„Iubirea noastră seamănă cu o toamnă”
„Iubirea noastră seamănă cu o toamnă”, dacă ar fi să citez una dintre poeziile tale, Adorata mea. Da, de fapt, iubirea noastră însăși este o toamnă, o toamnă bogată în care am adunat mereu gânduri, emoții, bucurii, mângâieri, îmbrățișări, lacrimi, zâmbete, soare, nori, lună, stele, anotimpuri…
O toamnă bogată în care încap multe, încap fiii noștri minunați (cu fiicele noastre la fel de minunate), încape întreaga noastră familie, care și-a propus întotdeauna o conviețuire simplă, dar înconjurată de dragoste, departe de răutate. O toamnă în care nu a încăput niciodată refuzul, ci doar acceptarea, în care nu a pătruns și nu va pătrunde niciodată ura.
Tot un vers dintre poezia ta amintește despre: „O toamnă, pe care nu aș schimba-o cu nicio altă vară” și cred că aceasta este cea mai frumoasă și mai solidă definiție a tot ceea ce am reușit să construim împreună. Avem atât de multe lucruri care ne unesc, ne leagă, ne întăresc, încât nu vom accepta niciodată între noi altceva decât IUBIREA. Da, nici eu nu aș schimba toamna noastră cu nimic, nici măcar cu o altă vară, sau cu o altă primăvară. E toamna noastră, a sufletelor pereche, suflete care și-au jurat, acum multe, multe toamne, că vor deveni o inimă sau mai bine zis și-au promis că inima fiecăruia va bate doar în pieptul celuilalt.
Aceste rânduri, deși au o dedicație clară, nu sunt cuvinte care să ne „mărturisească” altora, altfel decât suntem, ci sunt faptele noastre, pe care noi le păstrăm aproape în fiecare clipă, în fiecare zi. Mă rog Atotcunoscătorului sincerității inimilor noastre să ne fie bine și în continuare, nouă și familiei noastre frumoase, să fim sănătoși încă mult timp de acum înainte sau, mai bine zis, pentru câte alte toamne ne va uni doar IUBIREA. Nu pot să nu mă gândesc la cât de frumoasă erai în rochia de mireasă! Aveai doar 20 de ani! Dar nu pot să nu simt și să spun, că acum, în toamna noastră, după 28 de ani, ești cu mult mai frumoasă, chiar dacă părul tău poartă pulbere de ghiocei în cosițe.
Pe tine, ADORATA mea, D(T)oamna mea frumoasă, TE IUBESC! Ba nu… TE ADOR!
La mulți ani nouă, azi, 26 septembrie, ziua când am rostit un DA mare cât o Veșnicie!
Al tău iubit soț și prieten,
George


Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..