Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ANIVERSĂRI » INVITAȚIE – SIMPOZIONUL NAŢIONAL „IOAN PETRU CULIANU”, Ediţia a XVIII-a, Iaşi, 20 martie 2020

INVITAȚIE – SIMPOZIONUL NAŢIONAL „IOAN PETRU CULIANU”, Ediţia a XVIII-a, Iaşi, 20 martie 2020

Uniunea Scriitorilor – Filiala Iaşi  și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, prin Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, organizează SIMPOZIONUL NAŢIONAL „IOAN PETRU CULIANU”, Ediţia a XVIII-a, Iaşi, 20 martie 2020. La secțiunea a II-a a prezentei ediții, organizatorii își propun elogierea unor personalități din lumea literară și artistică:

 

Radu Stanca (5 martie 1920, Sebeș), Alexandru Husar (26 aprilie 1920, Ilva-Mare); Geo Dumitrescu (n. 17 mai 1920, București), Iulia Soare (n. 5 iulie 1920, Galați), Nil Dorobanțu (1 august 1920, Mehedinți – ieromonah ortodox), Virgil Ierunca (n. 16 august 1920, Vâlcea), Zoe Dumitrescu-Bușulenga (n. 20 august 1920, București), Dimitrie Vatamaniuc (n. 29 septembrie 1920, Sucevița), Ion Coteanu (n. 6 octombrie 1920, București), Dumitru Demu (7 octombrie 1920, Macedonia – sculptor), Andrei Ciurunga (n. 28 octombrie 1920, Cahul), Paul Celan (n. 23 noiembrie 1920, Cernăuți) – centenarul nașterii;

 

Alexandru Dimitrie Xenopol (m. 27 februarie 1920, București), Teodor V. Ștefanelli (m. 23 iulie 1920, Fălticeni), Alexandru Macedonski (m. 24 noiembrie 1920, București), Ion Ștefureac (m. 1920, Câmpulung Moldovenesc – pionier al muzeografiei etnografice românești) – centenarul morții;

 

Anne Brontë (n. 17 ianuarie 1820, Anglia), Constantin Daniel Rosenthal (n.1820, Pesta – pictor), Gheorghe Tattarescu (n.1 octombrie 1820, Focșani – pictor) – bicentenarul nașterii;

 

Emanoil Costache Epureanu (Iași, 22 august 1820 – jurist), Ion Budai-Deleanu (m. 24 august 1820, Lemberg), Nicolae Ionescu (n. 1820, Bradu-Neamț – publicist și om politic) – bicentenarul morții.

 

Această secțiune-concurs se adresează, deopotrivă, elevilor, studenților și profesorilor care doresc să realizeze un poster, în care să se evidențieze una dintre personalitățile centenare sau bicentenare.

Posterul realizat va fi transmis, până la data de 20 februarie 2020, pentru jurizare, pe adresa de mail: liviaciuperca2008@yahoo.com

Fiecare participant la concurs, va atașa posterului realizat, câteva date de identificare. Elevii: numele și prenumele, școala, clasa, numele și prenumele profesorului coordonator; studenții: numele și prenumele, universitatea, facultatea, anul de studiu; profesorii: numele și prenumele, școala. Participanții (din țară sau din străinătate) care nu pot fi prezenți la festivitatea de premiere, vor primi diploma, scanată, pe adresa de mail. Posterele premiate vor putea fi vizualizate pe site-ul Simpozionului.

Lucrările propriu-zise ale Simpozionului se vor desfășura în ziua de 20 martie 2020, începând cu ora 13.00, la Sediul Uniunii Scriitorilor – Filiala Iaşi, str. Gr. Ureche, nr. 7, Casa cu Absidă.

Organizatorii: Cassian Maria Spiridon, Preşedintele Uniunii Scriitorilor – filiala Iaşi, Nicu Gavriluţă, Prof. univ. dr. la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice  și Livia Ciupercă, fondator şi coordonator al Simpozionului-concurs.

Nota bene. Fiecare concurent poate participa doar cu un singur poster. Așteptăm propunerile dvs. Pentru alte detalii, la aceeași adresă de mail. Succes!

Facebooktwitterby feather