(ep.XI)
1 iulie 2008 (marți) Sunt profesor supraveghetor la a doua probă a bacalaureatului iunie-iulie 2008, la Lic. Pedagogic ”Spiru Haret”, împreună cu soțul dnei Vioiu, asistenta de la cabinetul medical al liceului nostru. În sala aceasta sunt absolvenți de la Seminar și de la Lic. de artă ” Margareta Sterian”. Printre ei l-am descoperit pe Bărbunea Nicolae care s-a transferat în clasa a-X-a de la „Dimitrie Filipescu” la Lic de artă, asta pentru că era conștient de talentul lui în pictură.
Proba a doua este Geografia României; unii dau după programa din 2007, alții după cea din 2008. Până vin subiectele, discut cu ei despre religie, preoți, păcate, iubire. Îmi place cum gândesc. Unul care stă în prima bancă, Jochiu Valentin- Georgian, îmi spune că a scos o revistă a școlii. Mulți dintre seminariștii din sala aceasta vor să devină preoți.
Gata, au venit subiectele. Se aude foșnetul colilor și scârțâitul parchetului. Clădirea Liceului Pedagocic este una veche, așa că patina timpului și-a pus amprenta. Doi candidați, în diagonală așezați, încearcă să comunice, dar merg lângă fiecare să le amintesc rigorile acestui examen. S-au liniștit. Timpul se scurge greu pentru cel care-i păzește și repede pentru cei care dau examenul. (Teoria relativității restrânse-Albert Einstein, se învață la fizică în clasa a XII-a, în liceele unde prevede programa școlară)
Îmi las gândul să zboare în urmă. Prima probă a fost vineri, 27 iunie, Limba și literatura română, când am fost în sală cu Madi Crestează, colega mea de cancelarie din aceeași comisie metodică, profesoară de chimie, unde candidații erau absolvenți ai liceelor: de poliție „Neagoe Basarab”, de artă „Margareta
Sterian” și liceul pedagogic „Spiru Haret”. Pentru că profesorii universitari au refuzat să mai fie președinți în comisiile de bacalaureat din provincie, anul acesta președinte la Lic pedagogic este directorul de la Colegiul Tehnic, Dalaban, iar vicepreședinte S.F., profesor de matematică. Pe ultimul îl cunosc de când am terminat facultatea, pentru că și el a terminat tot la Iași, cu un an în urma mea. Un tip descurcăreț, în sensul că nu pune mare preț pe onestitate, banul să iasă.
La prima probă, până au venit subiectele, a trebuit să anulăm vreo zece coli tipizate, pentru că au greșit când au scris în partea de sus a paginii, din cauza emoțiilor, ori voit ca să fie semn distinctiv-știu din anii trecuți cum își recunoștea pilele A., când era vice.
Ca să vadă cât de corect se desfășoară bac-ul, a fost prin săli și delegatul ministerului însoțit de reprezentantul inspectoratului, acesta din urmă cu aceeași mustață, ceva mai căruntă ca anul trecut când a venit la Lic. nr.5 „Nenițescu” cu listuța la vicepreședintele A. Probabil că și acum o fi venit cu vreuna.
Timpul a expirat. Candidații aduc lucrările, numărăm paginile, barăm ce nu e scris și fiecare semnează în dreptul numelui său din listă. Le urăm succes la ultima probă.
2 iulie 2008 (miercuri) Azi e ultima probă a bacalaureatului. De data asta sunt într-o sală cu candidați de la seminar. Obiect de examen-DOGMATICA ORTODOXĂ. Fac echipă cu înv. D.I. care dă dovadă de prea mult orgoliu. Intrarea supraveghetorilor în sălile de examen se face prin tragere la sorți: supraveghetor 1 și supraveghetor 2, primului revenindu-i sarcina să ia de la comisia de examen pachetul cu colile tipizate, cu toate cele aferente: coli pentru ciorne, etichete, lista candidaților din sala respectivă, declarațiile supraveghetorilor cum că n-au în sală nicio rudă candidat, procesul verbal în care semnează candidații
pentru numărul de pagini scrise în lucrare. Eu sunt supraveghetor 1, dar coechipiera mea s-a grăbit să mi-o ia înainte. Nu-i bai, dar lucrul acesta m-a făcut să gândesc că dumneaei n-are prea mult respect față de profesori sau față de persoanele mai în vârstă. Acum lipește etichetele pe colțul secretizat cu numele și școala de proveniență.
