Suiş în avatar
Între Da şi Nu, hiatul semnului de întrebare:
semn divin, cât Everestul-ncălecat fără stupoare,
ghem ghebos grăbind o pândă, pâlnie în fir de aţă…
,,Da”, promite universul, ,,Nu”, cum să sfârşim o viaţă.
Plânge ora devotată, într-un ceas întors în arc…
Îngeri-bodyguarzi înşiră manifeste într-un parc.
Pe un stâlp de lumânare, unde, verzi şi albi, aşteaptă
troleibuzul ,,doi din trei”, citesc scurt: ,,Urcă prin faţă!”
Sui ,prin ochii celuilalt. Ai bilet? strigă ,,vatmanul”
cu cercel într-o ureche şi cu ochi de vultur chel.
Da! ,suspin zorit de mâna unei doamne cât toptanul
umbrei negre pe pământ, când te-aşezi sub lumânare ca un miel.
,,Nu!”, aud lungimea străzii, luminată de-un mucar,
cu un felinar de ceară. ,, Nu sui în avatar!”
Moartea are ochi de var. O, ce doamnă!, cu mitene,
mă-mbrânceşte-mi face semne, îi spun ,,Da!”, şi-adorm în perne.
Nu cred în lună…
Inimii-i înţep fibulă, acul bont al bunicii.
Cu durere simultană sare osul din rotulă,
când lovesc, cu labă-pală, stinghia orizontală,
a luminii-n răsărit, dat afară din ospicii.
Descalec trupului povara sufletului nemilos,
ce-mi umblă-n gură, ‘n gât, ‘n maţe, rând pe rând,
curvar profund, fecund. Sunt şarpe de prisos:
cortegii de priviri mirate, pretind ispita legământ.
Nu cred în Lună,în tărâm romantic, parohie.
Zideşte ,arhitectul lumii, o inimă de mult pustie.
Că-n zid iubirea vegetează, icoana crucii, veşnic trează,
de om făptaşă, prins în cuie, între bandiţi ce îl veghează!
Omul suprem
Omul e o parte dintr-un OM SUPREM.
Dinaintea vorbei şade şoapta-n şarpe…
,,Muşcă!”, e păcatu’ nfăptuit în toate…
Noi ‘ nafara lumii suntem doar un semn.
Complex difuz, oracol cinic, plată-prejudecată,
de Demiurg gândite în co-binaritate.
Întâiul făptuieşte, secundul se desfată,
şi apoi, fără să-i pese, mănâncă mere coapte.
Romanţă juvenilă, atipică-freudiană…
Naşterea susţine ,,iazul cuacervat” şi exod erotic
în înmiresmat. Începutul lumii-un ţinut exotic,
nu îngrijorează mitul relevat. Sunt miratul din icoană!
Pădurea
Ceru-n ceruri concertează, concentrează cercuri cerul…
Pe femur fuior fumează, fumegă fuior femurul…
În spirale strict egale, egal alungind întregul…
Iilus iute se dezbracă şi dezbracă înconjurul.
Suiş lent, itinerant. Urmăresc verde casant,
vast oboi, gât de cimpoi, tub de orgă să intub,
intrus intuiesc intriga, intrigi intuiesc intruşii, colb liant,
lăcrimaţii lacrimale, canalicul cardinal, piramida fuge-n cub.
Cavă, cană căciulată. Furcă, fustă caudală
Seve-n soare surd sedate, resetează-n soare seve…
Vine caua din pădure, în secure c-o petală,
sapă pom în pat de mure şi pădurea se prevede.
Tuberoză, chiparoasă, eparhii cu chiriarh
florile feştile scapăr, iar stejaru-i păr posac
Un copil cuvinte-nvaţă, şi devoră legănarea:
alfa, beta, sare gama, taie vântul răsuflarea.
Identităţi
Ce gândul priveghează, prevede-nţelepciunea
firului de iarbă. Că-n ierbi sfârşim priveghiul…
Curg trecători pe străzi stelare. De strajă-n unghiul
rotaţiei diurne, spirala înfăşoară o genune.
Din doi în doi, ne nesluşim identitatea…
Identic pare unu’ cu doi nenumăraţi:
sunt, poate, la-ntâmplare, de vremi îngemănaţi,
ori răzbunaţi pe sine, iubindu-și unitatea.
Socrate 2
,,Ştii bine că nu ştii!”: supremă-nţelepciune
,,Ce mâna dreaptă ţine, nu ştie mâna stângă!”
Cu două mâini, deodată, atingem înţelesul, de ele
sfătuiţi, la masa divulgării secretului divin.
,,Eu sunt moaşa. Tu eşti mama. De născut, am să te-ajut. Naşterea îţi aparţine, a ideii bune-rele. Eu te-ndemn, să te …exprime”.
Însuşire naturală, naşterea-i drept natural…
Înăuntru umblă fătul raţiunii ce omoară, o fiinţă solitară:
sinele cu multe uşi.
Fugi afară, în obştime, să vorbeşti fără mănuşi!
Doar în văzul tuturor vom deconspira prostia!
