VINO DOAMNE!
De unde, Doamne,
e atât orgoliu între noi,
când Tu, de bunăvoie,
Cerul ai părăsit ?
De unde, Doamne,
atâta neiertare,
când Tu purtat-ai crucea
pe umerii Tăi goi,
să ne mântuieşti
sufletele de mânie?
Şi-atâta nedreptate-i
între noi,
ca şi când
Tu nu ne-ai învăţat iubirea…
Doamne,
neiertarea a pus obstacole,
a ridicat ziduri
de nu ne mai vedem
Om cu om.
Chiar dacă cerul ne doreşte,
noi devenim
din ce în ce mai grei,
mai reci, nepăsători, mai răi…
Vino, Doamne!
Mai naşte-te
şi-n era noastră nouă,
mai poartă crucea
plină de păcate,
poate-aşa vom şti
să preţuim
supliciul jertfei Tale.
Mai vino, Doamne,
să ne-nchinăm şi noi,
la ieslea Ta,
ca magii şi păstorii.
Când vei veni
pe nori de slavă,
să nu ne împietrească
păcatul neiertării…
Abia atunci trăi-vom,
Crăciunul cu adevărat!
–––––––––
L.G. JANIK
Aldingen, Germania
Crăciun 2016


