Ileana Vlădușel creează lumi. Dar nu e nimic neobișnuit în actul de a crea lumi atunci când scrii cărți. Nimic nou sub soare nici atunci când iei crâmpeie din realitate și le transpui pe hârtie după ce le-ai trecut prin niscaiva filtre proprii. Noutatea abia aici apare – în filtrele folosite de Ileana.

Autoarea are un fel aparte de a efectua transferul real-fictiv. De a lua lucrurile (și, mai ales, ființele!) dintr-o lume și a le muta în alta. Lumea în care le aduce este una care ni se dezvăluie treptat, cu multă blândețe, cu toate ale ei, bune și rele, cu grija neostoită ca mereu cele bune să se-adune, cele rele să se spele… Iar pragul acestui transfer este atât de imperceptibil uneori încât nu e de mirare că, închizând cartea, zânuțe ori cine știe ce spiriduși ne vorbesc în continuare ca și cum ar fi încă aici, în imaginația noastră, stârnită de rândurile Ilenei. Căci a scrie pentru copii e la fel de greu pe cât de simplu ar putea părea oricui la prima vedere.

A scrie pentru cei mici nu înseamnă neapărat a folosi personaje adecvate, cu poznele aferente. Nu înseamnă a inventa, stâlci ori diminutiva cuvinte. Nu înseamnă fraze scurte ori folosirea unor expresii specifice. Nu înseamnă nici măcar introduceri cu a fost odată ca niciodată și morala finală obligatorie, care ține loc de și au trăit fericiți… Uneori, e drept, înseamnă și toate astea la un loc sau separat, dar n-ar fi de mirare ca, folosind toate regulile cunoscute ale teoriei unei cărți pentru copii, să ne pomenim că ea este apreciată de… adulții care au parafat aceste reguli!

Ca să scrii pentru copii trebuie ca adultul din tine să fie prieten bun cu copilul care a fost și numai de pe acel picior de egalitate să dea frâu liber spiritului ludic, care este unul singur și veșnic. Ca să scrii pentru copii trebuie să poți reintra în lumea lor fără a te pierde acolo și să vezi orice împrejurare fără nuanța strict moralizatoare a adultului care ai ajuns și care ar pune pe fugă orice copil adevărat. Ca să scrii pentru copii trebuie să ai, pur și simplu, un al șaselea simț – sau, pentru modernii care au reinventat noțiunea de simț, ajungând cu numărul lor la nu-mai-știu-cât, să ai acel număr nu-mai-știu-care plus unu. Și Ileana Vlădușel are toate acestea.

Ce mai are ea deosebit este lumea pe care, se poate spune, a creat-o deja în cărțile scrise până acum pentru cei mici, fie că-s povești, fie poezii. Este o lume recognoscibilă, care crește din ea însăși de la carte la carte, fără ca volumele ei să compună o serie, o saga sau orice altceva, ele putând fi citite oricând și în orice ordine. Nu fac decât să (re)constituie un univers aparte – acela al copilăriei perpetue până la a părea eterne, atingând, fără doar și poate, și fericirea.

Prima, în ordine numai și numai cronologică, este Aventuri cu Io și Ma – povești pentru copii isteți (2021). Aici facem cunoștință cu Io și Ma, cei doi protagoniști. Io este un băiețel foarte priceput în a face tot felul de planuri, iar Ma este frățiorul lui mai mare. Pentru că sunt totuși mici amândoi, ei și-au redenumit părinții – Mamisi și Tatisi – și pe bunica: Momo. Ce-l caracterizează pe Io este o mare curiozitate, deoarece el simte că are un univers întreg la dispoziție, care așteaptă să fie descoperit. Ma, la rândul lui, joacă rolul desăvârșit al fratelui mai mare și mai înțelept. Toate ca toate, până când acestuia din urmă i se încalcă drepturi elementare, cum ar fi cel la bomboanele bunicii. Ce se întâmplă atunci.. las cititorul să afle singur! Mai adaug doar că drumul lor inițiatic este completat cu o serie de povești-parabole pe teme generale, cum ar fi prietenia, binele și râsul, iubirea de natura și animale. Iar magia cuvântului care să se lege strâns cu fapta descrisă îi reușește autoarei din plin.

În 2023 Ileana Vlădușel revine cu o carte de povești la fel de fermecătoare, de data aceasta despre lumea infinitezimală a florilor, a boabelor de rouă sau a vreunui cățeluș sau iepuraș nefericit momentan: Uimitoarea pasăre a fericirii. Străvechii spiriduși, căpcăuni sau uriași fac concurență loială teribililor zombies care ne pândesc din peisajul literar actual. Micile apocalipse ale unor lumi miniaturale, amenințate de aceștia, nu sunt cu nimic mai prejos de invaziile terestre sau de aiurea din Univers, dar aici, ca în orice basm care se respectă, binele final este garantat, ungând pe suflet cititorul fără vârstă. Deosebit de estetică la noua carte este epica în formă de vers, cu rimă interioară, fapt care conferă o muzicalitate anume fiecărei povestiri ca atare, dar și ansamblului volumului: o lume a necuvântătoarelor și nu numai, unde toate prind grai și unde zânele sau vrăjitorii sau ursul din pădure au televizoare din ciupercuțe și calculatoare din căsuțe de broască țestoasă… Invitația, deși se adresează teoretic copiilor, este numai bună de onorat la orice vârstă și în orice anotimp.

