Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Întâmpinare – poezie de Eugen Serea

Întâmpinare – poezie de Eugen Serea

Întâmpinare
Autor Eugen Serea

M-am gârbovit de sutele de ani
De-nsingurată, tristă așteptare
La Templul schimbătorilor de bani
Care ne vând iluzii pe iertare…

Mi s-a vestit de Dumnezeu, demult,
Că moartea n-am s-o văd în astă lume
Până ce Glasul Său n-am să-L ascult
Și n-am să știu al Domnului Sfânt Nume…

Azi Duhul Sfânt din zori mi-a dat îndemn
Să vin la Templu ca și altă dată,
Dar să aștept până-mi va da un semn
Părintele Luminii fără pată…

Și-am auzit, deodată, al său Glas
Sfințind auz și aer și ființă!
Ah!…Dumnezeu de mine-i la un pas!
O, iartă-mi, Doamne, slaba mea credință!

Când tânăr scrib eram și mi-a pătruns
Prin ochi de minte literă de Tora:
,,Cum?…O Fecioară naște pe Cel Uns?!”
De-atunci Lumină nu mi-a dat Menora…

Acum în brațe-L strâng la pieptul meu
Pe cel adus, prin obiceiul Legii
Să ia pecete-n Trup…El, Dumnezeu,
Ce dinainte I se-nchină regii!

Să slobozești acum pe robul Tău,
După Cuvântul ce L-ai spus, în pace,
Că am văzut zdrobirea Celui Rău
Și mântuire lumii cum se face!

Lumină și la neamuri ai să dai
Și slava Israel Îți va cunoaște,
De-acum, pământu-ntreg e iarăși Rai
Că a primit pe Dumnezeu a-L naște!

Nu vă mirați, părinți, de ce v-am spus,
Fiți binecuvântați: aveți Lumină!
Că acest Prunc în Israel e pus
Spre ridicări sau spre căderi în tină…

Împotriviri stârni-va ca un Semn,
Marie, iar în tine spaimă rece:
Când inimile-or înflori pe Lemn,
Prin duhul tău o sabie va trece…

Facebooktwitterby feather