Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » EVENIMENT » IN MEMORIAM » IN MEMORIAM. Scriitorul ION C. GOCIU a plecat la cele veșnice

IN MEMORIAM. Scriitorul ION C. GOCIU a plecat la cele veșnice

În ziua de Sf. Andrei, 2021, am aflat cu mare regret, faptul că scriitorul gorjean Ion. C. Gociu, a decedat, plecând spre cele veșnice, acolo unde îl aștepta deja draga sa soție Nelly Gociu.

Colonelul (ret.) și scriitorul Ion C. Gociu s-a născut la 10 mai 1934 în  satul Văianu, Ciuperceni – Plasa Brădiceni, azi comuna Ciuperceni, județul Gorj, fiind fiul lui  Constantin și al Elisavetei Gociu,  primul născut dintre cei trei copii ai familiei, ceilalți fiind Grigore și Eleonora.

Urmează cursurile Școlii Primare (clasele I-IV) din comuna natală (1941-1945), după care la îndemnul învățătorului său din clasa a IV-a, Athanasie Cârlogea, se înscrie și este admis la cursurile Gimnaziului Unic de pe lângă Liceul Comercial din Târgu-Jiu(1945-1948) ale cărei cursuri le urmează. Susține examenul de admitere la cursul superior al liceului urmat care, începând cu anul 1949 ia denumirea de Școala Medie Tehnică Financiară  și ale cărei cursuri le urmează (1948-1952).

După terminarea anului IV și susținerea examenului de maturitate (bacalaureatul de astăzi), Ion C. Gociu este repartizat pe un post de funcționar bancar la Banca Republicii Populare Române (Banca de Stat) Turnu-Severin.

Dar tânărul licean dorea să lucreze în cadrul armatei, ceea ce îl determină ca în vara aceluiași an (1952) să susțină examenul de admitere la Școala Militară Tehnică de Artilerie Sibiu, unde a fost admis, ceea ce a făcut să nu se mai prezinte la postul de la banca din Turnu-Severin, unde primise repartiție.

La finalizarea studiilor militare de la Școala Militară Tehnică de Artilerie Sibiu (1952-1955), primește gradul de locotenent și este repartizat la Divizia 45 Artilerie Antiaeriană Târgu-Jiu – ca șef de  secție la Atelierul de reparații a armamentului.

În anul 1957 (26 octombrie ) Ion C. Gociu se căsătorește cu Cornelia alias Nelly Șerbulescu, iar împreună vor avea două fiice și doi nepoți.

Ion C. Gociu avansează treaptă cu treaptă în ierarhia militară: locotenent major (1958-1962);  avansat căpitan (1962), apoi maior și numit(1974) în funcția de locțiitor al comandantului Regimentului 4 AA pentru servicii, după ce anterior urmase  și cursurile Academiei Militare – Facultatea de Conducere și Servicii (1968-1970).

În anul 1982 susține examenul și este avansat la gradul de colonel și numit în funcția de locțiitor pentru servicii al comandantului Brigăzii 53 Lucrări Miniere – la exploatarea cărbunelui din județul Gorj, după care este numit șef au UM Botoșești-Paia, de unde, în 14 octombrie 1992 este trecut în rezervă la limită de vârstă și iese la pensie după 40 de ani în serviciul militar.

Se apucă de scris iar în perioada 1993-2010 consemnează și scrie o serie de povestiri autobiografice, pe care le publică pe blogul personal, iar în urma încurajărilor primite le grupează în volumul ”Din Văianu la Toronto”. Volumul a fost  editat de Paper Print Bussines București și vede lumina tiparului în  anul 2010, lansarea acestuia având loc la 7 iulie 2010, volumul fiind semnat sub pseudonimul  Mugurel Pădureanu-Coarbă,

De menționat faptul că acesta este și debutul literar al scriitorului Ion C. Gociu.

În perioada 1997-2004, Ion C. Gociu face mai multe drumuri în Canada, la fiica sa stabilită acolo, unde petrece în total aproape patru ani și unde își șlefuiește scrisul prin consemnări și povestiri.