După o vacanță mai lungă, în care se dedică epicii clasice, Ileana Vlădușel se întoarce în lumea copiilor cu Poezii pentru copii și mai mari și mai micuți (2024). Revenirea este spectaculoasă și merită notă maximă – o spun fără a mă teme că exagerez. Dorul de copilărie, atunci când viața ne permite să-l avem și sufletul ne lasă timp să-i dăm atenție, este uriaș, iar cu cei doi nepoței alături, vechii Io și Ma, care cresc între timp „în direct”, sub ochii noștri de cititori, devine invincibil. Lumea devine și ea o joacă perpetuă, numărată pe degetele de la mâini, luate de la capăt în caz că se termină numărătoarea și nu ne ajung. Zborul de fluturi și de libelule se împletește cu saltul iezilor și cățelușilor și e o iubire atât de mare între toate cele vii și actuale încât această iubire creează un echilibru perfect între prezent și trecut. Să numărăm, deci, împreună cu Ileana anii copiilor ori nepoților noștri, să ne amintim alături de ea de iernile de argint și verile aurite ale propriei copilării, să ne bucurăm din nou de prima zi de școală, să mai spunem și câte-o ghicitoare și să-l așteptăm pe Moș Crăciun sau pe Moș Nicolae așa cum numai un suflet de copil știe s-o facă – acesta este îndemnul cărții. Și să nu uităm nicio clipă că orice copil, al oricui ar fi, e o minune care trebuie să crească înconjurată de iubire.

În anul următor, adică în 2025, ne reîntoarcem în Cetatea Fericirii, unde ne așteaptă o lume în care toate ființele vii capătă glas și stăpână e numai imaginația, iar aceasta nu are limite: Aventurile lui Tarzan. Tarzan (îmi iau inima-n dinți și vă dezvălui!) e un motănel cuprins de fiorii primei iubiri pisicești, însă are de trecut un mare hop înainte de a fi împreună cu aleasa.. Iar în curte cu Tarzan îi regăsim pe Io și Ma, pe părinții Mamisi și Tatisi și bunica Momo, dar și alte personaje cunoscute din alte povești ori poezii ale Ilenei, cum ar fi cățelușul Rablă, căruia îi este dedicată cartea de față. Avem însă și întâlniri noi și surprinzătoare, cum ar fi Ida omida sau viespea Vivi… Nu le voi destăinui pe toate, lăsând astfel surpriza lecturii, care, vă asigur, este fermecătoare. Voi mai șopti cititorului doar atât: că nu numai copiii învață de la noi, adulții care-i creștem. Și noi putem învăţa multe de la ei dacă știm să ne aplecăm urechea la mintea lor iscoditoare. Putem afla, de pildă, că inima este rotundă ca să se rostogolească și să ajungă mai repede la cineva care are nevoie de ajutor, iar lumea e mare nu în kilometri, ci cât să încapă iubirea în ea…

Tot în anul curent îi apare Ilenei Vlădușel și cartea de poezii Poemele inimii. Nu, aceasta nu mai e special construită pentru copii, însă îmi permit să o trec în revistă, deoarece… Cine, dacă nu copilul e sufletul mamei lui și cine, dacă nu mama, e primul univers al oricărui copil? O legătură intrinsecă, a cărei purtătoare de cuvinte devine Ileana. Mai precis, purtătoarea de cuvânt a dorului de mamă. Versurile cuprinse între aceste coperte sunt curate elegii, cu veritabile nuanțe de psalm și sunt dedicate în exclusivitate femeii-mamă. Vorbele sunt șoptite, blânde și se aștern de la sine, evocând anii de aur ai fiecăruia dintre noi. Iar atunci când se repetă – vatră, cămin, înger, icoană, zâmbet, soare, ogradă, pridvor… – ele alcătuiesc refrenul din care putem reconstitui melodia întregii copilării. Nu mă avânt să spun universală. Poate că nu toți am avut parte nu neapărat de curtea cu pridvor, cât de pacea primilor ani, acea pace care te încarcă pentru tot restul vieții. Poarta casei părintești a unora dintre noi poate că scârțâie azi. Pereții poate-s reci și goi. Fereastra prin care lumea, privită din brațele-i calde, părea un vis luminos, nesfârșit, e scorojită și ea. Rugina anilor face ravagii peste căminul părăsit. Dar o simplă fotografie, aievea sau imaginată, cu mama, ale cărei tăceri înfloresc peste timp și răspândesc parfum de micsandre, e de ajuns să reînvie tot. Iar belșugul zăpezii, în loc să înghețe, purifică amintirile și le îmbracă în albul imaculat al dorului de copilărie. Și de mamă… Pentru că mama este pomul vieții, iar rodul lui e pruncul legănat la sân.

Pentru toate aceste motive și pentru altele, rămase nespuse, recomand cărțile pentru copii ale Ilenei Vlădușel tuturor vârstelor lumii care încă visează. Ele se găsesc pe site-ul editurii Siono sau în librăriile din țară.

by

Referinţă Bibliografică

Marea lume a celor mici/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 25 iunie 2025