Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » MARE, MARE ATENȚIE! DE UN TIMP ÎNCOACE S-A ”ÎNDĂTINAT” UN ANUMIT MOD DE PARTICIPARE ȘI LUARE ÎN SEAMĂ LA UNELE CENACLURI LITERARE

MARE, MARE ATENȚIE! DE UN TIMP ÎNCOACE S-A ”ÎNDĂTINAT” UN ANUMIT MOD DE PARTICIPARE ȘI LUARE ÎN SEAMĂ LA UNELE CENACLURI LITERARE

In Fără categorie
La majoritatea ședințelor de cenaclu este stabilit din start cine urmează să ia cuvântul, adică aceiași oameni, indiferent de cine mai participă pe lângă ei
Trăiesc printre noi mulți scriitori care, nu demult participau aproape la fiecare ședință de cenaclu, însă acum nu mai vin decât dacă sunt invitați speciali sau dacă își prezintă propriile- ceea ce se întâmplă extrem de rar.
De ce credeți că se întâmplă acest lucru? Evident, s-a împământenit „tradiția” că luările de cuvânt să se facă nu neapărat în funcție de profilul literar al fiecăruia ci mai degrabă de ce funcții au aceștia în diferite obiective și după culoare politică.
Unii participă la asemenea întruniri literare deoarece știu că în acest context li se va da cuvântul să-și exprime părerile, indiferent de textul prezentat. Restul scriitorilor sunt nu doar marginalizați ci chiar se uneltește împotriva lor apărând replici de genul: „De ce să-l luăm în seamă pe X? Este doar un „funcționăraș de duzină ” sau un lucrător oarecare. Așa deși omul este publicat datorită talentului și valorii sale în majoritatea revistelor de prestigiu din România și nu numai.
Doar dacă se întâmplă ca acești „abonați” la cuvânt să lipsească de la o anumită ședință li se mai oferă și altora prilejul de a spune ceva despre ce s-a citit acolo. Altfel, chiar dacă cineva este prozator, iar textul citit conține poezii, tot el este invitat să se exprime. Invers, dacă un poet se numără printre acești „abonați” , el are dreptul să vorbească deși volumul prezentat este unul de proză.
O singură dată am apreciat în mod deosebit spusele unui scriitor prezent la cenaclu. Acesta s-a exprimat astfel: „Eu atât doresc să spun în calitate de prozator: îi mulțumesc poetului X pentru invitație, însă îi las pe poeți să-și spună părerile despre cartea de poezie prezentată aici.”
Stimați prieteni, câți se mai găsesc să procedeze așa la evenimentele literare? Poate nimeni sau extrem de puțini. De aici se poate deduce că în 99% din cazuri că prezența la asemenea întruniri nu se face pentru textul prezentat, ci exclusiv pentru băgări în seamă, concret pentru a fi admis la microfon, .
Unii scriitori participă la ședințele de cenaclu pentru că știu că li se va da cuvântul de fiecare dată, indiferent de care mai este prezent în sală.
De ce credeți că alți scriitori deși sunt foarte valoroși, refuză să mai participe? Tocmai din motivele expuse mai sus.
În fond ei au conștientizat că un scriitor ( când este vorba de creația sa) va fi apreciat, peste timp, prin ce și cum scrie, nu prin faptul că pe unde hălăduiește, cu cine și unde stă la masă în percepția rangurilor, funcțiilor sau conjuncturilor de diverse interese.
Plus de asta, de un timp încoace, în viața culturală s-a încetățenit un mod bizar de participare la ședințele cenaclurilor literare. Dacă nu reușești să te numeri printre cei care rostesc măcar două cuvinte despre un autor sau un subiect oarecare, ești plasat instantaneu în rândul celor ignorați.
Acest fenomen este alimentat din umbră și de existența unor „intruși” – critici de ocazie ai activității cenacliere locale. Aceștia urmăresc totul în cel mai mic detaliu sau primesc „rapoarte” amănunțite de la complici despre cum a decurs o anumită întrunire. Ulterior, episoadele devin subiect de bârfe la colț de stradă, prin localuri sau în e-mailuri veninoase, unde se subliniază cu satisfacție că X sau Y au fost prezenți, dar „nu i-a băgat nimeni în seamă”.
