In memoriam – Părintele Protos. Ioan Cojanu – Starețul Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul din municipiul Alba Iulia, la ceasul trecerii sale veșnicele lăcașuri…
Mânăstirile şi monahii sau călugării au îndeplinit, în decursul istoriei, un rol de seamă în spiritualitatea românească, mult mai important, în anumite perioade, decât cel al oamenilor de cultură. Dacă în trecutul apropiat călugării din mânăstiri nu s-au putut afirma prin opera scrisă decât cu mare greutate, acum au revenit, ocupând un loc important în viaţa culturală şi duhovnicească a neamului românesc.
În acest context, voi sublinia că există oameni a căror viață se transformă în rugăciune, a căror lucrare se preschimbă în binecuvântare și a căror amintire rămâne vie în inimile celor care i-au cunoscut. Plecarea lor dintre noi nu înseamnă sfârșitul unei lucrări, ci intrarea acesteia în taina veșniciei, acolo unde dragostea, credința și jertfa își descoperă adevărata lor valoare.
Trecerea la cele veșnice a Părintelui Stareț Ioan Cojanu, de la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Alba Iulia, constituie un moment de profundă emoție și de reculegere sufletească pentru obștea monahală, pentru credincioșii care l-au cunoscut și pentru toți cei care au aflat, prin slujirea sa, un sprijin duhovnicesc și o mărturie vie a credinței ortodoxe.
Părintele Ioan Cojanu (27 ianuarie 1959 – 29 septembrie 2026) a fost Stareţul Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul din municipiul Alba Iulia. Părintele Ioan Cojanu a slujit nouă ani ca preot celib în parohia Măguri – Răcătău, în Munţii Apuseni, iar în anul 1990 a depus voturile monahale.
Cu alte cuvinte, în aceste clipe de despărțire vremelnică, cuvintele par adeseori prea sărace pentru a cuprinde întreaga bogăție a unei vieți închinate lui Dumnezeu, rugăciunii și aproapelui. Rămân însă rugăciunea, recunoștința și nădejdea creștină în Înviere.
Un slujitor al lui Dumnezeu și un părinte al obștii monahale
Viața unui părinte stareț nu se măsoară numai în ani, în împliniri administrative sau în lucrări văzute, ci mai ales în sufletele pe care le-a apropiat de Dumnezeu, în rugăciunile pe care le-a înălțat pentru cei încredințați lui și în puterea de a rămâne statornic pe calea slujirii.
Părintele Stareț și Ctitor Ioan Cojanu a fost profund legat de viața Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul din Alba Iulia, loc al rugăciunii, al liniștii și al căutării neîncetate a lui Dumnezeu. Într-o lume adeseori grăbită și frământată, mănăstirea rămâne un liman al păcii sufletești, iar starețul este chemat să fie, înainte de toate, un părinte duhovnicesc, un povățuitor și un model de statornicie în credință.
A fi părinte stareț înseamnă a purta răspunderea unei obști, a îndruma cu înțelepciune, a îmbina fermitatea cu blândețea și a pune dragostea față de Dumnezeu și față de oameni mai presus de orice interes personal.
În această lumină și perspectivă se cuvine să evocăm personalitatea Părintelui Ioan Cojanu, cu respectul și recunoștința datorate unui slujitor al Bisericii și unui om care și-a legat existența de viața monahală autentică.
Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul – locul unei moșteniri duhovnicești
Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Alba Iulia rămâne locul în care rugăciunea, slujirea liturgică și nevoința monahală dau mărturie despre continuitatea vieții creștine.
Pentru un stareț, mănăstirea nu este doar un așezământ, ci o familie duhovnicească, o comunitate de credință și un spațiu al întâlnirii omului cu Dumnezeu.
