Pătruns de gerul ce se lăsase încă din noaptea ce abia trecuse, îi dârdâiau mâinile pe ziarul încreţit şi el, poate, de frig. Nu răspundea la puţinele semne de salut. Era adâncit în gânduri. Doar când îl trase vecinul de mânecă tresări şi se uită speriat la el.

– Ce-ţi veni omule? Îţi arde de glume?
– Parcă… aşa puţin, că te-am văzut pironit în meditaţie adâncă.
– Ba, să crezi tu! Sunt treburi mai grave, vecine…
– Şi, chiar atât de grave? Mergi în casă şi meditează, omule!
– Nu pot… Acolo consum şi, înţelegi mata, că dacă nu am venituri să plătesc căldura…
– Ei, chiar aşa!
– Păi, da, chiar aşa! Ştii că nu produc nimic. Nu am serviciu de 15 ani de zile. Nu că n-aş vrea, omule, dar nu am unde să muncesc. La vârsta mea, nu mai am căutare…
– Şi?! Din ce trăieşti, vecine, că eşti inginer? Nu am ştiut până acum că…
– Cu mila Domnului, mă ajută copiii. Ei mă întreţin. Slavă Domnului că-i am!
– Bine, bine, dar de ce-ţi faci sânge rău?
– Cum adică, de ce? Nu citeşti ziare, nu asculţi la radio şi nu vezi la televizor?
– Păi…, crede-mă că nu! Sunt îmbâcsit de ce citesc şi de ce aud. Politică. Dar proastă rău, bre! Mincinoasă.
– Aha! … Înţeleg…. Mă impozitează tehnocraţii ăştia, după mintea lor întortocheată…
– Cum? Păi, dacă n-ai venituri…. Ori ai firmă, ceva… asociaţie sau lucru la negru…
– De unde, Doamne, iartă-mă, să am? Nu am nimic, omule! Sunt sărac, muritor de foame… Noroc am cu copiii, că…
– Da, asta am înţeles, dar… dacă nu ai niciun venit, nu ai impozit, vecine!
– Să crezi mata. Uite, ia şi citeşte! Sunt obligat să plătesc impozit la stat, la asigurările lor de sănătate, mama lor de ipocriţi…
– Păi…, cum adică? Suntem în aceeaşi oală, răspunse vecinul tulburat, cu voce ştearsă, desfăcându-şi fularul din jurul gâtului. Nu mi-au eliberat cardul de sănătate, nu mă primesc doctorii, deşi plătesc la asigurările astea de patruzeci de ani încoace, adăugă după secunde lungi de tăcere.
I-a întins ziarul şi i-a pus degetul pe titlul din a doua pagină. L-a privit lung până a terminat de citit şi, când să-i asculte părerea, nu a mai avut cu cine să vorbească. Vecinul plecase imediat, înjurând printre dinţi şi pocnindu-se cu palma peste fruntea ce abia se zărea sub căciulă:
– F… mama lor de hoţi nenorociţi! Băga-i-aş în p…. mamii lor de imbecili, cu ministerul lor cu tot! Tehnocraţii lu’ peşte, lua-i-ar dracu’ să-i ia!!
Dezamăgit, plecă şi el, mototolind ziarul. La primul coş de gunoi, se opri, scuipă cu toată obida pe ziar şi înjură mai abitir ca vecinul, când îl aruncă, scârbit de viaţă şi de mai marii ţării…

MARIAN MALCIU

by

Referinţă Bibliografică

MARIAN MALCIU: ŞTIRI…/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 14 februarie 2016