Simplitatea și expresivitatea versurilor, limbajul fără nicio urmă de aroganță livrescă, multiplele pasaje auctoriale, cromatica rezervată a tablourilor sale existențiale, tăcerea înțeleaptă, iată câteva dintre resursele poeziei lui Ionel SIMA. O întreagă simptomatologie a unei ”boli” agreabile, inspiratoare de tandrețe, dar și răscolitoare, în egală măsură – IUBIREA. – Gheorghe A. Stroia
Când?
Când dorm
mi-e frică să mă trezesc.
Când mă trezesc
frică mi-e că
nu te mai zăresc.
Când plec
frică mi-e că
nu te întâlnesc.
Când muncesc
frică mi-e că
n-o să reușesc.
Când stau
frică mi-e că
n-o să mă odihnesc.
Când te-ntâlnesc
frică mi-e
că n-o să reușesc
să te iubesc destul.
De-aceea stau
și mă gândesc
toate acestea
până când?
11.12.2012
Răspuns
De vei dormi
cu mine-n gând
te vei trezi.
De te-oi trezi
mă vei zări.
De vei pleca
mi-i întâlni.
De vei munci
vei reuși.
Dacă vei sta
te-oi odihni.
De ne-ntâlnim
noi reușim
să ne iubim destul.
De-aceea-ți spun
nu te gândi
la toate-acestea,
tu acum
vino să ne-ntâlnim.
În drum vei ști
toate acestea
ce vor fi
și până când?
11.12.2012
Mi-e dor de mine
Mi-e inima ca o mare
străbătută de valuri
ce se sparg de țărm
mânate de furtună.
Mi-s gândurile-mprăștiate
ca frunzele în pădure
mânate de vânt.
Mi-e sufletul răvășit
ca părul tău
în bătaia vântului.
Mi-s ochii secați
ca două ape
sub arșița soarelui.
Mi-e noaptea prea neagră
și fără stele.
Mi-s străine zilele
și clipele ce-au trecut
printre noi.
Mi-e dor de mine!
Mi-s sentimentele pline
de tine.
12.12.2012
Metamorfoză
Gândește-te prin gândul meu
să vezi și tu ce gândesc eu.
Simte cu inima ta
prin inima mea
și vezi ce vei
găsi în ea.
Alină dorul meu
cu dorul tău
și fericită fii
să fiu și eu.
Prinde cu mâna ta
mâna mea și mângâie
părul tău ca pe al meu
să simt și eu.
Privește cu ochii tăi
în lumea mea
și vei vedea
ce văd și eu,
dorul meu și dorul tău
ținându-se de mână,
mergând agale pe alei
sub clar de lună
din an în an
din lună-n lună
din zi în zi
și orice-n lume vom dori
se va-mplini.
13.12.2012
Troiene
Troiene de zăpadă
îmi acoperă inima
și ochii
și nu pot să simt
nimic și nici
nu văd.
Cărări înzăpezite
urcă prin troiene
spre inimi reci.
Sentimente-s spulberate
de cuvinte-vânturi seci.
Restriște la răscruci
nu vezi n-auzi
că toate-s reci.
Troiene de zăpadă
îmi acoperă inima
și ochii
și nu pot să simt
căci mi-e sufletul
încremenit.
14.12.2012
Speranțe
Aștept să sufle vântul
prin frunziș
în speranța că
îți voi simți părul
peste umerii mei.
Aștept să se miște greierii
printre firele de iarbă
în speranța că
îți voi auzi vocea.
Aștept să se miște peștii
prin apă
în speranța că
îți voi simți lacrimile.
Aștept pașii căprioarei
printre copaci
în speranța că
îți voi auzi pașii.
Aștept să zboare păsări
printre crengi
în speranța că
inima ta va zbura
la mine.
16.12.2012
Sunete
În fiecare adiere de vânt
îți aud glasul.
În fiecare foșnet de frunză
îți aud glasul.
În fiecare fâlfâire a nopții
îți aud glasul.
În fiecare susur de ape
îți aud glasul.
În fiecare vuiet al mării
îți aud glasul.
În fiecare tril de pasăre
îți aud glasul.
În fiecare clipă
îți aud glasul.
Și toate acestea
îmi șoptesc
un singur lucru:
te iubesc!
19.12.2012
Imagini
În fiecare răsărit de lună
îți văd chipul.
În fiecare licărit de stea
îți văd chipul.
În fiecare bob de rouă
îți văd chipul.
În fiecare strop de ploaie
îți văd chipul.
În fiecare luciu de apă
îți văd chipul.
În fiecare lacrimă de dor
îți văd chipul.
În fiecare umbră de nor
îți văd chipul.
