FLORICA BAȚU ICHIM ( 13 aprilie 1945- 5 septembrie 2010)

Născută pe 13 Aprilie 1945, al şaptelea copil al unei familii de aromâni. Studii: Liceul Gheorghe Sincai din Bucureşti şi Academia de Studii Economice. Stabilită în Canada din1974. Volume de versuri: “Mesagerul Alb” (1970 ) cu o prefaţă de Ion Caraion, “Oglinzi” (1975 ), “Seară Lumească” (1978) , “Poezii pentru copii” (1979), “Valea nopţii” (1982, în volumul colectiv “Agape” împreună cu Nicolae Novac şi Dumitru Ichim), Alte “Poezii pentru copii” (1983), “Poeme din grădina luminii” (2000), “Petala infinitului Alb” (2001). Un volum de poeme în proză “Vinerea Mare” ( 1975) şi două de proză confesională: “ Bolnav de cancer în Medjugore” (1989 ) şi “La porţile disperării, începutul speranţei “ ( 1994 cu o prefaţă de Valeriu Anania ).Tradusă în Engleză și în Gaelic by THE LAND OF TREE PUBLISHING HOUSE,Winnipeg, Manitoba, 2022, Codirector al emisiunii bilunare de televiziune “Romanian Kaleidoscop” (1975-1985). A fost membră în UNIUNEA SCRIITORILOR ROMÂNI. A trecut la cele veșnice pe 4 septembrie, 2010

OGLINZILE SPARTE

Oglindă-nnoptândă în clipe fărâmă

târziul de arbor,

curândul de râmă,

amurgul de lut,

neclarul de cer,

Lerui Doamne, lerui, ler

lerui Mamă

lerui soare

cu amurg de ursitoare,

cu amurg de eu în trup

zodii ştirului irup…

“Sunt urâtă” îţi spun.

Spusul mă doare,

cuvântul se frânge-ntre grâuri şi soare.

Eu-palma-mi atinge o cută, un gând,

“mai urâtă” şoptesc

şi trup

lunecând

din petală-n petală

se vrea a gândire –

gândul se cere în dincolo fire

şi veşti de dincolo-mi se lasă pe

umeri

şi număru-n urme cu umbrelele

numeri

şi număru-a umbră se lasă-n privire

“… e dincolo fire …

e dincolo fire … “

Urc înspre eu…

mă ating…

Mă cutremur…

Lut-cerul se dăruie mării,

a tremur

şi tremură ape ducându-l ‘napoi…

– Fără noi!

– Lângă noi!

– Fără noi!

– Lângă noi!

“Mai urâtă” şoptesc. Ne-mplinire

mă doare

oglindiri picurând

între minus

şi soare…

IN MEMORIAM

FLORICA BATU ICHIM

LINIŞTEA ÎNTÂIA

CUMPENI LA MARGINEA SERII

Cad…

Cerul pornindu-mi din palme,

cercul

se opreşte la jumătatea copacilor

linişti

pe aripile lebedelor lunecânde lunatic…

La dreapta?… La stânga?… mă adun înainte:

silabe sunând balansuri de cer –

stele-ntorcând balansuri de noapte

clipă

a clipă

însumânde tăceri –

dar unde?… spre unde?… de unde?… – Cuvântul.

Se clatină bolta sub bălţi de lumini

şi nu ştiu… tăcere în mine se coace

durerândă-mplinire de nu, spre lumini.

Şi nu ştiu… crescândă negare sub nouri –

negânda negării, vocale vibrând,

cusânde consoane curgândelor cercuri

ţesând ţintirim… –

de negări… de nuntiri…

În mine să tac… În sine, adâncul…

… spre unde? de unde? – Cuvântul

se coace până la jumătatea cercului –

mai uită o zi… mai lasă un gând…

(…)… din nou, de la capăt?

Tăcere

se coace în jumătate de mugur,

mânjiri aleargă spre cer acvilin –

noapte mânjind şi privire şi braţe

şi gânduri şi plete şi drumul de melc –

apa fântânii întoarse în cercuri…

de unde?… spre unde?… Cuvântul

se coace până la jumătatea copacilor –

libelulele liniştii –

aripile lebedelor lunecânde lunatic

RHEO

Totul curgea din ceva în ceva

putrezise o stea,

se-nălţa o cometă.

Pământul clepsidrei în sevi luneca.

Luna

se juca la ruletă.

Orele

în păsări albastre se pregăteau pentru zbor,

braţele ceasului

se făcuseră cânt de cocoş.

Noapte murdară lunecând în obor

taraba-şi pusese

şorţul cel roş.

Bulgării, gândurind, se scaldă în greier.

Fricile-n unda din mine le-arunc.

Vremile-iepe luptând să scape din treier.

Din ţâţa lehuzei

curge lumină în prunc.

*

Ape legând tăcerile-n nor.

Să tăcem! Să tăcem! Cântecul în cocoşi a-ngheţat.

Infinitul

ţâşnit-a vieţii izvor –

din ugerul vacii curge lumină pe sat.

FLORICA BAŢU ICHIM

CÂNTEC

Steauă ce-am fost

stea ce-o să fiu –

mă desprind

zenitului viu

zenitului fiu

mă dărui, întreagă…

Beteagă

‘ntrebare

se-apleacă răspunsului frânt

(… înc-un cânt… înc-un cânt…)

Steauă ce-am fost

stea ce mă cheamă –

mă luminez

despletindu-mă-n mamă.

Steauă ce vine,

copila mea draga, abia gângurind

e colind.

Să nu plângi, fiica mea:

clipi-voi, secundelor, stea.

mama cand era copilă

ca tine

se jucase cu vântul,

cu mine.

Fiul meu, să nu plângi:

lumina din stele în gene s-o frângi!

Vei licări, în adâncuri, cu mine:

tăcerilor line…

depărtărilor line…vas