Cuvântul “Uz” mi-a stârnit interesul prin diversitatea toponimelor cunoscute ce ridicã  semne de întrebare asupra originii dar şi în pri-vinţa continuităţii poporului român în spaţiul arcului carpatic… cãci seria exemplelor precum : Oituz  şi Uz din Moldova, Teuz din Maramureş, izbuc, etc. dar şi a speculaţiilor[1] poate fi continuatã…

     În cartea pe care o am în lucru, mi-am propus compararea a două regiuni aflate la mare distanţă una de cealaltă a cãror denumire m-a frapat prin asemãnare şi m-a obligat la analizã şi la studiu…Treptat, pe mãsurã ce am înaintat în modesta mea cercetare[2], mergând pe firul apei şi al istoriei, aveam sã înţeleg cã nu am de-a face nicidecum cu o utopie pentru că există multe asemănări geografice şi posibile legături istorice care se pierd în timp şi asupra cãrora doresc sã atrag atenţia… Este vorba despre Barajul Valea Uzului din judeţul Bacău, România şi Barajul Ouzou din Wilaya Tizi-Ouzou, regiunea Kabilia, R.P.D. Algeria.

    Lucrarea mea vine sã adauge dacã nu rãspunsuri mãcar noi întrebãri legate de vechimea şi continuitatea românilor în spaţiul carpato-dunãreano-pontic dar şi legate de protoscrierea de la Tartaria … problemã care devine tot mai incitantã şi consideratã în ultimii ani.

  A fost surprinzãtor  pentru mine sã observ cât de „metisaţi” sunt oamenii planetei noastre  şi cât de neaşteptate sunt legãturile lor în timp!

    Cercetarea mea a pornit iniţial ca o necesitate interioarã în momen-tul în care am pãşit pe pãmântul Kabiliei şi am avut un straniu dar puternic sentiment de „déjà vu” …

    Eu, fata şatenã cu faţa rotundã şi ochii cãprui, de unde am venit în aceastã lume şi cine au fost , în mod real, strãmoşii mei? Cât de de-parte se pierd rãdãcinile mele în timp?! De ce semãn atat de bine cu locuitorii din Kabilia (berberi) dar şi cu bucovinenii sau cu ucrainienii?! Mai mult decât atât, de ce mã simt “acasã” printre fiecare dintre aceştia?!

     Se considerã deja cã limba getã propriu-zisã ar fi fost foarte asemãnãtoare cu (sub) graiul bucovinean. Iar majoritatea absolutã a cuvintelor de pe tãbliţele de la Sinaia pot fi înţelese încã şi astãzi de ţãranii români din nordul ţãrii dar şi de cãtre … surprizã!…unii kurzi.

     Se ştie cã, pe teritoriul actualei Europa, în neolitic, se vorbea  o singurã limbã[3] în circa 1001 graiuri… o protodacã[4]! , respectiv limba tracilor cu 1001 graiuri şi ţări, cu o mitologie amplă din care s-au ins-pirat cel puţin douã binecunoscute civilizaţii antice, grecii şi romanii… Aceastã protodacã sau protoromânã, în cel din urmã, ar fi avut probabil la bazã  “morfemele stem”[5] despre care vorbeşte doctorul Iosif Lucian Cueşdean. Eu, personal, cunosc un kabilian care a învãţat foarte uşor limba românã atras fiind nu doar de frecvenţa literei “I” ce te obligã sã zâmbeşti la pronunţie cât, mai ales, de cuvintele parcã si-labisite: “ma-ma-liga”, “sar-ma-le”, “ma-tu-ra”, etc. Cercetãtorii estimeazã cã aproximativ 200 de cuvinte ale limbii române îşi au originea în limba vorbită de odinioarã de geto-daci…

(Hãrṭile din stânga fac referire la spaṭiul de locuire al populaṭiei kabile – teritoriu numit de cãtrea acesta “Tamazgha” iar scrierea este comparativã incluzând ṣi alfabetele Tiffinagh, geticã, româneascã)

       O concluzie s-a conturat astfel puţin câte puţin: Bazinul Mediteranei, prin climatul sãu blând şi resursele naturale bogate a exercitat o continuã atracţie pentru popoarele lumii venite din nord şi din est, sub presiunile climatice sau politice ale vremurilor. Corãbiile au brãzdat marea iar caravanele au traversat deşertul în cãutarea unor locuri binecuvântate. Munţii Atlas au oferit “nãvãlitorilor” apã, adãpost şi hranã jucând rolul unei fortãreţe asemeni Carpaţilor Româneşti. Aşa se face cã între înãlţimile Kabiliei algeriene, a rezistat pânã astãzi, o populaţie cu totul diferitã genetic dar şi etnografic de restul popoarelor africane, kabilii[6], dar foarte asemãnãtoare cu… românii, mai ales cu cei din Moldova ṣi din nordul Transilvaniei! Şi, apoi, kabilii sunt… getuli! Ei înşişi îşi mai spun şi în zilele noastre “Imazighen” adicã “Oameni liberi”, aşa cum se numeau, mult mai demult, geţii (noştri)… Nu am reuşit sã aflu în ce momente sau conjuncturi istorice au ajuns getulii, aceastã ramurã a geţilor sã populeze nordul Africii dintre Sahara şi Atlas şi nici dacã a fost vorba de una sau mai multe migraţii; pot doar sã conturez o serie de asemãnari sugerând ipoteze …

