie de l-Islam (Leyde-Paris, 1913, vol. I, p. 813. Coran, Sura 67)

RODRIGO, armăsarul pur sânge arab al lui Rodrigo Diaz de Bivar – Cid Campeador (1040-1099), întruchiparea ideală a cavalerului spaniol, s-a făcut remarcat în vremea Reconquistei, rămânând în legendă, alături de bravul Cavaler, ca unul dintre cei mai venerați cai ai lumii.

ROSINANTE a fost calul celebrului hidalgo Don Quijote de la Mancha, eroul romancierului spaniol Miguel de Cervantes Saavedra (1547-1616), care a căutat alături de stăpânul său adevărul, dreptatea și himera libertății.

CATALAN – renumitul armăsar al lui Ștefan cel Mare, era de talie înaltă, alb ca spuma laptelui, cu ochii mari, scânteietori, cu o coamă bogată și o coadă lungă, stufoasă, sforăind mândru de marele său Voievod, cel mai impunător Atlet al lui Hristos, al veacului al XV-lea.

Catalan a fost fidelul Marelui Voievod, ambii încununându-se de Aureola marii Bătălii de la Vaslui-Podul Înalt, 1475. Alt favorit a fost armăsarul Voitiș, sprinten ca o capră neagră și iute ca o săgeată. Ștefan cel Mare avea o impunătoare cavalerie de 40.000 de călăreți iuți ca fulgerul.

SULTAN era armăsarul arab, înalt, alb cu pete albastre al lui Vlad Țepeș. Neînfricatul Voievod îl călărea adesea pe sultan în toate confruntările armate cu marele Sultan și vizirii săi. Nu putea fi strunit decât de regalul său stăpân. Sultan avea o privire aprinsă ce te străpungea. În luptă se repezea cu Domnul său ca un vifor în calul unui pașă, făcându-l una cu pământul. Cruciatul Wallerand  de Wavrin aprecia iscusința și viteaza cavalerie a lui Vlad Țepeș.

   PEYLOO era un frumos murg arab, îndrăgit de Voievodul Petru Rareș, care ocupa în inima sa locul imediat după familie. În vremea pribegiei 1538-1541, în scrisorile trimise din Caransebeș către fidelul său Toma Boldorffer din Bistrița, pentru doamna sa Elena, întreba de dânsa, de copii și de cai. „Să te străduiești d-ta pe lângă copiii și soția noastră, ce le va fi nevoia, ca să li se dea lor ceva bani… și de cai să ai dumneata grijă.” (Constantin Gane, Trecute Vieți de Doamne și Domnițe, Ed. Orizonturi, Buc., p. 56)

SVETLANA – nobila iapă pur sânge, ca spuma laptelui, de talie mare, focoasă ca o curtezană din Orient, mândră de regalul ei Stăpân, l-a onorat pe Marele Domn valah Mihai, la Intrarea lui Triumfală în Alba Iulia, în binecuvântata zi de  1 Noiembrie 1599.

FATIMA  a fost o faimoasă iapă pur sânge a Întregitorului Daciei Mari, care l-a salvat în bătălia de la Mirăslău, când „s-a dat pe mâna lui Basta, scria Radu Theodoru, cu o ușurință vecină cu nebunia.” (Radu Theodoru, Vulturul, 4, Ed. Militară, București-1982, p. 29)

Retragerea lui Mihai nu putea fi salvatoare decât trecând învolburatul Mureș. S-a lăsat în grija Fatimei. „Malul rîpos. Jos, mult sub mal, dolia adîncă, apele verzi și lucii rotitoare. Pinten. Fatima se aruncă în gol. Plutire ca într-o desprindere. Plescăitul apei. Răcoarea apei, dulce și dezmierdătoare și odihnitoare ca moartea. În stânga. În dreapta. Peste tot plescăitul cailor împinși în Mureș…Fatima țăcăne prundul. Se îndreaptă în șa. Curge Mureșul din El. Scoate steagul de sub cuirasă. Iese la trap pe malul unde-l așteapta Baba Novac…”(ibid., p. 43-44)

Un alt cal al Viteazului, consemnat de același mare scriitor Radu Theodoru a fost Sultan. Cu el, neînfricatul Domn a primit delegația sârbilor prin trei tineri care purtau steaguri cu chipurile Sf. Sava, Iovancăi Rudnik de Zagubica și Baba Novac, călare, cu sabia ridicată deasupra capului. De pe semețul Sultan, Domnul Daciei Mari s-a jurat să răzbune profanarea haiducului Novac:

   -„Pe cenușa lui mă jurui să-i răzbun moartea și mâna mea să nu lase sabia răzbunării…”,p.348.  

