GUILLERMO EDUARDO PILÍA: MAÑANA DE SANTIAGO
A JAIME SILES
Recuerdo, querido Jaime, los dos
frente al café en un hotel de Santiago
mientras recordábamos en latín
unos versos de Catulo. De pronto
no sé qué habrás sentido que dijiste:
“Quién va a creer, un siglo en adelante,
que un poeta español y uno argentino
puedan haber estado esta mañana
platicando aquí en Chile, en este hotel,
acerca de un poema de Catulo”.
Eso fue hace seis años y hoy entiendo
que el tiempo y el espacio son a veces
convenciones humanas, que a menudo
vuelvo en el corazón a estar contigo
como aquella mañana; que español
o chileno o argentino son meros
rótulos; que entre el latino y nosotros
no hay hoy dos milenios de distancia;
que la poesía es capaz de abolir
siglos y banderas; que en ella somos
siempre hermanos los dos y así hoy nos ve
también Catulo, imagino, en lo eterno.
O DIMINEAȚĂ LA SANTIAGO
LUI JAIME SILES
Îmi amintesc, dragă Jaime, de noi doi,
dinaintea unei cafele, la un hotel din Santiago,
în timp ce rememoram în latină
câteva versuri de Catul. Dintr-odată,
nu știu ce vei fi simțit tu, că ai zis:
„Cine să creadă, peste un secol,
că un poet spaniol şi unul argentinian
ar fi putut să stea în această dimineață
la o conversație aici în Chile, în acest hotel,
despre un poem al lui Catul…”.
Asta a fost cu șase ani în urmă și astăzi înțeleg
că timp și spațiu nu sunt uneori
decât convenţii omenești, că eu, adesea,
mă găsesc iarăși cu tine în inima mea,
precum în dimineața de-atunci; că spaniol
sau chilian sau argentinian rămân simple
etichete; că între poetul latin și noi
nu se află o distanță de două milenii;
că poezia este în stare să anuleze
secole și stindarde; că în ea noi doi suntem
întotdeauna frați și că așa ne vede azi, îmi imaginez,
și Catullus din eternitate.
(Traducere din limba spaniolă: EUGEN DORCESCU)