Sala în care suntem are multe flori…pare a fi un laborator de chimie, dar în aer se simte mult praf, caracteristic clădirilor cu o vechime de peste 150 de ani în care nu s-a investit prea mult pentru reabilitare.
-Avem și noi o problemă, spune unul dintre cei doi tineri care s-au apropiat de masa noastră. Ne uităm mirate la ei, neînțelegând ce vor.
-Știți…azi e ultima probă, încearcă să ne explice al doilea, și noi dăm Dogmatică, un obiect foarte greu…Am vrea să ne lăsați și pe noi mai lejeri. Am vorbit cu părintele profesor și ne-a spus să luăm legătura cu profesorii supraveghetori ca să obținem și noi niște note mai mari.
Din câte înțelegem noi, ei vor să ne mituiască pentru că zăresc în mâna celui care a vorbit ultimul colțul unor bancnote. Stânjenitoare situație. Să-i lăsam să copieze…după ce? Că manualele le-au pus pe catedră. Or fi având fițuici prin locuri inaccesibile supraveghetorilor. Le dăm de înțeles că nu se poate, chiar dacă, spun ei, cei de anul trecut așa au rezolvat…la mica înțelegere.
E foarte obositor să stai trei ore cu astfel de candidați preocupați tot timpul să mai fure o idee de la unul, alta de la altul. Îmi spune colega că unii dintre ei ar fi zis că lucrările le corectează tot profesorii lor, ce atâta vigilență în sală!
Merg printre bănci și-mi arunc privirea pe lucrările lor. Scriu despre Sfânta Treime, despre Taina cununiei, despre Viața de apoi, Rai, Iad, despre Biserica luptătoare și Biserica triumfătoare, despre Sfârșitul lumii. În Taina cununiei se explică
semnificația cuvintelor Eva ( viață) și femeie ( în ebraică-din bărbat). Sunt lucruri interesante cele învățate la Dogmatică. De ce s-or fi plângând toți că e foarte grea? Și Sebastian îmi confirmase în câteva discuții, pe teme religioase, lucrul acesta, chiar dacă lui îi plăcea.
A luat sfârșit și ultima probă. Regulamentul prevede ca ultimii trei candidați să iasă împreună din sală ca nu cumva să aibă posibilitatea supraveghetorii și presupusul candidat-pilă să facă vreo fraudă.
După ce lăsăm lucrările la comisia de bacalaureat, ieșim din incinta liceului și ne îndreptăm spre poartă. Trecem pe lângă un grup de elevi care vorbesc că, la sala nu-știu-care, supraveghetorii i-au lăsat să copieze. Poftim de vezi! Mi-am amintit de bacalaureatul dat de mine în 1971, când s-a întâmplat același lucru: în sala în care am dat eu proba scrisă la matematică, n-am fost lăsați nici să ne mișcăm în bănci, darămite să mai copiem din foia vecinului sau din vreo fițuică. E adevărat că toți din sala aceea am luat note mai mici decât cei din sălile cu supraveghere mai indulgentă, dar am avut posibilitatea să le mărim la proba orală.
12 septembrie 2008 ( marți) De ieri am reînceput naveta cu trenul. Acest jurnal îl completez când sunt plecată de acasă, așa că mi-am reluat obiceiul de a consemna câte ceva cât sunt în tren. La școală, în perioada aceasta, se dau corigențe, diferențe…Încercăm și noi să-i adunăm pe elevi cum fac șoferii de pe maxi-taxi, care sunt atenți să oprească ori de câte ori văd un posibil călător…ei, pentru bani, noi, pentru efectivul claselor.
