Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » IOAN MICLĂU GEPIANU: LA MONUMENTUL LUI IOSIF VULCAN (Dedicație Școlii Normale ”Iosif Vulcan” din Oradea)

IOAN MICLĂU GEPIANU: LA MONUMENTUL LUI IOSIF VULCAN (Dedicație Școlii Normale ”Iosif Vulcan” din Oradea)

LA MONUMENTUL LUI IOSIF VULCAN

(Dedicație Școlii Normale ”Iosif Vulcan” din Oradea)

 

Argintoase haine luna pune zării necuprinse,

Iar a sălciilor umbre peste ape stau întinse,

Numai stelele puzderii, atârnând de-al razei fir,

Legănau a lor mișcare pe al undelor creț șir!

 

Din a Crișului străfunduri turn medieval răsare,

Clătinând zidirea-i veche pe a valului mișcare,

Iar din mijlocul acestei zugrăviri d-etern Crișan,

Peste turn se-nalță umbra bardului Iosif Vullcan.

 

El e strămoșescul geniu, laur dat posterității,

Însemnând pe malul verde locul sfânt Românității.

De pe soclu Monumentul viu privirea și-o ridică,

Iar pe arbori frunze tineri cresc, când cele galbeni pică.

 

Astfel generații tineri nasc în strămoșeasca glie,

Urmând flacăra luminii lui Vulcan, ca o făclie,

Cuprinzând cu-a lor simțire: munte, ape, șes și deal,

Crescând veșnic a lor dulce rădăcină din Ardeal.

 

Prin cununi de raze albe, privind fruntea-i gânditoare,

Îmi părea că văd nainte-mi Nația nemuritoare,

A ei doruri și suspine într-un suflet adunate,

Ce-mpietriră-n veșnicie, ca  simbol istoric date!

 

Crișul e muzeu de taină sub altar de cer și stele,

Eu privind, pluteam cu gândul pe sub bolta țării mele,

Ce ferice-mi fu viața când, pe malul din cea parte,

Îl văzui pe Eminescu, valul numai ce-i desparte!

 

Ah, ce urieși ni-s moșii, mândrii suntem de strămoși,

Nu mă-n clin și nici port teamă cât or fi de colțuroși

Cei ce jinduiesc la Crișuri, ori l-al Lotusului floare,

Căci istoria e tunet, fulger lung peste popoare!

Facebooktwitterby feather