În timpul desăvârșirii editoriale a volumului al III-lea al cărții scrise de mine „Oglinzile scenei” a încetat din viață președintele României pe parcursul a două mandate și un interimat, Ion Iliescu. Puținele rânduri dintr-un torent de zvârcoliri ce scufundă-n dispute fratricide națiunea română despărțită azi în două lumii după demnitatea, educația, cultura, conduita umană și temperamentală a fiecăruia, își găsesc locul aici cel puțin pentru motivul că fostul președinte a acordat prețuire și afecțiune artiștilor, multora dintre ei înmânându-le decorații naționale din partea instituției prezidențiale.

          Personal am avut ocazia să îl întâlnesc de mai multe ori. Dincolo de haina prezidențială purtată de el ca un om, nu ca o statuie mută, înțepenită-n bronz, era jovial, cu o conversație caldă, generoasă, inteligentă, foarte umană.

Odată cu plecarea sa, ultimul politician român a părăsit această lume, căci cei de azi sunt altceva, li se poate spune în multe feluri, dar nu politicieni – poate, în chipul cel mai blând, politruci, să zicem! Cu bunele și relele sale, președintele Ion Iliescu a fost politicianul deschizător al făgașului istoric pe care a intrat o Românie maculată de viciile unui regim la apus cu fața spre orizontul libertății și modernității până la care noi nici până azi nu am ajuns cu adevărat întru statornicie și consensualitate statală și națională.

În linia întâi a celor rele se așază, fără îndoială, mineriadele ce-au zguduit țara și au consternat întreaga lume civilizată vestică. Peste aceasta și peste celelalte, judecata dreaptă va arăta istoriei cuvenita înfățișare, dar nu este drept, cinstit și uman asaltul barbar asupra nimănui. Flacăra sălbatică a unor astfel de năvăliri tribale se explică de faptul că mulți dintre cei ce se comportă astfel nici ei nu știu de ce. Au doar un șablon în ochi și minte: comunismul – ciuma roșie – și pesede. De altminteri, e o regulă să nu se cunoască nici motivul nici soluția, argumentele, consecințele multora dintre acțiunile scandaloase de tipologie insurecțională postdecembristă. Protagoniștii se înrolează în mișcări furibunde contra a habar nu au cum se poate schimba și de ce. De facto, ceea ce nu le convine unora consistă în marea neștiință, nesfârșita neînțelegere, acaparatoarea manipulare, ținta mișcătoare a deținerii puterii și profitului pe această seamă. Spre aceasta tind o mână de gălăgioși ce-și măresc ireal staura călcând în picioare, denigrând, ovaționând băgatul la pușcărie, omorâre, luatul țării înapoi de către ei de la ei, apărării țării de ea, de țara însăși, cu toate că țara a fost și a rămas la locul ei, nu a plecat nicăieri, doar că mereu, mereu și-o iau unii și aceiași înapoi, ei de la ei, pe seama gălăgiei și diversiunilor…!

Nu îmi îngădui, nu am căderea să explic însumi propria-mi opinie afară de a zice următoarele: președintele Ion Iliescu a câștigat alegerile cu un număr covârșitor de voturi, pe primele cu 85 (optzeci și cinci…!) la sută. Cu toate acestea nu s-a comportat cu aroganța și violența verbală curentă, uneori fizică, scăpată de sub control, crezul său statornic, comportamentul său fiind subsumate respectării uzanțelor instituționale, decenței, consensualității, respectului față de Constituția României, față de lege, față de concurenții politici, partide și seriozitate în raport cu propriu-i cuvânt – după unele nefericite gesturi de rigiditate morală și înverșunare cu rădăcini în barbaria republicano moscovito securistă ilegitimă și rezistentă față de regele Mihai, în cele din urmă s-a dezis de propriile-i declarații și atitudini.

Dar, cu un suport de 85 la sută din voturi, vă puteți imagina ce-ar fi făcut cu țara aceasta Traian Băsescu ori ce-ar avea de gând să facă și ar face azi gălăgioșii, puzderia înveninată, numai gură mare, numai ură și scandal, a partidelor cu 4, 5, 8 la sută din voturi? Da…! 4, 5, 8 la sută, iar cu toate acestea au luat fața partidelor mari, fac gălăgie, numai ei se aud, numai ei se văd, pentru ei Constituția, legea, dreptul și respectul la opinie al celuilalt nu există, ei sunt legea, ei sunt Constituția, ei sunt primii, ei sunt ultimii…! Ceea ce președintele Ion Iliescu nu a gândit și nu a făcut niciodată, cu toate că rezultatele la alegeri i-ar fi dat argumente și i-ar și fi deschis calea să o facă.

În încheiere nu mai spun decât faptul că România de azi pornită pe drumul democrației are un premers la care a contribuit cel pe care îl huiduiesc barbar chiar ei, beneficiarii neprezenți și oponenți în mod ilegitim și furibund ai funerariilor naționale – iată unul din exemplele modului în care respectă ei legea și Constituția – funerariile naționale nu sunt opționale, nici un ceremonial politic la cheremul stărilor sufletești ale cuiva ce se trezește din nimeni demnitar național, ele sunt lege și obligă la respectarea legii, ca să nu mai vorbim despre faptul că oamenii aceștia nu înțeleg nici istorie, nici nimic altceva decât să facă zarvă, balamuc, diversiune, manipulare destabilizare, răscoale interminabile, fără temei, bazate pe o singură ideologie unită cu nepricepere la nimic și absurditate: încăierarea pentru putere…! Asfel de opinii și comportamente nu corespund democrației, ele se înmănușează în coordonatele anarhiei alimentate de neînțelegere a nimic…!

Gălăgia are efemeritate direct proporțională cu scurta trecere prin istorie a celor ce sunt un impas, o eșuare, o greșeală a istoriei. Însă istoria în sine și în toată dimensiunea de valoare a ei rămâne. În urma președintelui Ion Iliescu mai rămân pe lângă greșeli faptele cele bune cum ar fi integrarea României în structurile europene și NATO. În urma unora ce rămâne? Ei vor intra în istorie cum au intrat Pilat din Ponț și Iuda în Biblie…!

(Aurel V. ZGHERAN)

at 

by

Referinţă Bibliografică

Mâna făcută pumn, însemn național în România bizantină, anarhică/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 6 august 2025