,,Cunoaşte-te pe tine însuţi!”, mai întâi, ,,De zei,
să nu te temi!”, apoi. Aceste ,,adevăruri fără moarte” vor fi. de-agora şi areopag, curmate, în anul ,,trei nouă nouă” şi jumate, ‘naintea erei noastre şi a tuturora.
S-a împărţit istoria în două. Eu mor, tu mori, murim!, Omor, Omori, Orbecăim!, divide-o lege imorală.
,,Ştiu că nu ştiu nimic!”, mă strig, din scoica gurii.
Primejdia nu stă-n răspuns, în întrebare pusă-ndeajuns!
Dar vorbele oricum ascund sămânţa urii.
Aceasta e alteritatea socratică preatimpurie.
Suntem sedaţi în algezie. Cucută bem, şi-i dăm dreptate!
Aristotel
Nasc pentru-a trăi! Trăiesc, cândva, să mor!
Naşterea-i eficienţa. ,,Trăiesc” , o formalitate.
Şi-mpreună au o ,,cauză finală”.
Că ,,om” ar fi o ,,formă” (de ticălos cinstit)
ori numai o ,,fărâmă” (de neînchipuit)
Stă ,,cauza” în atribut, uşor nedemn, de împrumut,
şi ,,spaţiul” în împrejurare.
Pun ,,scară dublă” regulilor rare,
în fir de iarbă suie ,,om” şi … ,,animale”
Ce-i ,,viu” precupeţeşte hrana, din care s-a hrănit,
şi, neprivind la ,,sine”, tot ,,creşte îmnulţit”.
Ce ,,simt”, împart în caste şi hărţi voievodale,
prin care trec tranziţii de specii migratoare.
Hotare nu există, în faldurile gurii,
cuvăntul se pătrunde tot cuvânt, pe sine.
O raţiune ştearsă, destulă-acestei furii,
ce-n om ,fără ruşine, ascunde scântei divine.
Există Dumnezeu, propune Aristotel, stăpân peste
,,mişcare”- n lume, suit în vârful scării
cu trei trepte: om, animal, deşertăciune.
De ,,suflet” ai, ţi-i sufletul ,,suflare”!
Suflarea-i sufletul de plantă, de animal, şi …raţiune
O, logică! concluzie bi-premizată, pedant promisă
chiar de El, de-un Dumnezeu aristotelic.
O! epitet perfid nemernic!:
El e cuvântul; Eu sunt vorba, ce-am rostit;
Cuvintele sunt vorbe nerostite
Apogeul apolinic asfinţeşte-apologat!
Parmenide-Heraclit
Pe pereţi petrecăreţul, umblă-n umbletul uimit
Sparg, paharele mâniei, în metopa ,,preschimbări”,
cu catrene…
,,Din nimic, nu naşti nimicul. Şi nimic din dobândit
nu ajunge iar nimic”. ,,Totul este precum este”, nota bene!
În ,,iluzii”, mângâierea, scapă frâul ,,raţiunii”:
În zadar cioplesc pietrarii marmore-n felii tombale,
nu vom sfărâma un munte, un întreg, cu trei cazmale.
Neschimbat stăpân a UNU. DOI, un rob, al ficţiunii.
Cetim cenuşe elocvente,/ elen elan, hârşit hermetic!/
Deodată scriu, literalmente, /ce ştiu că-i scris, în stil identic.
Deci ,,scrisul” nu ,,preschimbă forma”, acelui ,,cîine labrador”:
eretic timp, când Parmenide, aruncă pietre-n ,,văz şi dor”.
El coborî, de două ori, /la fel, în râul care l-a scăldat/
pe mîini, pe gât şi subţuori/ şi râu-a curs nestrămutat.
Din colţul anilor ceţoşi, avea să schimbe ,,neschimbatul”,
doar Heraclit, născut ca P, cam în deceniu ,,Cinci zeci şi patru.”
Platon 1
Ce-i drept nedrept se-ndreptăţeşte. Necuviinţă cuviinţei:
că veşnicia dăruită ,,curge”. Vezi de eternitate
tu! Eu, norme scriu pentru ,,schimbare”! Supun sentinţei
simţului – stupoare şi sentiment-îngrijorare, o vietate.
Ea ,,curge”, timpul o omoară, în moara măcinării
,,Materiei” concrete: substanţă efemeră ce-i caută uitării
o altă parte dintr-o parte.Cu părţi de părţi-fărâme
menţinem divulgarea întregului în ,,forme”- uniune.
Împrăştii calul în pătrate de hârtie, ne-nşăuate…
O nară, nu nechează, o coamă, nu se zbate,
în vânt, ori în genunea câmpiei prinsă-n trap…
Tu ştii, ‘napoi întregul ,să-l întocmeşti, de fapt.
Ai ,,forma”, spune Platon, ,,calului-idee”, dinainte
de-al dezmembra, cu tot cu dinte, şi-nşăuat:
Adună sfărâmatele-n icoana, ce-n minte-o porţi nevătămat,
de jocul unui prunc ciudat: Eternul care nu ne minte.
Ioan Toderiță
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..