HOTEL ACAPULCO

Le mie mani, scarne, han continuato a batter testi,

trasformando in carta ogni voce di morto

che non abbia lasciato testamento,

dimenticando di curare

ciò che tutti definiscono il normale affare

d’ogni essere umano: ufficio, casa, famiglia,

l’ideale, insomma, di una vita regolare.

Abbandonata, nel lontano 2026, ogni difesa

d’un contratto a tempo indeterminato,

etichettato come squilibrato,

mi son rinchiuso nel centro di Milano,

Hotel Acapulco, albergo scalcinato,

chiamando a raccolta i sogni degli emarginati,

esaurendo i risparmi di una vita

nella pigione, in riviste e pasti risicati.

Quando i carabinieri faranno irruzione

nella stanza scrostata dell’Hotel Acapulco

e troveranno un altro morto senza testamento,

chi racconterà la storia, ordinaria,

d’un vecchio vissuto controvento?

HOTEL ACAPULCO

My emaciated hands continued to write,

turning each voice of death into paper,

That he lefts no will,

forgetting to look after

what everyone defines as the normal business

of every human being: office, home, family,

the ideal, at last, of a regular life.

Abandoned, back in 2026, any defense

of a permanent contract,

labelled as unbalanced,

i’m locked up in the centre of Milan,

Hotel Acapulco, a decrepit hotel,

calling upon the dreams of the marginalized,

exhausting a lifetime’s savings

in magazines and meagre meals.

When the Carabinieri burst

into the decrepit room of the Hotel Acapulco

and find yet another dead man without a will,

who will tell the ordinary story

of an old man who lived windbreak?

HOTEL ACAPULCO

Mâinile mele, subțiri, au continuat să tasteze versuri,

transformând fiecare zvon despre morți în hârtie

care nu a lăsat testament,

uitând să trateze

ceea ce toată lumea numește afaceri ca de obicei

a fiecărei ființe umane: birou, casă, familie,

idealul, pe scurt, al unei vieți obișnuite.

Toate apărările au fost abandonate în 2026

a unui contract permanent,

etichetat ca deranjat,

m-am închis în centrul Milanului,

Hotel Acapulco, hotel dărăpănat,

adunând laolaltă visele celor marginalizați,

epuizarea economiilor tale

în chirie, în reviste și mese slabe.

Când poliția face raid

în camera de peeling a Hotelului Acapulco

și vor găsi un alt mort fără voință,

cine va spune povestea, obișnuită,

a unui bătrân care trăia împotriva vântului?

BALLATA DEGLI INESISTENTI

Potrei tentare di narrarvi

al suono della mia tastiera

come Baasima morì di lebbra

senza mai raggiunger la frontiera,

o come l’armeno Méroujan

sotto uno sventolio di mezzelune

sentì svanire l’aria dai suoi occhi

buttati via in una fossa comune;

Charlee, che travasata a Brisbane

in cerca di un mondo migliore,

concluse il viaggio

dentro le fauci di un alligatore,

o Aurélio, chiamato Bruna

che dopo otto mesi d’ospedale

morì di aidiesse contratto

a battere su una tangenziale.

Nessuno si ricorderà di Yehoudith,

delle sue labbra rosse carminio,

finite a bere veleni tossici

in un campo di sterminio,

o di Eerikki, dalla barba rossa, che,

sconfitto dalla smania di navigare,

dorme, raschiato dalle orche,

sui fondi d’un qualche mare;

la testa di Sandrine, duchessa

di Borgogna, udì rumor di festa

cadendo dalla lama d’una ghigliottina

in una cesta,

e Daisuke, moderno samurai,

del motore d’un aereo contava i giri

trasumanando un gesto da kamikaze

in harakiri.

