Din dragoste și respect profund pentru, „frații” de condei și de suflet. Corespondență de la Mănești – Prahova, din partea distinsei doamne Elena Fecioru Scânteioară – manuscrisul, olograf, „Clipele cuvintelor în timp și anotimp”.

Iată, mesajul!

„Domnule Vasile Bele

Am pornit cu gândul în zbor peste tărâmul celor 54 de ani de creație literară. Am cules pentru dumneavoastră din timp și anotimp un buchet de clipe să respiri aer maramureșean.

Dacă sunt minunate sau nu, asta decideți dumneavoastră. Am toată încrederea că sunt pe mâini bune. Lucrările nu sunt cuprinse în cărțile mele apărute, doar câteva publicate în Antologie, la Reghin, sau în revista ,,Vatra Carașului”, Timișoara. Iertați -mă că vă răpesc din timpul dumneavoastră prețios. Dar, nu trebuie să le citiți toate odată, doar printre bobi de timp câte una. Se vor bucura la mângâierea mâinilor unui om binecuvântat cu har de la Dumnezeu, un om al cuvântului.

Vă veți da seama cum am putut să urc treptele vieții, cu ajutorul condeiului, fiind neînțeleasă de cei din jurul meu.

Doar poezia și copiii au adus o rază de bucurie în ochii mei. Acum mă lupt cu bătrânețea și cu bolile ei, dar interiorul e curat și luminos.

De curând am scris o cugetare pentru cei care „nu dau doi bani pe mine”, „un hârb de babă”.

Iat-o!

01.03.2025

«Cine mă cunoaște și mă iubește, privește în sufletul meu și vede o ulcică frumoasă, românească, nu un hârb de suprafață!»

Scânteioară

Eu, aș vorbi mai mult dar las poezia să vorbească în locul meu, are dulceață mai multă, de grai popular.

Cu cele mai alese prețuiri și tot binele din lume…

Domnului Vasile Bele, cel cu har binecuvântat de Dumnezeu!”.

Scânteioară…

Răspunsul meu? Doar sufletul îl știe… Și ochii! Înseamnă că nu sunt atât de rău cum zic unii! Dar nu vreau să fac păcat, mai ales că este zi de Vineri – o zi de vineri, cu post și rugăciune chiar și pentru iertare, cu două zile, înainte ca Iisus – Împăratul Împăraților, să intre, „triumfal” în Ierusalim… În Duminica Floriilor…

Din partea mea și a întregii familii, tuturor, sănătate și bucurii, rugăciune și iertare, credință și privirea spre înainte. Mulțumesc Elena Fecioru Scânteioară, pentru încrederea avută în mine, dar și pentru minunatele gânduri culese din străfundul unui suflet nobil, curat și sincer…

Ținem legătura…!

Mănești, PH

08.03.1976

Motto:

„Amintirea păstrează lumea copilăriei în toată splendoarea sa, pecetluind clipe în timp și anotimp!„.

Scânteioară

Învățătoarea mea…

(autor Elena Fecioru Scânteioară)

Și, iată, primăvara vieții, descoperind un ghemotoc auriu, zburdând din poartă-n poartă, ciugulind îndrăzneț boabele de lumină din poezia învățată de la alții.

Ar vrea să descopere lumina întreagă, izvorul care-i va potoli setea de zbor. Dar, iată, că într-un început de toamnă, măicuța ei, Marița lu’ Burlacu’, o adună într-o zi de pe la porți, și-i zise, că un răspuns la întrebarea ei:

– Hai acasă, domnișorico! De mâine te duci la școală, poate te-oi mai potoli, să nu mai umbli creanga!

Și-ncepură pregătirile. Îmi făcu o traistă dintr-o față de plapumă galbenă, țesută de ea în războiul de țesut. Îi puse o barieră mare, și mi-a pus-o în gât. A doua zi, cu un caiet, un creion și un penar de lemn făcut de tata, o azimă coaptă pe plită, iată-mă, gata de zbor spre Cetatea Luminii.

