Reflecții roz ca fericirea pe marginea unei amintiri despre o fată roșcată ca focul, frumoasă și ștrengăriță numai bună să-ți lase la despărțire lanțurile-n care te ține legat în mrejele copilăriei tot restul vieții. Norii cărunți din viața mea posacă uneori se-absorb în razele soarelui când îmi aduc aminte de ea și se întâmplă des aceasta, de parcă prietena mea-i cucul pendulei ce deschide ușița ocniței lui din jumătate în jumătate de oră, că sunt, că nu sunt acasă, ca să vestească sprinten că-i acolo și are ceva de spus: cu-cu, cu-cu, cucu’ – păsărica aceasta de tablă continuă să-și strige numele tot cu diminutivul său… – slavă Domnului că nu și-a adecvat între timp numele conform cu vârsta lui înaintată, ca în cazul meu…!
Frumoasă ștrengărița mea prietenă frumos de roșcată, una din puținele din copilăria mea și din multele din ziua de azi, căci la mine se întâmplă ca la nimeni: pe măsură ce trece timpul eu am mai multe prietene, nu mai puține…, aceasta, pentru că atunci când falimentez cu una, de fapt când se delapidează ea singură, că eu le pot menține pe toate în patrimoniul meu integru, completez pierderea cu un profit de trei contra una, ca să le fac în ciudă celor ce mă lasă…!
Frumoasă de-mi rupeam gâtul după ea, frumoasă și acum de-mi sucesc gâtul și merg invers, roșcată ca focul și deșteaptă foc, veselă, cu simțul umorului, generoasă, prietena mea este tare plăcută, mi-e mai mare dragul să vorbesc cu ea despre una și despre alta, mai ales dacă nu-mi lipsește mirul de prună de stropit gâtul cel prea vorbit mai sus (deprindere involuntară datorită faptului că eu de el am cea mai mare și mai mare grijă din tot cu ce m-a înzestrat natura).
Numai una am a-i amenda prietenei mele înfocate: parcă-i una din soacrele mele care nu umple borș, pentru că doar se uită la oală și se acrește pe loc apa cu zarzavat și ce-o mai pune ea la fiert, acritura de soacră ce la fiecare vorbă face trimitere pe la nu știu ce pildă, psalm, pravilă, zicală, și așa mai departe… Ea, prietena, minunat de frumoasa mea prietenă magic de roșcată, ca magnificul foc aprins de ea în biata-mi inimă, una două are și ea un verset pentru mine: „ai uitat să te uiți în buletin?!”.
Ei, să fie…! da ce tot are ea cu buletinul meu (pentru cei mai cruzi, să nu uit să le precizez că buletinul – de fapt buletinul de identitate – nu era altceva decât ceea ce azi au ei, chemându-se carte de identitate…, ca să nu stea degeaba, generația fragedă mai născocește câte-o denumire nouă pentru lucrurile și fenomenele vechi, de exemplu, acum există ceva în programa școlară, ce se cheamă „școala altfel” – zic și eu, nu dau cu parul: dacă e altfel, mai este școală, școala nu e școală dacă este școală, e școală și dacă e altceva?!)?!
Atât am vrut să vă spun: prietena mea dragă mă trimite la buletin, în loc să mă trimită la inima ei. Da ce vină am eu că buletinul meu e de-o vârstă cu Letopisețul Țării Moldovei?! Ce, eu m-am făcut singur ori cu aprobarea mea? Doamne păzește! Ce, a fost după mine?!
Da ce-și închipuie frumoasa mea prietenă seducătoare și azi a căruntului de mine cu gândurile și junghiurile mele, ca și atunci când eram feciorașul de mine, aprins de mirarea scăpării la nucă verde?! Crede ea că scrie în buletin dacă-mi mai e dragă ori ba? Eu mă uit în inima mea, acolo scrie asta, că-n inima ei nu văd decât penumbra de după colțul casei unde se joacă și azi cu mine de-a v-ați ascunselea!
Păi, crede-mă prietenă a mea cu trandafir în obraz și, splendid de frumoasă, veselă, deșteaptă, roșcată ca flacăra de carbid ce mi-a sudat gândul la candoarea copilăriei, că eu nu grija buletinului am când te iubesc și mi-e dor de tine!
Și-apoi, la câte doamne ce-mi fură gândurile am eu, ar însemna să nu mai fac nimic în această viață…, până mi-o sosi ceasul, crezi tu că altceva nu mai am de făcut decât să citesc în buletin? Păi, câte nu-s de pregătit în fața clipei incendiare a iubirii…, cum poți tu să-mi dai de lucru cu buletinul, când alta trebuie să fie preocuparea ca să nu pierzi din mână cheia fericiri?!
Gata, lasă asta, știu ce scrie în buletin, dar mai știu și că eu nu sunt cucul de tablă al pendulei, ce tot cuculeț se crede de aproape o sută de ani…! Păi eu, prietenă dragă, tocmai pentru că scrie cu hieroglife în buletinul meu, știu că la tine îmi cere inima să mă uit, nu la buletin.
La buletin se uită milițianul și nici el, că m-am mai cumințit și eu…!
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..