Așa am făcut cu Alexandru Bogdan, când mama lui, venită din Italia, l-a adus la școală după ce a aflat că odorul n-a frecventat tot anul și urma să fie declarat repetent. Dar el nu mai putea repeta încă o dată clasa a X-a. Urâte lucruri suntem nevoiți
să facem în învățământ! Poți să refuzi să dai corigența cu el dacă șefa spune că trebuie?
Ieri, când ieșeam din școală, cine intra? ”Prietenul” meu de-o viață S. Dacă altădată intra chiar să mă dea grămadă, de data asta s-a dat respectuos la o parte, zâmbindu-mi, ca să pot ieși pe poartă. Altfel, am fi fost ca și cele două capre, din poveste, pe punte. Am stat chiar de vorbă. A ieșit la pensie. Era tare nemulțumit că șefa l-a pus să plătească 1100 ron pentru organizarea simpozionului internațional, de la care toți profesorii, învățătorii care au participat au primit o adeverință și diplome pe care le folosesc în dosarul de salariu sau gradație de merit. ” Să-și cumpere lumânări de ei!” a concluzionat cu năduf. Îl ascultam și mă gândeam ce-ar fi să-i amintesc și eu cât rău mi-a făcut și el mie, dar n-am făcut-o. Învățătura creștină ne îndeamnă să iertăm și să ne iubim dușmanii. Chiar dacă a ieșit la pensie, începând cu anul școlar 2008-2009, va activa ca profesor de sport la Universitatea Barițiu, care-i în curtea liceului nostru, în corpul C. I-am urat succes și sănătate și mi-am văzut de drum spre gară.
15 septembrie 2008 (luni) Început de an școlar…un început sub auspiciile unei ploi reci care-ți pătrunde până la oase. Deschiderea festivă are loc în sala de sport, pe terenul de afară, cum era planificat evenimentul, nu mai e posibil. Elevii sunt gălăgioși. Preotul școlii Cristea ține slujba religioasă cu ” Pilda semănătorului”, ca în fiecare an, și nu știu câți dintre cei prezenți sunt pătrunși de semnificația învățăturii creștine. Are microfon, dar nu se înțelege mare lucru. Degeaba manevrează stația Elena Nica…Avem și invitați de onoare: reprezentantul primăriei Buzăului, un individ insipid, care încearcă să spună câteva cuvinte la microfon, și omniprezentul Baltag de la Poliția de proximitate. Ca pe vremea lui Ceaușescu. Directorul școlii anunță colectivele de elevi, sălile în care vor învăța, diriginții, învățătoarele. Ce surpriză neplăcută pentru mine! Laboratorul
meu de fizică, în care am predat mai bine de 30 de ani, sala A10, a fost transformat în sală de curs. Aici o să învețe o clasă de a IX-a, diriginte profesoara de Lb. română Petroșeneanu. Dom֨ le, dacă așa a găsit de cuviință șefa, înseamnă că altă soluție nu era, decât evacuarea lui Tudor, și din laborator, și din anticameră…și câte ore mi-am pierdut, în afara programului, cu pregătirea elevilor pentru diverse concursuri. Veneam cu atâta drag în acest spațiu în care mi s-au adunat atâtea amintiri de la începutul carierei. Măcar n-a așteptat să ies la pensie, nu mai e mult, doar trei ani, cum a făcut cu prof. Enuș Const., de el avea sală de curs nu laborator.
Elevii cărora le sunt dirigintă vor învăța, ca și anul trecut, în corpul D din curtea școlii, în sala 7. Începutul de an școlar nu-l servesc decât 13 din cei 19…sunt a XI-a acum și-și permit să aibă un program mai lejer. Nu știu câți dintre ei vor veni mai des la școală…Vom vedea, adică eu și ei.
Plouă. Ajung cu greu la gară și iau trenul spre casă. Mă frământă gânduri de trăitor la țară…când o să mai culeg porumbul dacă se pune pe ploi? Cineva din interior îmi șoptește: mai e până la Crăciun.
Va urma.