Sfârșitul Marelui Viteaz, prin trădarea habsburgică pe Câmpia Turzii… „ În afara cortului se aflau aproximativ 17 slujitori ai Domnului care, dându-și seama ce se petrece, au sărit să-și apere stăpânul. S-a încins o luptă aprigă în care au pierit peste 30 de oameni ai lui Mihai. Calul Voievodului, care aștepta gata înșeuat la intrarea în cort, a fost împușcat și trupul lui Mihai a fost așezat pe trupul calului.” (Mihai Viteazul în conștiința europeană, ediție de documente, I, Ed. Academiei R.S.R., 1983, p. 416)

FLORA, iapă din rasa Friziană, din Olanda, aparține lui Aurelian Sima din Feldioara. La comemorarea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, Flora a îngenuncheat în fața statuii ecvestre a Regelui Daciei, Mihai Viteazul din orașul Sfântu Gheorghe.

MARENGO, botezat de Napoleon Bonaparte, după victoria bătăliei de la Marengo, din 1800. Armăsarul s-a născut în herghelia El Naseri în 1793. L-a slujit pe împărat în multe bătălii, inclusiv în cea de la Waterloo. Marengo a murit în 1831, iar scheletul său onorează Muzeul Armatei Naționale-Londra.

COPENHAGA, rasă anglo-arabă, deținut de mareșalul britanic Thomas Grosrenor, botezat după bătălia de la Copenhaga din 1807, apoi vândut marchizului de Londonderry, Charles Steward, iar de acesta vândut ducelui Arthur Wellesley Wellington (1769-1852), ambii prezenți în bătălia de la Waterloo. Calul a murit în 1836, fiind îngropat cu onoruri militare în parcul castelului Stratfield Saye House.

Prințul Barbu Știrbei a rămas în istorie prin noblețea caracterului său, care l-a făcut să fie în egală măsură iubit de suverană și apreciat de regele Ferdinand. Herghelia frumoșilor săi cai și faptul că el a fost preferatul pur sânge al Reginei Maria, i-au adus celebritatea.

MURGU, cal arab, pur sânge, negru de talie mijlocie, sprinten, puternic, inteligent, nărăvaș, autoritar, trufaș, strălucitor, neobosit, neîntrecut în galop, prevăzător în fața pericolului, asemeni stăpânului său, maiorul Ion Antonescu, șeful Secției Operații a Marelui Cartier General, cel care a întruchipat orgoliul ostașului și virtutea eroului, cel care a decis victoria de la Mărășești, poate chiar și soarta războiului.

Regele-figurant Ferdinand și suita sa de la Iași, convinși de Comandamentul rus, băteau în retragere. Antonescu s-a opus îndârjit. „Când mi s-a cerut să traduc în ordin această hotărâre, mărturisea maiorul Antonescu, am obiectat cu brutalitate. „Dacă ne ridicăm de la Mărășești nu ne mai oprim nici la Nistru. Trebuie să învingă sau să moară poporul român. Altfel, piere în dezonoare. Eu nu redactez și nici nu contrasemnez ordinul de retragere.”(General G. A. Dabija, Armata română în războiul mondial (1916-1918, vol. II)

Regina Maria a fost inițiată în eleganța cavaleriei române de prințul – general Gheorghe Cantacuzino – Grănicerul și a atins performanța suverană… sub prințul Barbu Știrbei.

Rudolpho Valentino, renumitul actor italian, o celebritate a hollywoodu-lui a avut un cal de o fidelitate care s-a transmis dincolo de moarte, dincolo de firesc. După plecarea timpurie a actorului, respectiv a stăpânului-prieten, Calul mergea săptămânal în ziua de Vineri, la mormântul starului stând în reculegere ore în șir.

    Toți împărații, regii, marii Voievozi, marii Comandanți de Oaste geto-daco-români au fost neîntrecuți Cavaleri și Călăreți. În instrucția oricărui Vlăstar princiar la loc de cinste sta arta călăritului.

   Admirație și venerare Marilor Cavaleri!

   + Sf. Prooroc Ioan Botezătorul – Înainte Mergătorul Domnului

   Mulți ani fericiți purtătorilor sfântului nume IOAN

 

                           Gheorghe Constantin Nistoroiu – Cavaler de Clio

 

Facebooktwitterby feather