Îmbrăcată sărăcăcios dar curat, cu gumari de cauciuc în picioare, am luat-o la fugă spre școală, mânată de curiozitate și acompaniată de muzica penarului de la spate: pic! Poc! Poc!

Când am ajuns la școală, am cunoscut colegii mei, timizi și cu înflorituri în obraji, unii plângând: ,,-Vreau acasă!”…

În clasă, băncile ne așteptau cuminți, cu Abecedarul și Aritmetica gata să primească mângâierea mâinilor noastre. Deci, ăsta era locul în care trebuia să descopăr lumina!!!

Atrasă de Abecedar, am vrut să-l deschid dar dintr-o dată în pragul ușii a apărut doamna învățătoare Camelia. Cu părul alb și cu o voce blajină ne spuse:

– Bună ziua, copii! Noi, ne-am ridicat în picioare și-am răspuns timizi:

– Bună ziua, doamna învățătoare! Atunci, imaginea dinlăuntrul meu s-a desăvârșit – iată, lumina! Stă acolo la catedră, încadrată pe chipul învățătoarei! Oare, voi reuși din bob cu bob, să-mi împlinesc dorința? Da! Cu blândețe și cu dărnicie doamna învățătoare ne-a ajutat să descoperim lumina.

Am descoperit din stropi de apă vie, izvorul fermecat al cuvintelor, care mânuite de condeiul meu, au ridicat în amintire, statuia de aur a doamnei Camelia, învățătoarea mea.

Domnul s-o aibă de-a pururi în lumina Sa!

*********

De-aș fi avut dintru început lumina curgătoare a cuvintelor, i-aș fi dăruit poezia următoare, braț la braț cu primăvara:

ÎNVĂȚĂTOAREI MELE…

(autor Elena Fecioru Scânteioară)

Am adunat de prin zăvoi,

Mlădițe mici, cu muguri moi

Și ghiocei am adunat, și viorele,

Să dăruiesc învățătoarei mele.

Am adunat din zări senine,

Buchet mărunt de raze fine,

Să împletesc cunună lucitoare,

În părul bunei mele învățătoare.

De-aș adună lumina zării,

Pământul, marea, bogăția țării,

N-ar fi de-ajuns să răsplătesc firesc,

Învățătoarea care o iubesc!

(08.03.1976, Mănești, PH)

********

SEARĂ DE PRIMĂVARĂ…

(autor Elena Fecioru Scânteioară)

Umbra serii se arată,

Inundând o lume verde,

Cu răcoarea-nmiresmată,

Adunate din livede.

Printre șoapte de izvor

Pomii-și culcă frunzele,

Un poet culcat în flori,

Își așteaptă muzele.

O ușoară ceață cerne,

Diamante mari de rouă,

Florile clipesc din gene,

Sub un cer cu lună nouă.

Doar salcâmii luminează,

Cu beteala lor de flori,

Aruncând parfum și vrajă,

Peste-un neam de muritori.

(01.05.1971, Mănești, PH)

INSOMNII…

(autor Elena Fecioru Scânteioară)

Insomnii și gânduri oarbe,

Sting a somnului lumină,

Stropitoarea dintre pleoape,

Udă puful din perină.

Gândul pleacă la plimbare,

Ușurel, primăvăratic,

Alergând din floare-n floare,

Cu surâsul său romantic.

Mintea zboară printre raze,

Încercând să le adune,

Stârnind umbre luminoase,

Peste noapte, peste lume.

Somnul nopții se destramă,

Prin al dragostei descântec,

Inima ascunde-o taină,

Sub perdele de-ntuneric.

(13.05.1971, Mănești, PH)

********

VREREA VREMUITĂ…

(autor Elena Fecioru Scânteioară)

Vremuind în strajă anii,

Glas de codru sună bucium,

Când se-apropie dușmanul,

Cu furtună și cu zbucium.

