Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » Maria Giurgiu- Am fost odată călator printre stele

Maria Giurgiu- Am fost odată călator printre stele

Am fost odată
un nor viu de pulbere de stele
și pribegeam așa…
fără vreo țintă,
dus de vântul descoperirilor
pe centura Căii Lactee!
Gustam senzații inedite,
mă distram…
poposeam incognito
în bistrourile de graniță
pe orbitele planetelor,
jucam câte o partidă de viață.
– uneori chibițam jocul hazardului
între alieni- muritori și îngeri căzuți
la ruleta timpului.
alteori…
pariam totul
la luptele,
între campioni alienaţi,
beam ambrozie cu bacantele
pe centura lui Saturn

sau poposeam
în localuri cu lumini roșii,
în vreo noapte de dragoste
marțiană!
M-a capturat un duh tiran
cu tertipuri de prestidigitator galactic,
m-a aruncat pe o orbită pierdută
în sfera lui de cristal,
mi-a spus:
– Aceasta e lumea ideală!
eu sunt de-atunci – protagonist
în rol de uman muritor.
Am dat din cap neîncrezător
și i-am spus:
– e revoltător
nu-mi place această lume
lipsită de libertatea de a mă mișca
printre stele!
– tu măsluitorule
sluţeşti adevărurile şi viaţa!
lumea-n care mă-închizi
e sufocantă,
e creația ta și e limitată şi slută!
de pe căile infinitului m-ai sechestrat
şi m-ai transformat într-o veșnică pradă.

– Guvernatori tirani, pe pământ
voi zidiţi existența umană
într-o închisoare infernală
de voi controlată!

Am fost odată…
un nor viu de pulbere de stele
și pribegeam…
fără vreo țintă,
dus de vântul cunoaşterii!

Facebooktwitterby feather

2 Comentarii

  1. Stroia George

    Bun venit, draga noastră poetă Maria GIURGIU, în paginile revistei Armonii Culturale! Frumos poem-cosmogonie, ca o incantație către Univers, întru libertatea, frumusețea ireală și nemurirea pe care o conferă. Sunteți o reală bucurie pentru revista noastră. FELICITĂRI!

  2. Giurgiu Maria

    Mulțumesc reverent!Sunt foarte onorată și bucuroasă sa public în revista dv. ARMONII CULTURALE!Aleasă stimă și admirație!

Comments are closed.