Prima frunză desprinsă de vânt
A îngălbenit visătoare…
Tristețea ei urcă pulsând,
În bătaia lungă, de aripi,
A berzelor călătoare…
Printre nourii albi, lunecoși,
Stolul gureș valsează grăbit,
Doar plopii bătrâni și sfătoși
Poartă stingher, un greu simțământ:
Vechii prieteni i-au părăsit…
Din pragul casei, un țânc bălai
Scrutează pierdut, porți de cer…
Șiruri de păsări, vibrant alai,
Se rotesc în oceanul de-azur,
Coboară, se-nalță și pier…
Cireșul posac, din grădină,
Se frământă, suspină ușor,
Grațioasele berze se-nclină,
Îi trimit doar iubire senină,
Pe aripi de nor călător…
Vântul se umflă-a hârjoană,
De-odată, larg poarta deschide
Și intră tiptil o codană
Cu frunzele-i șoapte aripate,
Săruturi de mere coapte.
Privește stolul în zare,
Prin ochii de struguri, lucioși,
Se oglindește-n frunzare,
Zâmbește duios, către soare
Și parfumează perii zemoși.
Prima frunză desprinsă de vânt
S-a îmbujorat a mirare:
– Jucăușa codană cântând
Sprințar berzelor călătoare,
E toamna ori zână muritoare?
MIOARA OPRIȘAN
byReferinţă Bibliografică |