Potrei starvi a raccontare

nell’afa d’una notte d’estate

come Iris ed Anthia, bimbe spartane

dacché deformi furono abbandonate,

o come Deendayal schiattò di stenti

imputabile dell’unico reato

di vivere una vita da intoccabile

senza mai essersi ribellato;

Ituha, ragazza indiana,

che, minacciata da un coltello,

finì a danzare con Manitou

nelle anticamere di un bordello,

e Luther, nato nel Lancashire,

che, liberato dal mestiere d’accattone,

fu messo a morire da sua maestà britannica

nelle miniere di carbone.

Chi si ricorderà di Itzayana,

e della sua famiglia massacrata

in un villaggio ai margini del Messico

dall’esercito di Carranza in ritirata,

e chi di Idris, africano ribelle,

tramortito dallo shock e dalle ustioni

mentre, indomito al dominio coloniale,

cercava di rubare un camion di munizioni;

Shahdi, volò alta nel cielo

sulle aste della verde rivoluzione,

atterrando a Teheran, le ali dilaniate

da un colpo di cannone,

e Tikhomir, muratore ceceno,

che rovinò tra i volti indifferenti

a terra dal tetto del Mausoleo

di Lenin, senza commenti.

Questi miei oggetti di racconto

fratti a frammenti di inesistenza

trasmettano suoni distanti

di resistenza.

BALLAD OF THE NON-EXISTENT

I could try to tell you

with the sound of my keyboard

how Baasima died of leprosy

without ever reaching the border,

or how the Armenian Meroujan

under a flutter of half-moons

felt the air in his eyes vanish

thrown into a mass grave;

Charlee, who moved to Brisbane

in search of a better world,

ends the journey

in the mouth of an alligator,

or Aurelio, named Bruna

who, after eight months in hospital

died of AIDS contracted

to hit a ring road.

Nobody will remember Yehoudith,

her lips carmine red,

erased by drinking toxic poisons

in an extermination camp,

or Eerikki, with his red beard,

defeated by the turbulence of the waves,

who sleeps, scoured by orcas,

on the bottom of some sea;

the head of Sandrine, Duchess

of Burgundy heard the rumour of the feast

as it fell from the blade of a guillotine

into a basket

and Daisuke, modern samurai,

counted the revolutions of a plane’s engine

transhumanizing a kamikaze gesture into harakiri.

I could go on and on

in the stifling heat of a summer night

how Iris and Anthia, deformed Spartan children

were abandoned,

or how Deendayal died of deprivation

attributable to the single crime

of living the life of an outcast

without ever having rebelled;

Ituha, an Indian girl,

threatened with a knife,

who ends up dancing with Manitou

in the anteroom of a brothel

and Luther, born in Lancashire

freed from the profession of beggar

and forced to die by His Britannic Majesty

in the coal mines.

Who will remember Itzayana

and her family massacred

in a village on the outskirts of Mexico

by Carranza’s retreating army,

and what of Idris, the African rebel,

stunned by shocks and burns

while untamed by colonial domination,

he tried to steal an ammunition truck;

Shahdi flew high into the sky

above the flagpoles of the Green Revolution,

landing in Tehran with his wings torn apart

by a cannon shot,

and Tikhomir, a Chechen bricklayer,

that fell among the indifferent faces

to the ground from the roof of Lenin’s Mausoleum,

without comment.

From objects of narrative

fractured into fragments of non-existence

transmits distant sounds

of resistance.

BALADA INEXISTENTELOR

Aș putea încerca să-ți spun

la sunetul tastaturii mele

că Baasima a murit de lepră

fără să ajungă vreodată la graniță,

sau că armeanul Méroujan

sub un fluturat de semilune

simții cum aerul i se scurge din ochi

aruncat într-o groapă comună;

Charlee, care a aterizat în Brisbane

în căutarea unei lumi mai bune,

a încheiat călătoria

în interiorul fălcilor unui aligator,

sau Aurélio, numit Bruna

decât după opt luni de spitalizare

a murit din contract cu asistenta

după o bătaie pe un drum de centură.

