Ioan Miclău-Gepianu: Restituiri de Versuri ”vechi și noi”

Motto:

”… Se pare că toată știința vremurilor își are izvorul în lupta

pentru existență, unde regele e iar …”stomacul !”

Ioan Miclău-Gepianu

RACUL

Decor:

În fuioare auroase,

Curg luminile din stele,

Invelind duioasa zare,

In eterne floricele;

Micul rac,

Ce de voință este încă și mai mic,

Sta ca pustnicul în grotă

Pe un țărmure de lac;

Se scufundă

În nisipuri, iese iar pe îndărete,

De se-așează la lumină,

Pe al stâncilor perete;

Dornic de-adevăr

Crustacul, el mai mult fugea de țintă,

Căci mișcarea-i îndărătă,

Făcea logica-i să-l mintă!

Sta pe loc

În căutare, ca și cei cu cuie-n talpă,

Ne încercând vreo mișcare,

Sta ca trestia pe baltă!

Dar din lac,

Pe-a stâncei buză,

Cu-a ei albe multe brațe,

Se agață o Meduză!

Se-ncropi filozofia:

Lumea-i cat o vedea Racul

Iar Meduza în prezumțuri, zise:

”Și-s prea mulți pescari cu sacul,

Ce ne facem?”

”Cum ce facem? Vorbi Racul mai lucid,

Hai și noi să facem, soro,

O platformă de partid!”

Vulpea și Corbul

(Răstălmăcire)

Corbul se știa,

Ceva având în cioc,

Iar vulpea-l tot trișa,

Doar, doar, o fi noroc!

Azi cu talente, târgul

Nu se mai poate face,

Deci s-a trezit nătângul,

Deci lauda nu-i place!

Aha, își zise hoața:

Să-i strig că-i drac și zgură,

Iar corbul meu să scoată,

Doar un cuvânt din gură;

Și-atunci, ”ehei, tu, corb banal,

Ți-am luat boțul din plisc,

Ia vin-o jos la tribunal,

Azi orice vorbă-i risc!

Iar blănița-mi de mi-atingi,

Mă-mbogățești pe viață,

Căci mă-nfășor cu multe chingi,

Și zic că-s ruptă toată!

Dar corbul nici mișca, să-l tai,

Ci stând pe creanga cea de fag,

Își croncănea pe a lui grai,

Un cântec vechi și drag!

Dar e clar…!

Dar e clar, căci numai fapta

E-adevărului măsură,

Iar când una zicem, și-alta

Este calea ce ne fură,

Ce folos de-a noastre scrieri,

Ce folos de-ai noștri creieri.

Uite cum se-ntinde răul!

Printre flori adie vântul,

Vânt pribeag, rătăcitor,

Transformând mătasa ierbii,

Într-un val tremurător.

Sus pe cer un nor aiurea,

Mișcă umbra-i peste ape

Și de sec abia că poate,

Câte-un strop mărunt să scape.

Dinspre munte o răcoare

Se revarsă-ncet și rece,

Întristând mulțimi de gâze,

Peste care mândră trece.

În acest decor sinistru,

Greierul vroi să sară

Peste-o loază și să-și facă,

Loc de iarnă pân-la vară.

Potârnichea sub o tufă,

Zgribulind și flămânzită,

Tocmai il zări și-n dată

Se gândi ca să-l înghită.

Numai că și hoața vulpe,

Observă mișcarea asta,

Și-ntr-o clipă se pitise;

Iac-așa vine năpasta…

Un bondoc de vânător,

Stând la pândă-n liniștire,

Cum văzu codița vulpei,

O și prinse în ochire.

Tragedia se pornise:

Greierul căzu sub pliscul

Paserii, ce-n schimb își trase

Peste capul ei tot riscul,

Vulpe-i hulpave, ce-ndată

O-nșfăcă c-o largă gură.

Un moment și lunca prinde

Groaznică detunătură.

Dar… pierdutul vânător

Lunecă, căzând în hăul

Unei văi prăpăstioase.

Uite, cum se-ntinde răul.

by

Referinţă Bibliografică

Ioan Miclău-Gepianu: Restituiri de Versuri ”vechi și noi”/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 4 februarie 2026