Ce putem deduce de aici? Mecanismul este clar: participarea pare să se facă strict pe bază de invitație specială, miza supremă fiind ocuparea unui scaun la masa prezidiului. Dacă nu prinzi un loc acolo, în față, măcar să fii poftit să citești din propria creație sau să-ți expui public punctul de vedere despre textul altuia ori despre vreun clasic sărbătorit al zilei. Important este să te auzi vorbind.
Iată însă și „subiectul zilei”. Se zvonește tot mai des că la următoarea ședință va sosi ca invitat special un scriitor consacrat, un cenaclist considerat „de vază”. Interesant este că acest statut nu i se trage din frecvența la întruniri și nici din valoarea remarcabilă a scrierilor sale, ci pur și simplu din faptul că deține sau a deținut o funcție importantă.
La un asemenea eveniment, anunțat cu surle și trâmbițe, spiritul literar autentic este trecut pe plan secund, reflectoarele fiind ațintite exclusiv pe „personalitatea” invitatului. Ca prin minune, își vor face apariția și alți scriitori de prestigiu care n-au mai trecut pe la cenaclu de un deceniu, mânați doar de dorința de a se afișa festiv pe lângă oaspetele de onoare.
Pe cine mai interesează, concret, ce se citește acolo? Pe nimeni. Contează doar prezența în sine. Poziția socială, rangurile, funcțiile, relațiile de breaslă sau conjuncturile politice și administrative te plasează automat pe un scaun confortabil, la masa prezidiului sau imediat în proximitatea ei.
În acest peisaj dominat de orgolii, pe cine mai interesează că ești „doar” un scriitor? Poți să argumentezi până la epuizare că ai publicat, prin talent și originalitate, o sumedenie de poezii în numeroase reviste literare de prestigiu. Nimeni nu te va lua în seamă doar pentru operă, dacă nu deții și o altă pârghie de influență. Fără funcție, chiar să ai creații de valoare internațională riști să fii privit ca a cincea roată la căruță în fața celor definiți exclusiv prin statutul lor social.
De altfel, unii așa-ziși oameni de cultură vin doar dacă sunt mângâiați pe orgoliu, după principiul: „Păi, voi veni dacă sunt invitat!”. Altfel, nici prin gând nu le-ar trece să calce pe acolo. Problema apare atunci când sunt prea mulți invitați de onoare și masa din față devine neîncăpătoare; cei rămași pe dinafară privesc cu jind și se așază mohorâți prin colțurile sălii.
S-a împământenit această regulă absurdă: cine nu ia cuvântul este un outsider. Iar de a doua zi încep cârcotelile prin tot municipiul: că pe X nu doar că nu l-au poftit la prezidiu, dar n-a scos nici măcar două cuvinte, fiind catalogat drept ”nebăgatul în seamă” al zilei.
Din acest motiv, cei care vor să participe cu orice preț se fac luntre și punte. Își pregătesc din timp ciorne, fișe și articole de pe care să citească ceva, îngroziți de spectrul marginalizării. În acest ritm absurd, de la primul până la ultimul venit, toți simt obligația să se audă vorbind. Se avântă disperați, cu mâinile pe sus, cerșind dreptul de a recita sau de a conferenția, doar pentru a fi menționați în cronica cenaclului. Vor cu orice preț să evite bârfele de la „un pahar de vorbă”, unde s-ar putea spune că au fost simpli spectatori sau, mai rău, doar lingușitori.
Așadar, mare atenție cum și de ce participați! Dacă nu sunteți incluși pe ordinea de zi pentru a prezenta ceva, conform acestei noi „tradiții” veți fi trecuți, fără drept de apel, în rândul celor complet ignorați.
Vasile Dan Marchiș
poet, eseist, publicist, fondatorul revistei Sintagme codrene
Facebooktwitterby feather

Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.