Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » IOAN MICLĂU GEPIANU: POET ȘI STEA

IOAN MICLĂU GEPIANU: POET ȘI STEA

POET ȘI STEA

 

Deseori noaptea pe cer alearg-o stea,

Desprinsă din tăria legilor celeste,

Dar ca o rază luminoasă strălucea,

Se prelungea…,și-odată nu mai este –

 

Ardea în propriul ei foc;

Ea înălțimile albastre mult iubind,

Acum părea ființa unui pierdut noroc,

Și-n calea ei întregu-i corp topind.

 

Stele în cer și stele pe pământ:

De sus granit, iar jos o veșnică idee,

Și totuși sub acelaș înveșmânt

De-apururi împreună au să stee.

 

Dar unde-i steaua ceea căzătoare?

Făcută-i scrum sfărmat în univers,

Iar oamenii o calcă sub picioare;

Și doar Poetul o reânvie-n vers.

 

Iar versurile-s în duh divinitate,

Sunt aripile-ntinse cel poartă pe poet;

Dar noaptea, nu se știe-n care, în pietate,

Se va topi și el, încet, fără regret..

 

Și totuși sub acelaș înveșmânt,

De-apururi împreună au să stee,

Iar sub suflarea cosmicului vânt,

La viață Creatorul aprinde-va scântee.

 

În acest labirint!

 

In acest labirint literar,

S-au rătăcit și îngerii,

Crezând că-s în biserici,

Intrau încet pe valea plângerii!

 

A fi poet înseamnă

A coborâ în tine,

Să cauți acea perlă de-adevăr,

Acea lumină lină ce lumea o susține!

 

A cânta de drag de bani,

Burdușit de mărfuri și arginturi,

E rătăcirea ce ne pierde,

Pe calea fără țintă prin triste labirinturi!

 

Să fugi de sacul plin cu bani,

Fii mulțumit cu pâinea frântă de Hristos,

Și ai să fii cel fericit,

Găsind calea iubirii vei fi mai sănătos!

 

Și a mai zis adesea Sfântul,

De vrei să faci o casă pentru mine,

Tu omule născut din duhul meu,

Zidește-o la-nceput în inima din tine!

 

Ioan Miclău-Gepianu

Facebooktwitterby feather