Aflasem despre invitația făcută de către compania Tradicious domnului Ion Crețeanu, care urma să sosească în Canada cu ocazia Festivalul Iei ce se desfășura la Art Gallery of Ontario din Toronto. Înainte de a sosi în Canada i-am propus un mic interview.
MM: Stimate Domnule Ion Crețeanu, vă rog să vă prezentați cititorilor noștri. Ce ne puteți spune despre unde v-ați născut, unde ați copilărit și unde vă sunt rădăcinile?
IC: Nu pot spune că am „văzut lumina zilei”, fiindcă m-am născut într-o seara de joi, spre miezul nopții (ca-n cântecul bătrânesc), pe opt ianuarie, 1959 , în dispensarul comunei Voineasa, judetul Olt. Mămica mea spune că era o seară rece, cu un vânt ce bătea nemilos tabla veche de pe clădirea dispensarului. Vânt uscat. A rânduit Cel-de-Sus să fie atunci de față, ca asistentă medicală, mama viitoarei mele soții. Am venit pe lume nu departe de Brâncoveni, satul martirilor pilduitori. Prin acest ținut l-au purtat pașii pe Iancu Jianu, cutreierând în sus și-n jos pe malurile Oltețului. Numele comunei vine de la Voinea, unul din oștenii celebrului haiduc oltean.
În acest tărâm, cuprins între Balș și Caracal, bogat în păduri de stejar și zăvoaie virgine s-a născut Romuliana, mama împăratului roman Galeriu (Galer, Doamne, lerui, ler). Mai sus de satul meu, pe Olteț, veghează întru credință străveche mănăstirile de la Măinești și Călui.
Aici stau înfipte rădăcinile mele!
MM: Vă rog să ne vorbiți despre pasiunea Dvs. pentru muzică.
IC: Cântările acestor locuri s-au dizolvat în mine, mi-au intrat in fiecare celulă și nu mă vor părăsi până la cea din urmă suflare: triluri de privighetori,de cuci și ciocârlii; doine din fluier și din caval; susur tainic de izvoare. Iar peste toate acestea, glasul de clopot al bunicului, Ioniță Crețeanu. Și cântările tatălui meu, Dumitru Crețeanu.
MM: Vorbiți, vă rog, despre personalitățile care v-au influențat devenirea.
La mine în sat, prin anii șaptezeci ai secolului trecut, viețuiau trei fluierași, unul mai talentat ca altul: Crețeanu Gheorghe, Dincă Nicolae, Dincă Radu. Ei îmi sunt modele de curăție sufletească, puritatea interpretării lor mă urmărește pretutindeni. Fără ei, structura mea sufletească ar fi fost searbădă, ștearsă. Săracă.
MM: Ce v-a atras la cântatul din cobză? Câți cobzari mai sunt activi în țară?
IC: Să fi avut vreo cinci-șase anișori, când, mirat peste masură, l-am văzut pe Crețeanu Marin (Marin al lu’ Săraru, văr cu tăticul meu), mângâind cu patimă corzile unei cobze. Peste șaptesprezece ani, student fiind, l-am intâlnit la Craiova, în cartierul lăutarilor din „Fața Luncii” pe Ioan Șerban (Tarzan), cobzarul cu care am pășit în universul sunetelor tulburător de frumoase ale cobzei. El m-a fermecat, m-a „virusat” pentru toată viața. Pentru sufletul lui, plecat in 1985, aprind câte-o lumânare, așa cum aprind pentru cei de care sunt legat, vii sau morți.
MM: Ați putea numi câteva piese din folclorul nostru care vă ung la inimă?…
IC: Am peste o sută de nestemate care-mi sunt foarte dragi. Nedrept ar fi să-ncerc o enumerare. Mustește de adevăr și lumină creația noastră tradițională, vă așteaptă să-i descoperiți caratele împreună cu noi. Poate, vreodată vom avea suficient răgaz să dezvoltăm mai mult această temă. Vâna creatoare a neamului nostru nu se va usca niciodată!
MM: Cum vedeți viitorul muzicii populare românești?
IC: V-aș invita să facem distincția clară între muzica populară și creatia tradițională, având ca sursă de inspiratie vatra satului. Muzica populară cuprinde mulțimea făcăturilor de prost gust, care azi ne bombardează ochii și urechile. Cântarea țărănescă a trecut prin sita timpului, a străbătut veacurile și a ajuns la noi, fiind șlefuită continuu, având caracter anonim.
MM: Cum se pot susține tradițiile strămoșești?
IC: Cântările noastre valoroase vor fi salvate de personalități dispuse la sacrificiu. Sunt ferm convins că vița noastra nobilă va scoate mereu la iveală astfel de luptători.
Când vorbește, domnul Crețeanu își strânge cobza la piept. O mângâie.
Bardul poartă opinci în picioare, o cameșă lungă, cusută cu fir albastru, încinsă cu un brâu tricolor și pe deasupra are o haină groasă, lungă, de culoare închisă, țesută, peste un pieptar brodat splendid. Deși nu poartă o cojoacă mițoasă de oaie, pe mine m-a purtat gândul la dacul coborât de pe columna lui Traian. Un vlăstar al acestui neam, ce duce mai departe tradiția din străbuni în dulcele grai al cântului românesc.
Din vorbă în vorbă, aflu ca domnul Ion Crețeanu va pleca din Canada în China, la Beijing, să cânte în piața Tiananmen, ca mesager al simțirii românești în acea parte a lumii. În acest turneu domnul Crețeanu a plecat din țară spre vest, să ajungă în Canada, de unde va merge tot spre apus spre China, ca apoi să-și continue drumul să se întoarcă în țară, înconjurând complet Pământul. Constat altfel că prin bardul oltean Nelu Crețeanu, folclorul românesc face turul lumii. La propriu. Prin astfel de solii ne exprimăm, colectiv, frumosul de suflet, de grai și de cânt. Românesc. Nu doar acolo unde sunt mulți români plecați, ci peste tot pe unde se găsesc iubitori de muzică bună țărănească românească. Îi dorim succes pe unde ne reprezintă și sperăm să ne doinească și altădată!
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..