Bunicul fuse la război,
La fel și tata, mai apoi.
Tristețe, sânge, moarte, jale –
Mereu destinul cel din cale.
E în ființa noastră stampa:
A fi sau a nu fi de sprijin rampa.
E-n om și frica, și speranța,
Nu, însă, e la el Instanța.
Părea că fuse asta pân’ la noi,
Cei netrecuți prin molime, război,
Căci ne credeam stăpâni în toate –
Acum, ne suflă moartea-n spate.
Ne-om vindeca, mă-ntreb, de-acel preaplin
De noi? De-nstrăinarea de divin?
Ne-om lămuri c-atunci când vine moartea
Râvnim la Cer?… „Ne ține, Doamne, partea!”
Gheorghe Pârlea
20. 03. 2020