După debutul său literar, Ion C. Gociu se integrează mișcării culturale gorjene. Astfel devine  membru al Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Documentară și Științifică din Gorj, devenită ulterior Asociația Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ”Al. Doru Șerban” (2010),  al ”Societății Scriitorilor Militari, București” – a cărei editură îi publică câteva din cărțile sale, al ”Societății de Gestiune a Drepturilor de Autor „Opera Scrisă.ro” (2012),  al Asociației culturale ”Semănătorul” Tismana (2013), al  „Cenaclului  Columna „Titu Rădoi”, din Târgu-Jiu”,  al  „Atelierului National de poezie „Serile la Brădiceni”,  al Asociației Culturale „Fiii Gorjului” și al Ligii Scriitorilor Români – Cluj-Napoca.

Scriitorul Ion C. Gociu scrie cu acribie și reușește să publice câte un volum aproape în fiecare an după debutul din anul 2010, astfel: ”Din Văianu la Toronto”, memorialistică, (ed. 2010, 2014): ”Cireșe amare”, roman (2011); Maia”, vol. I,  roman (2012);  ”Maia”, vol. II, roman (2013);  ”Maia”, ed. a II-a,   reeditare în două părți sub titlul ”Calvarul Secolului XX.  Blestemul Aurului” (2013); ”La vârsta senectuții”, roman, (2014); ”Copilul nedorit”, coautor Nelly Gociu, roman (2015, ed. a II-a – 2015, ed. memorială – 2020); ”Brăila, orașul speranțelor. Măria Gugioanii”,  roman, (2017); ”Brăila, orașul amintirilor. Nea Costică”,  roman (2018).

De menționat faptul că la împlinirea, de către scriitorul Ion C. Gociu, a venerabilei vârste de 80 ani, în cadrul unui eveniment special organizat la sala Muzeului Județean Gorj, din data de 10 mai 2014, a avut loc și lansarea volumului aniversar al scriitorului ”La vârsta senectuții”, prilej cu care a primit și câteva însemne de recunoaștere a calității scrierilor sale astfel: ”Diplomă de Excelență” din partea Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ”Al. Doru Șerban”, medalia ”Semănătorul” din partea Asociației ”Semănătorul” – Tismana și ”Titlul de Excelență” din partea Primăriei Târgu-Jiu.

Scriitorul Ion. C. Gociu a colaborat și  a publicat frecvent  parte din creațiile sale în ”Gorjeanul”, ”Portal-Măiastra”, ”Caietele Columna”, ”Miracol de Brădiceni”, ”Semănătorul” – Tismana,  ”Vatra veche” – Târgu-Mureș,  ”Singur” – Târgoviște, ”StarPress” – Râmnicu Vâlcea, iar în ultimii ani a fost foarte prezent în revista electronică ”Confluențe literare”, ș.a.

Grafica cărților sale a fost asigurată de prof. Grigore Haidău, Leonte Năstase și Florin Isuf.

Despre activitatea și opera lui Ion C. Gociu au scris mai mulți oameni de litere precum Ion Trancău (Scriitori gorjeni contemporani. Ion. C. Gociu, Editura PIM, Iași, 2018), prof. dr. Zenovie Cârlugea, prof. Anca Bănică,  Prof. dr. Gheorghe Gorun, Prof. Grig. Gociu – Drobeta Turnu-Severin, Prof. univ. dr. Alexandru Metea – Timișoara, Prof. dr. George Mirea – București, poetul Ion Căpruciu, poetul Nicolae Dragoș, scriitorul Dumitru Dănău,    poetul Doru V. Fometescu,  Lucia Pătrașcu (Brăila); Ion Popescu Brădiceni,  Nicolae Brânzan, Florian Văideianu,  Prof. George Manoniu, Prof. Ion Sanda, Ion Elena, Nicolae Bâzu, Geo Filiș, prof. Mircea M. Pop – Germania, Mariana Pârvulescu, Titu Pânișoară, Liliana Manoniu, Spiridon Popescu, Sanda Racoviceanu, Cornel Șomâcu, Cornelia Gociu, Anda Rotaru, ș.a.

Dintre editorialiștii care au scris despre cărțile lui Ion C. Gociu amintim pe: Ion Predoșanu, Vasile Ponea, Adriana Perșa, Oana Popescu, Nicolae N. Tomoniu,  Constantin Pănoiu, Nicolae Scutaru – Brașov, Constantin Semen – Târgu-Jiu, ș.a.

Col.(ret) Ion C. Gociu a fost și membru al Filialei  Gorj a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, a participat permanent la evenimentele organizate de aceasta și a îndeplinit pentru o perioadă scurtă de timp și funcția de președinte al acesteia (2014), funcție din care a demisionat.