Și toate aceste imagini
îți spun
zi de zi
noapte de noapte
că te iubesc.
19.12.2012
Zodia leu
Mă uit la tine
o felină!
Și-aș vrea să-ți spun
că tare-mi placi.
Deși tu ai privirea lină
ești mai periculoasă
atunci când taci.
Stai și privești
prelung la mine
deși tu taci
știu că mă chemi.
Aș vrea să vin
acum la tine.
Dar o să treacă
ceva vremi.
Pe noi acuma ne desparte
o junglă mare
tu nu vezi?
Ce lume rea
lucruri deșarte.
Așteaptă doar să vină
zile frumoase
și pomi verzi.
Și-atunci o să te iau
în brațe.
Ca o pisică o să torci
și lumea asta
așa cum este.
Pe dos atunci
o s-o întorci.
20.12.2012
Doar iubind
Iubind îngerește
o inimă
legată în lanțuri
vei dezlega
încet, încet, iubiri.
Iubind ca florile
o inimă
acoperită cu flori
vei dezlega
încet, încet, fiori.
Iubind cu lacrimi
o inimă
spălată de ape tulburi
vei dezlega
încet, încet, gânduri.
Doar iubind
o inimă
ce vrea iubire
vei aduce
încet, încet, în ea fericire.
21.12.2012.
Mulțumire
Îți mulțumesc iubire
căci mă gândesc adeseori
că după ce au trecut
atâția nori
atâtea lacrimi
și fiori
atâtea lacrimi
ce au fost vărsate
iar buzele
mi-au fost uscate
apar încet
din razele de soare
zile frumoase
și senine
și de aceea eu
îți mulțumesc iubire!
21.12.2012
Ziua apocalipsei – 21 decembrie 2012
După ce
s-au sfârșit
atâtea lumi
pentru mine,
am așteptat
această zi,
în care noi vom ști
de vom muri,
de vom trăi
sau vom iubi.
Dar vreau să-ți spun,
cei ce iubesc
și pe pământ
și-n cer
nicicând nu pier,
ci ei trăiesc
etern.
21.12.2012
Nopți la rând
În gândurile nopții
rătăcesc singur
peste zări
ca să te caut.
În visele nopții
încerc să-ți văd
chipul zâmbind.
Lumina nopții însă
te învăluie
ca un voal.
Luna te acoperă.
Doar stele căzătoare
încearcă din când
în când
să-mi arate locul
unde ai putea fi.
Te caut în gând
și în vis
nopți la rând.
Doar stelele
mă ajută
poleindu-ți chipul
arătându-mi
rând pe rând
ochii și părul
și zâmbetul
și dragostea
formând pe boltă
trupul tău.
24.12.2012
Sună-mă tu
Sună-mă tu
că-n lumea mea
nu prea sunt
telefoane.
Și câte sunt
nu pot să le aud
căci inima
îmi bate așa de tare.
Sună-mă noaptea
dacă vrei
cu clopoței de-argint
legați de lună.
La orice adieri
de vânt
ei o să-mi spună
o vorbă bună.
Sună-mă noaptea
pe la unu
când din luceferi
numai unu
va veni
și îți va spune
vorbe bune
de la mine
și din lume.
Sună-mă noaptea
pe la doi
când luceferii
amândoi
îți vor spune
despre noi.
Sună-mă noaptea
pe la trei
mai bine
sună-mă când vrei
c-o să-ți aud
eu vocea
prinsă-n vânt
și-o să-ți simt
ochii lăcrimând.
Sună-mă tu
că-n lumea mea
nu prea sunt
telefoane.
28.12.2012
Sfârșit de an
Gânduri și nori
Zâmbete și flori
Lacrimi și ape
Inimi și șoapte.
Zile și nopți
Așteptări în porți
Nopți și zile
Dor și iubire.
Ceruri și stele
Gânduri de-a mele
Din zări vin la tine
Trimise de mine.
La sfârșit de an
Ți le pun în prag
Și-n nopți și în zile
Cu dor și iubire.
Și-ți doresc să ai
Bine și mulți ani!
30.12.2012
Te rog sărută-mă
Te rog sărută-mă
să-mi amintesc
de-un răsărit
de soare.
Te rog sărută-mă
să-mi amintesc
de-un răsărit
de lună.
Te rog șoptește-mi
la ureche
cuvinte de alint
și dor.
Vreau să-mi
aduc aminte
de clipele
și rostul lor.
Te rog să-mi plângi
pe umăr
ca să spăl
cu lacrimi
obrazul care
a plâns
gândindu-se la tine.
Te rog sărută-mă
șoptește-mi
și-apoi plângi
și îți promit apoi
că totul
va fi bine.
IONEL SIMA
01.01.2013
by
Referinţă Bibliografică |