Nimeni nu-și va aminti de Yehoudith,

de buzele ei roșii carmin,

care ajung să bea otrăvuri toxice

într-un lagăr de exterminare,

sau a lui Eerikki, cu barbă roșie, care,

învins de dorința de a naviga,

doarme, ciugulit de balene ucigașe,

pe fundul vreunei mări;

capul lui Sandrine, ducesa

din Burgundia, a auzit zvonuri de sărbătoare

căzând de pe lama unei ghilotine

într-un coș,

și Daisuke, samurai modern, la un motor de avion a numărat revoluțiile

transumanizarea unui gest kamikaze

în harakiri.

Aș putea să-ți spun despre asta

în căldura unei nopți de vară

că Iris și Anthia, fete spartane

de când au fost abandonați deformații,

sau cum a murit Deendayal de foame

imputabile infracţiunii unice

a trăi o viață de neatins

fără să se fi răzvrătit vreodată;

Ituha, fată indiană,

care, amenințată cu un cuțit,

a ajuns să danseze cu Manitou

în anticamerele unui bordel,

și Luther, născut în Lancashire,

care, eliberat de meseria de a cerși,

a fost dat la moarte de Majestatea Sa britanică

în minele de cărbune.

Cine își va aminti de Itzayana,

și familia ei masacrată

într-un sat de la marginea Mexicului

din armata Carranza care se retrage,

și cine de Idris, african rebel,

uluit de șoc și arsuri

în timp ce, neînclinat de stăpânirea colonială,

a încercat să fure un camion cu muniții;

Shahdi, a zburat sus pe cer

privind licitațiile revoluției verzi,

aterizând la Teheran, cu aripile rupte

dintr-o lovitură de tun,

și Tikhomir, zidar cecen,

care s-a ruinat printre chipurile indiferente

la pământ, de pe acoperişul Mausoleului

lui Lenin, fără comentarii.

Aceste obiecte de poveste ale mele

sparte în fragmente de inexistenţă

transmite sunete îndepărtate

de rezistenţă.

IVAN POZZONI (Italia)

AUTOBIOGRAFIE IVAN POZZONI

Ivan Pozzoni s-a născut în Monza în 1976. A introdus subiectul Drept și literatură în Italia. A publicat eseuri despre filosofii italieni și despre etica și teoria dreptului în lumea antică; a colaborat cu numeroase reviste italiene și internaționale. Mai multe culegeri de versuri au fost publicate între 2007 și 2018: Underground și Riserva Indiana, cu A&B Editrice, Versi Introversi, Mostri, Galata morente, Carmina non dant damen, Scarti di magazzino, Qui gli austriaci sono più severi dei Borboni, Cherchez la troika și La malattia invettiva cu Limina Mentis, Lame da rasoi, cu Joker, Il Guastatore, cu Cleup, Patroclo non deve morire, cu deComporre Edizioni, Kolektivne NSEAE cu Divinafollia. A fost fondator și director al revistei literare Il Guastatore – Quaderni ‘neon’-avanguardisti; a fost fondator și director al revistei literare L’Arrivista; a fost director executiv al revistei filosofice internaționale Información Filosófica; este sau a fost director al seriilor Esprit (Limina Mentis), Nidaba (Gilgamesh Edizioni) și Fuzzy (deComporre). A fondat aproximativ 15 edituri socialiste autogestionate. A scris/editat 150 de volume, a scris 1.000 de eseuri, a fondat o mișcare de avangardă (NeoN-Avanguardismul, susținut de Zygmunt Bauman), cu 1.000 de mișcăriști, și a redactat un antimanifest NeoN-Avanguardist. Este menționat în manuale universitare importante de istoria literaturii, istoriografie filosofică și în volume importante de critică literară. volumul său La malattia invettiva a câștigat Raduga, o mențiune din partea criticilor de la Montano și Strega. Este inclus în Atlasul poeților italieni contemporani al Universității din Bologna și este menționat de mai multe ori în principala revistă internațională de literatură, Gradiva. Versurile sale au fost traduse în 25 de limbi. În 2024, după șase ani de retragere totală din studiile academice, reintră în lumea artei italiene și fondează colectivul NSEAE (Nuova socio/etno/antropologia estetica) [https://kolektivnenseae.wordpress.com/].

