Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » SCHIȚE » ION N. OPREA: Inedită – Doctorul profesor Ion Juvara, pacientul și Securitatea…

ION N. OPREA: Inedită – Doctorul profesor Ion Juvara, pacientul și Securitatea…

      Am scris des despre profesorul Ion Juvara, vin acum cu o inedită, despre ce pățeau oamenii cu securitatea și cum unii dintre bunii români îi lăsau cu gura căscată pe profesioniștii acestei instituții.

        Venită din Macedonia, la sfâșitul secolului al XVIII-lea – o ramură a familiei, care se iscălea Juvara s-a stabilit  în Moldova, la 1812 Ion Dumitrache Juvara era stolnic la Huși, iar fiul lui, Iorgu Juvara, căsătorit cu Maria Docan, cu care a avut mai mulți copii, unul din ei, Emil, a fost căsătorit cu Maria Botez, descendentă din Mihalache Cantacuzino Pașcanu – altă ramură Djuvara, din care face parte și Neagu Djuvara, care a scris și publicat “Amintiri din pribegie”, carte din care eu am publicat în „Luceafărul” o succesiune de momente trăite, s-a stabilit  în Muntenia.

        Familia Juvara a avut moșii, moșii și conac, în zona Murgeni – și a satului Sărățeni, școala de la Sărățeni a fost legată de familia Juvara – Emil fiind cel care a construit-o pe cheltuiala sa.

         Din anul 2000 pe amplasamentul  vechii școli este construită o alta, cu fonduri europene, cu regretul de astăzi că nu s-a păstrat arhitectura în original, dar așa suntem noi, românii, tutovenii în speță, redescoperim esențialul după ce am demolat și înfiripăm ce credem că înseamnă modernul, pleașcă la preț, în statul nostru, România.

           Despre Ion Juvara, doctorul, când acesta împlinea 60 de ani, în 1973, Ghenuță Coman, arheologul, localnicul, în cartea sa “Murgeni – contribuții la istoria unei străvechi așezări, referindu-se la fiii Murgenilor scria într-un medallion – “un fierbinte omagiu” – închinat celui pe care  l-au iubit localnicii: “Printre calde și pătrunzătoare gânduri  și spirit vast, creat anume, pentru înțelegere profundă a realităților omenești, suflet optimist și radiant, Cuti  Juvara este un “răsfățat” al murgeștenilor… Îl “revendicăm”  în virtutea și tăria unei adânci etici, impusă de marea personalitate a omului, a medicului și savantului chirurg în virtutea unei opinii de masa a localnicilor, pentru că aici se vorbește de “profesorul nostru”, de marele și bunul doctor Cuti Juvara”…

        În 1938 Cuti Juvara a pus bazele secției de chirurgie a spitalului din localitate…

         Profesor  universitar din 1969, doctor docent din 1964, titular al Serviciului European de chirurgie cardio-vasculară, cu o opera prodigios alcătuită, mondial recunoscută, a fost și a rămas mândria fostului județ Tutova…

          Născut în București, cu copilăria și adolescența petrecute la Hănăseni și la Bârlad, a făcut școala primară și gimnaziul acasă, a dat examenele în particular, câteva clase ale liceului le-a promovat la “Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad, iar ultimele la liceul “Spiru Haret” din București.

           Spitalul prof. dr. Cantacuzino din București, Clinica de chirurgie poartă astăzi numele prof, dr. Ion Juvara.

           Bustul lui a fost dezvelit în Holul de Onoare al UMF București, acum un an, la 8 mai 2015.

Iată acum și întâmplarea, total inedită, culeasă pentru noi toți, de pe internet: … “Se spune că un mare profesor de chirurgie, Ion Juvara pre numele său, l-a operat cândva pe un ins cam amărât care era bolnav foarte  – practic, pacientul a ajuns lat la spital şi nimeni nu-i mai dădea nici o şansă. O intervenţie practicată la timp şi cu mare talent, însă, l-a  salvat pe individul cu pricina.

Suntem prin anii ’50, la Bucureşti, în plină campanie contra burjuilor, a numelor româneşti de tradiţie, a intelectualilor etc.

Văzându-se salvat, gata de plecare acasă, pacientul îl întreabă pe profesorul Juvara:

– Cum pot să vă răsplătesc, domnule profesor? Mi-aţi salvat viaţa.

          – Tu ce lucrezi? – se pare că l-ar fi întrebat profesorul, care, provenind dintr-o familie macedoneană din cele ce se bătuseră cu mult nesaţ cu turcii, era familiarizat cu labilitatea balcanică, în toată splendoarea ei  labirintică.
– Sunt dulgher, dar mă pricep cam la toate.

– Bine. Uite cum o să facem. Vino la mine acasă peste două săptămâni, după ce te întremezi.

Zis şi făcut. Vine dulgherul la profesor acasă, iar acesta îl roagă să-i facă o nişă într-un perete, dar să i-o facă astfel  încât să nu se vadă şi să nu fie bănuită de nimeni.

             – Şi, vezi, adaugă profesorul, nu trebuie să mai spui nimănui de nişa asta. Nici chiar eu n-o să zic nimănui, nimic nici chiar familiei mele.

             – Se poate, domn profesor…? Cum o să spun?

                Face dulgherul nişa, iese aşa cum şi-a dorit profesorul, după care  consideră amândoi, profesor şi dulgher, că datoria vieţii salvate era spălată.
Şi trec lunile. Să fi trecut chiar şi un an până când, la un moment dat, la uşa profesorului bate Securitatea.

            – Am auzit că aveţi o ascunzătoare plină cu cocoşei, zic cei de la Securitate.
– Ascunzătoare?! Cocoşei?! – face profesorul pe niznaiul.
– Da, tovarăşe, ascunzătoare şi cocoşei, ia mai lăsaţi-ne în pace cu figurile astea că ce, credeţi că noi nu ştim ce şi cum?

                 Ia, se  înforţoşează securistul, poruncindu-le  subordonaţilor, ia treceţi băh, la percheziţie că ăştia chiar cred că suntem proşti!
Şi se apucă ei de treabă. Se duc aţă la locul unde fusese săpată nişa, se apucă de dat în pereţi cu secera şi ciocanul, sparg nişa şi găsesc în fundul ei o casetă frumoasă, din lemn.
– Credeai că ne fraiereşti, ‘ai? Cu noi ţi-ai găsit să te joci, mă, banditule?
Profesorul rămâne impasibil, securiştii scot caseta din nişă. Li se pare cam prea uşoară, dar nu comentează, o deschid deîndată, pentru a certifica flagrantul.
Ei, şi imediat după ce au deschis caseta, iată că le cade faţa tuturor. După aia li se lungesc mutrele. După aia se înfurie, dar nu mai aveau nimic de făcut.

              Mda. În caseta cu pricina nu găsiseră decât o biată coală de hârtie pe care erau scrise, extrem de caligrafic, următoarele cuvinte:  “ACEASTA ESTE RECUNOŞTINŢA OMENEASCĂ. ÎI MULŢUMESC DIN SUFLET PACIENTULUI MEU CĂRUIA I-AM SALVAT VIAŢA, doctor Ion Juvara, județul Tutova”.

             Pentru conformitate, Ion N. Oprea

              30 iulie 2016

Facebooktwitterby feather