Vremuind în ochi de undă,

Stă de veghe din adâncuri,

Fir de apă ca să-nghită,

Vreun dușman cu rele gânduri.

Munții-nlănțuie pământul,

Cu perete de granit,

Vremuind pe braț cu scutul,

Glas de fluier fericit.

Sună veșnic la hotare,

Glas de tunet din străbuni,

Vremuind cu-nfiorare,

Vitejia de români.

Neînfricați de rea furtună,

Bravi stejari veghează glia,

Vremuind din rădăcină,

Pacea peste România.

Nu vrem sub pasul de român,

Popoare subjugate!

Nu cerem pâine și nici vin,

Dușmanilor de moarte!

Vrem, vrerea vremuită,

În leagăn de furtună strămoșească,

Ca țara în veci unită,

În pace să trăiască!

(03.12.1971, Mănești, PH)

N.A. – acest poem a primit aprecieri din partea poetului Adrian Păunescu, 1980.

*******

LA HORĂ-N SAT…

(autor Elena Fecioru Scânteioară)

Ștergând sudoarea zilelor de muncă,

Odihna intră-n pași de sărbători,

Săltând, cu foc pe strune de lăută,

Se-avântă-n horă fete și feciori.

Sub ii cu fluturii de soare,

Se saltă sânii-n dans ușor,

În cerc marame lucitoare,

Se-nvârt în roata horilor.

Bătrâni semeți dând cușma pe ureche,

Aruncă-n horă al tinereții pas,

Punând în ritm de horă veche,

Strigări cu glume și cu haz.

Pe fir de iarbă s-a oprit lumina,

Să ia culori din dansuri strămoșești,

Să pună-n râu de fete câte una,

Prin șezători cu datini strămoșești.

(Mănești, PH, 1978)

*****

OGLINDA CU AMINTIRI

(autor Elena Fecioru Scânteioară)

Din amintire rup copilăria,

S-o pun în păr că pe o floare rară,

S-aducă-n suflet bucuria,

Copilului de-odinioară.

Cutreier satul din câmpie,

Și-alerg desculț prin colbul de-amintiri,

Stârnind cu haz și veselie,

Năzdrăvăniile de ieri.

Sărut icoana pragului de casă

Și rup din grindă fir de busuioc,

Să crească-ntr-un ghiveci de la fereastră,

Copilăria anilor de joc.

Îmi scot din ladă ie și cu fote,

Privind oglinda vieții de fecioară

Și văd săltând flăcăi și fete,

În jocul anilor de horă.

Alerg sub tei cu brațele întinse,

Să strâng parfumul primei sărutări,

Să fac un ceai când fire de păr ninse,

Va aburi oglinda cu-amintiri.

(23.11. 1978, Mănești, PH)

******

VIS RĂTĂCITOR…

(autor Elena Fecioru Scânteioară)

Rătăcind prin căi lactee,

Mi-adun liniște deplină,

Sorb pe buze o scânteie,

Din veșminte de lumină.

Port la brâu ulcior cu lapte,

Din izvor de stele albe

Și-i dau Lunii să se-adape,

Din a versurilor salbe.

Văd neantul ca o mare,

Spumegând în mii de stele.

Văd talazuri orbitoare

Și furtuna vieții mele.

Plutitor cu-a Lunii luntre,

Eu, vâslesc cu strășnicie,

Din Luceafăr nalț o punte,

Arc de vis peste urgie.

Zvon de tunet depărtat,

În ecou de muritor,

Cu-n suspin a spulberat,

Visul meu rătăcitor.

(09.01.1981, Mănești, PH)

**********

UN VETERAN ȘI-UN FLUIERAȘ DE FAG…

(autor Elena Fecioru Scânteioară)

… bătrânului meu tată!

Un fluier vechi și-o mână tremurândă,

Aduce dintre vremi al doinei glas,

Purtând prin cute-adânci în șoaptă blândă,

Răscolitor al vremurilor pas.