Ivan Pozzoni è nato a Monza nel 1976. Ha introdotto in Italia la materia della Law and Literature. Ha diffuso saggi su filosofi italiani e su etica e teoria del diritto del mondo antico; ha collaborato con con numerose riviste italiane e internazionali. Tra 2007 e 2024 sono uscite varie sue raccolte di versi: Underground e Riserva Indiana, con A&B Editrice, Versi Introversi, Mostri, Galata morente, Carmina non dant damen, Scarti di magazzino, Qui gli austriaci sono più severi dei Borboni, Cherchez la troika e La malattia invettiva con Limina Mentis, Lame da rasoi, con Joker, Il Guastatore, con Cleup, Patroclo non deve morire, con deComporre Edizioni e Kolektivne NSEAE con Divinafollia. È stato fondatore e direttore della rivista letteraria Il Guastatore – Quaderni «neon»-avanguardisti; è stato fondatore e direttore della rivista letteraria L’Arrivista; è stato direttore esecutivo della rivista filosofica internazionale Información Filosófica. Ha fondato una quindicina di case editrici socialiste autogestite. Ha scritto/curato 150 volumi, scritto 1000 saggi, fondato un movimento d’avanguardia (NeoN-avanguardismo, approvato da Zygmunt Bauman), e steso un Anti-Manifesto NeoN-Avanguardista, È menzionato nei maggiori manuali universitari di storia della letteratura, storiografia filosofica e nei maggiori volumi di critica letteraria.Il suo volume La malattia invettiva vince Raduga, menzione della critica al Montano e allo Strega. Viene inserito nell’Atlante dei poeti italiani contemporanei dell’Università di Bologna ed è inserito molteplici volte nella maggiore rivista internazionale di letteratura, Gradiva. I suoi versi sono tradotti in venticinque lingue. Nel 2024, dopo sei anni di ritiro totale allo studio accademico, rientra nel mondo artistico italiano e fonda il collettivo NSEAE (Nuova socio/etno/antropologia estetica) [https://kolektivnenseae.wordpress.com/].

Ivan Pozzoni was born in Monza in 1976. He introduced Law and Literature in Italy and the publication of essays on Italian philosophers and on the ethics and juridical theory of the ancient world; He collaborated with several Italian and international magazines. Between 2007 and 2024, different versions of the books were published: Underground and Riserva Indiana, with A&B Editrice, Versi Introversi, Mostri, Galata morente, Carmina non dant damen, Scarti di magazzino, Qui gli austriaci sono più severi dei Borboni, Cherchez la troika e La malattia invettiva con Limina Mentis, Lame da rasoi, with Joker, Il Guastatore, with Cleup, Patroclo non deve morire, with deComporre Edizioni and Kolektivne NSEAE with Divinafollia. He was the founder and director of the literary magazine Il Guastatore – «neon»-avant-garde notebooks; he was the founder and director of the literary magazine L’Arrivista; he is the editor and chef of the international philosophical magazine Información Filosófica. It contains a fortnight of autogérées socialistes edition houses. He wrote 150 volumes, wrote 1000 essays, founded an avant-garde movement (NéoN-avant-gardisme, approved by Zygmunt Bauman), and wrote an Anti-manifesto NéoN-Avant-gardiste. This is mentioned in the main university manuals of literature history, philosophical history and in the main volumes of literary criticism. His book La malattia invettiva wins Raduga, mention of the critique of Montano et Strega. He is included in the Atlas of contemporary Italian poets of the University of Bologne and is included several times in the major international literature magazine, Gradiva. His verses are translated into 25 languages. In 2024, after six years of total retrait of academic studies, he return to the Italian artistic world and melts the NSEAE Kolektivne (New socio/ethno/aesthetic anthropology). [https://kolektivnenseae.wordpress.com/].

by

Referinţă Bibliografică

IVAN POZZONI: Lirică trilingvă (1) – IT-EN-RO/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 6 august 2026