Plecarea Părintelui Ioan Cojanu la Domnul lasă în urmă, fără îndoială, durerea despărțirii și sentimentul unei absențe greu de cuprins în cuvinte. Dar lasă și chemarea de a păstra vie lucrarea duhovnicească, de a continua rugăciunea și de a cultiva acele valori care dau sens vieții monahale: credința, smerenia, ascultarea, dragostea și dăruirea.
O moștenire duhovnicească autentică nu se păstrează numai prin amintire, ci mai ales prin continuarea binelui, prin statornicia în rugăciune și prin grija față de aproapele.
Moartea, privită prin lumina Învierii
Pentru creștinul ortodox, moartea nu reprezintă dispariția definitivă, ci trecerea spre o altă existență, cea cerească și veșnică, în nădejdea întâlnirii cu Dumnezeu.
Cuvintele Sfântului Apostol Pavel răsună cu o putere aparte în asemenea momente: „Pentru mine viață este Iisus Hristos și moartea un câștig” (Filipeni 1, 21).
În fața plecării unui părinte duhovnicesc, Biserica ne îndeamnă la rugăciune, la recunoștință și la nădejdea în milostivirea lui Dumnezeu.
Nu durerea este ultimul cuvânt, ci promisiunea sau făgăduința Învierii. Nu despărțirea vremelnică închide istoria unei vieți, ci dragostea lui Dumnezeu, Care îi cheamă pe toți la comuniunea cea veșnică.
De aceea, pomenirea Părintelui Stareț Ioan Cojanu trebuie să fie însoțită de rugăciune smerită, de evlavie și de încredințarea că nicio faptă de iubire săvârșită în numele lui Iisus Hristos nu se pierde.
Recunoștință și pomenire veșnică
În aceste clipe ori momente de doliu, gândul nostru se îndreaptă către obștea Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul din Alba Iulia, către cei care i-au fost aproape Părintelui Ioan Cojanu și către toți cei care îl poartă în suflet cu dragoste și recunoștință.
Despărțirea de un părinte duhovnicesc este o încercare a inimii, dar și un prilej de adâncă reflecție asupra sensului vieții, asupra valorii rugăciunii și asupra responsabilității de a continua lucrarea binelui.
Părintele Stareț Ioan Cojanu pleacă din această lume, însă amintirea sa rămâne legată de altarul slujirii, de viața mănăstirii și de sufletele celor care îl vor pomeni în rugăciune.
Aşadar, Părintele Stareț Ioan Cojanu rămâne pentru noi, „o pildă și o mărturie vie” vrednică de urmat şi un exemplu de imitat.
În acest sens, cuvintele noastre sunt puţine şi neputincioase pentru a putea spune cât bine a făcut Părintele Stareț Ioan Cojanu, datorită ţinutei sale morale şi preoţeşti, a echilibrului şi înţelepciunii sale, a preocupărilor sale teologice şi duhovnicești, a dragostei sale faţă de Dumnezeu şi (de) oameni, a ataşamentului său faţă de ţara aceasta şi de Biserica noastră națională!…
Altfel spus, această personalitate spiritual – duhovnicească şi benucuvântată este una de referinţă în cadrul Bisericii şi spiritualităţii noastre autentice, care ar trebui să fie cunoscută, recunoscută şi apreciată pentru totdeauna, de către noi toţi cei care credem că „Biserica este cetatea pe care nici porţile iadului nu o vor birui”!…
Se cuvine aşadar, să-i aducem prinos de cinstire şi de recunoştinţă rugându-ne lui Dumnezeu să-l răsplătească cu harul şi cu dragostea sa cea nemărginită acolo, în locaşurile cele cereşti, în lumina cea neînserată a Slavei Sale!…
Dumnezeu să-l odihnească în pace, în lumina, iubirea și slava Preasfintei Treimi, iar celor îndurerați să le dăruiască mângâiere duhovnicească, întărire sufletească și nădejdea Învierii!…
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!
Veşnică să-i fie pomenirea! Amin!
Dr. Stelian Gomboș
https://steliangombos.wordpress.com/
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..