Un viscol de două zile i-a întroienit ograda ca pe vremurile copilăriei. Acareturile păreau nişte gorgane neolitice. Doar pe ici-colo li se zărea câte un fragment din coama acoperişului. Cum-necum, gospodarul reuşi a-și croi un tranșeu, cu ocolişuri convenabile, până la coteţul păsărilor. Şopronului alăturat cotețului, coana Iarnă îi meşterise ușă albă şi pufoasă. Abia ce a îndepărtat două lopeţi de omăt din alcătuirea aşa-zisei uși de ocazie, că o găină captivă în acea încăpere îi sări în faţă, împroșcându-l cu pulberea rece a cerului. Și-a astâmpărat sperietura şi a intrat să vadă cum a reuşit galinaceea lui să înfrunte singură gerul nopții într-un loc nepotrivit iernării vietăţilor înaripate ale gospodăriei. Găsi acolo un petic de paie, iar în mijlocul lui… profitul cel râvnit de gospodar: un ou. Îl puse cu grijă în buzunar și se-ndepărtă de culcuşul de necesitate al zburătoarei sale, continuând ore bune să-și destroienească rudimentara sa gospodărie.
După pauza de prânz, își continuă “privilegiul” de sătean cu traiul ca în “sânul lui Avram” (spre invidia orăşeanului) şi-și prelungi osânda cea fără pic de creativitate.
Pe înserat, cuibărită între perne, cu ochii ţintă la o telenovelă turcească, nevastă-sa îi strigă, de cum îl simțit intrând pe uşă”: “S-a ouat cumva vreo găină?”. Şi, înainte de a indruga vreun răspuns, gospodarul se simți atins ca de fulger în memoria sa temeinică de, acușica, septuagenar. Dădu să zică ceva cu voce tare, dar îi iesi şoptit cam atât: “Ptiu, neisprăvitule! Oul!… Oul cel de dimineaţă”!… Băgă circumspect mâna în buzunar şi… Şi o scoase repede, precum a scos-o din scorbura pupezei Nică a’ lui Ştefan a’ Petrei, demult, când cu povestea “cucului arminesc” care spurca disdedimineață satul Humulești.
Ca să-și potolească ţâfna, se răsti la nevinovata lui pereche de-o viaţă, cerându-i imperativ ajutorul. Că iată ce i se poate trage bietului sătean de la un pârdalnic de ou!
Şi… ce-a urmat? O biata imagine prozaică, în baie: nevasta-sa ţinea cu două mâini, la marginea căzii, haina de corvoadă a bărbatului, iar el, că tot avea mâna năclăită de materia lăuntrică a oului cel strivit în loc nepotrivit, spăla ofuscat buzunarul scos afară din găoacea şubei… Și asta, aducându-și aminte de “oul lui Columb”, de cum să stea “oul în vârf”, fără efecte colaterale. “Trebuia numai să-ți vină în gând, netotule! Atât!”, îi șopti stafia lui Columb.
“Deh, farmecul vieţii la ţară, pe timp de iarnă”, își zise pățitul devenit priceput, consolându-se instantaneu.
Miroslovești, 10 ianuarie, anul Domnului 2017
by