Chimiru-i vechi păstrează cutezanța,

Românului ce-n lupte avântat,

Purta-n chimir fluierul cu speranța,

C-al doinei glas va fi descătușat.

Și găsea timp cu fluieru-ntr-o mână,

Să scoată viers de cânt răscolitor,

Îmbărbătând oștirea cea română,

S-alunge cel dușman cotropitor.

A luminat cu viersul său, pământul,

De pasul greu cu cizmă-nstrăinată,

În zi de August s-a-nfrățit cu vântul,

Să cânte România liberată!

A mai purtat cuvântul „Libertate”,

Peste hotar de țară-nvecinată,

Strivind sub pași dușmanul cel de moarte

Și-a dus acasă doina mai curată.

Bătrân acum, nepoților le cântă,

Scoțând de la chimir un fluier drag,

Stau nemișcați nepoții și ascultă,

Un veteran ș-un fluieraș de fag.

(23.07. 1979, Mănești, PH)

**********

REÎNVIERE…

(autor Elena Fecioru Scânteioară)

Vibrează rezonanța pasului de ciute,

În dulci ecouri de piscuri carpatine,

Mustește seva cristalelor topite,

Sub calda îmbrățișare a razelor divine.

Își leapădă zăpada șiragurile albe,

În susur de izvoare ce cântă printre brazi,

Cu clinchetul de solbe anunță ghioceii,

A primăverii șoaptă din nourii cei calzi.

Se simte adierea zefirului ușor,

În flori de primăvară plăpândă prospețime,

Se leagănă lumina cu păsările-n zbor,

Pe ramuri se răsfață bănuț de frunze fine.

Câmpia aburește ca un cuptor de pâine,

Din peria cea verde a holdelor de grâu,

Culege miere caldă bogatul rod de mâine,

Prin porii de căldură ai soarelui zglobiu.

Plutind peste poiana săgeților de iarbă,

Viața prinde aripi, gingașă și măruntă,

Cu gâze care umblă în forfotă firavă,

Trezind în prag de soare natura-ntinerită.

(01.03.1979, Mănești, PH)

********

PE DRUM DE PRIMĂVARĂ…

(autor Elena fecioru Scânteioară)

În aer se revarsă balsamul primăverii,

Mireasmă rourată din ochi de floricele,

Zvâcnește veselia de dragu-mprospătării

Și umple-ncet natura cu glas de păsărele.

Se scaldă-ncet zăvoiul cu dragi lumini de soare

Și râde printre ramuri cu muguri fini și moi,

Vuiește matca apei în unde sclipitoare,

Purtând zăpezi topite prin albii de zăvoi.

Albinele trezite de dulcea fremătare,

Aleargă amețite de-al vântului parfum,

Se-nalță fluturașii purtând pe aripioare,

Căldura primenită de-al primăverii drum.

(02.03.1979, Mănești, PH)

*********

SIMFONIA PLOII…

(autor Elena Fecioru Scânteioară)

Privesc pe geam a ploii cavalcadă

Și văd curgând șiraguri luminoase,

Dulci simfonii răsună armonioase,

Prinzând în ritm a stropilor paradă.

Din când în când un fulger se-ntretaie

Și trage brazdă printre norii grei,

Cu bici de trăznet seamănă scântei,

Prin simfonia stropilor de ploaie.

Încetișor ca un ecou dispare,

Concertul minunat, fermecător

Și-un curcubeu tronează în decor,

Ștergând cu fruntea notele finale.

(11.06.1979, Mănești, PH)

********

by

Referinţă Bibliografică

Din dragoste și respect profund pentru, „frații” de condei și de suflet. Corespondență de la Mănești – Prahova, din partea distinsei doamne Elena Fecioru Scânteioară – manuscrisul, olograf, „Clipele cuvintelor în timp și anotimp”/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 13 aprilie 2025