În final subliniem faptul că scriitorul Ion. C. Gociu a fost un membru activ și remarcabil al  Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ”Al. D. Șerban” Târgu-Jiu, în numele căreia ne exprimăm profundul regret pentru această pierdere și transmitem sincere condoleanțe familiei.

Drum lin  și Onor Domnule Colonel!

1 Decembrie 2021

Victor Troacă

Președinte al Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ”Al. D. Șerban”

Facebooktwitterby feather

Despre TROACĂ Victor

Născut la 28 septembrie 1959, în satul Motru Sec, comuna Călugăreni, actualmente comuna Padeș, județul Gorj. Absolvent al Școlii generale din localitatea natală (1974), al Liceului Economic și de Drept Administrativ din Târgu Jiu (1978) și al Facultății Finanțe-Contabilitate din cadrul Academiei de Studii Economice București (1983). Doctor în științe economice al instituției de învățământ superior absolvite. Lucrează peste 36 de ani în domeniul bancar și este cadru didactic, de-al lungul timpului, la mai multe instituții de învățământ mediu și universitar din Târgu Jiu și București. Autor sau coordonator a peste 25 de cărți de specialitate, cursuri universitare și lucrări aplicative și peste 100 de articole și studii de cercetare științifică publicate în reviste de specialitate sau volumele unor conferințe științifice, în țară și străinătate. Acomodat cu scrisul, se apleacă din ce în ce mai mult asupra unor studii, etnografice, istorice și a literaturii. Este membru fondator al Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ”A. D. Șerban” Târgu Jiu, iar din anul 2011 devine președintele acesteia, calitate în care organizează diverse evenimente specifice, scrie cronici literare și recenzii de carte și se ocupă de promovarea scriitorilor locali, dar nu numai. Din anul 2012 este membru al Societății de Gestiune a Drepturilor de Autor ”OperaScrisă.Ro”. Din anul 2017 începe să publice în revista ”Confluențe literare”. Este inițiator, fondator și director al revistei de literatură, arte și istorie culturală ”Spicon” editată de Asociația Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ”Al. Doru Șerban” din Târgu-Jiu și locuiește în Târgu-Jiu. Opera: 1. ”Târgu Jiu – 600. Repere de ieri și de azi” (colaborator), Editura ”Măiastra” Târgu Jiu, 2006; 2. ”Motru Sec – Studiu istoric și etnografic”, Editura ”Măiastra” Târgu Jiu, 2006; 3. ”Aduceri aminte – după 30 de ani”, Tipog. Darcom Târgu Jiu, 2008, 4. ”La izvorul Motrului – culegere de versuri de ieri și de azi”, Editura ”Măiastra”, Târgu Jiu, 2008; 5. ”Motrișor – cântec de dor”, Editura ”Măiastra” Târgu Jiu, 2010; 6. ”Al. D. Șerban – Viață și destin cultural”, Editura ”Măiastra”, Târgu Jiu, 2010; 7. ”Omagiu aniversar – 65 de ani de la nașterea scriitorului Alexandru Doru Șerban”- coordonator, Editura ”Măiastra”, Târgu Jiu, 2014; 8. ”Conacele motrișorenilor”, Editura ”Măiastra” Târgu Jiu, 2016; 9. ”Conacele motrișorenilor - ebook” Editura Digitală București, 2016; 10. ”Mișcarea rotariană – în județul Gorj”, Editura ”Măiastra”, Târgu Jiu, 2017; 11. ”Anotimpurile copilăriei. Jurnalul anului 1973” – Editura ”Măiastra”, Târgu Jiu, 2018. 12. ”Rotary Club Târgu-Jiu. Două decenii de activitate, Editura ”Măiastra”, Târgu-Jiu, ed. I - 2021; ed. II - 2022; 13. ”Profiluri de autori. Asociația Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni - Al. D. Șerban, Târgu-Jiu, Editura ”Măiastra”, Târgu-Jiu, 2022; 14. ”Ion Sanda – profesor, om de cultură și poet gorjean”, Editura ”Măiastra”, Târgu-Jiu, 2023. 15. ”Monografia comunei Țânțăreni, județul Gorj”, coautor, coord., în curs de apariție la Editura ”Măiastra” Târgu-Jiu.