      Relieful regiunii româneşti prezintă o îmbinare complexă de forme aparţinând Carpaţilor Orientali. Râul Uz, care izvorãşte din munţii Bodoc, primeşte, pe dreapta sa, un afluent mai important, Bãrzauţa. Pe Valea Uzului (cu aspect de defileu) se aflã lacul de acumulare “Poiana Uzului”, situat în zona localității Dărmănești din județul Bacău.

(Valea Uzului, judeṭul Bacãu, România)

       Regiunea Tizi Ouzou din Kabilia este formată tot dintr-un relief predominant muntos, culmile aparţinând Munţilor Djudjura. În aceşti munţi îşi are obârşia uedul Sebaou.Valea acestuia crează un peisaj similar celui mai înainte amintit din judeţul Bacău poate şi pentru că umiditatea ajunge în aceastã zonă chiar şi la 1200 mm / an, în ciuda latitudinii geografice mai mici.

( Valea Tizi Ouzou, wilaya Tizi Ouzou, Algeria)

       Tizi –Ouzou înseamnă “Defileul”  respectiv “Valea cu grozame[7]„, locul unde existã în prezent Barajul Tagsebt, baraj  similar celui de la Valea Uzului deşi mult mai mare.

       O altă opinie[8] este tot legată de apă. Defileul este o vale a unei ape,  cea cu care se udã lumea, iar  (tu) “uzi” vine de la cuvântul a uda şi, foarte interesant, s-ar putea asocia şi cu “oaza” adică tot apã, respectiv lac. În limba rusă “ozero” înseamnã lac la fel ca şi “zee” din germanã… Fluviul Tisa pe care românii îl împart cu ungurii ar putea fi[9] Tiza adică ceea ce trimite cu gândul la cetatea dacică Diza (semnifi-când defileu, trecãtoare), care se presupune că ar fi existat în vestul României de astăzi , cetate care se afla … tot într-un defileu! Aceasta trimite cu gândul şi la Iza, o altã apã din Maramureş, etc.

      Pseudorunele secuieşti (“székely magyar rovásírás” respectiv „scriere pe răboj”) provin din runele folosite de popoarele de limba turcă. Compararea cu asemenea alfabete  arată următoarele potriviri de semne: cu alfabetul fenician, etrusc şi turcic ceea ce reprezintă un indiciu că şi pseudorunele secuieşti ar avea la bază alfabetele canaani-te sau un alfabet derivat din cel fenician, trecînd apoi printr-o dezvol-tare diferită. Ori scrierea vlahilor sau blachilor se referea şi ea tot la “rãboaje” sau “rãvaşe”, adicã la aşa-zisã scriere a plutaşilor care veneau pe Bistriţa tocmai din Bucovina! Faptul cã runele secuieşti provin din alfabetul canaanit ar putea înseamna cã secuii s-ar putea sã fie originari din … Canaan, respectiv din Asia!? Ştiu cã ungurii sunt popor de origine fino-ugricã asemeni turcilor…

       Kabilienii folosesc şi astãzi o scriere runicã, similarã celei secuieşti dar şi celei prezente pe tãbliţele de la Tartaria, un alfabet numit Tiffinagh. Ei considerã aceastã scriere magicã, cu o simbolisticã ce se pierde în timp… şi de aceea o picteazã pe pereţii caselor (a se vedea Vrancea şi nordul Bucovinei!) , pe obiectele de menaj, pe haine chiar bijuterii…

(Litere ale alfabetului Tiffinagh ṣi corespondenṭele lor)

       Alfabetul kabil sau Tiffinagh prezintã multe asemãnãri cu alfa-betul libic şi egiptean. Se crede cã acest alfabet provine din limba fenicianã (asemeni celui etrusc, latin, grec, punic dar şi aramaic, evreu, arab, etc .) ceea ce ar explica şi lipsa vocalelor din Tiffinagh. Limba fenicianã provine, la rândul ei, dintr-un vechi alphabet ugaritic şi proto – canaeean utilizat în regiunea Siriei şi Mesopotamiei antice…

       Aria de rãspândire a scrierii libico – berbere acoperea nord-vestul Africii, din Sahara Algerianã pânã în Kabilia  şi Maroc, de o parte şi de alta a Tropicului de Sud…

(Inscripṭie bilingvã din Africa; scriere libico-punicã în stânga ṣi Tiffinagh în dreapta)

     Lucrurile devin şi mai interesante dacã am în vedere existenţa pânã în zilele noastre, în România, a unui sat cu numele Uzun (județul Giurgiu,  comuna Călugăreni) care ar susţine ipoteza[10] existenţei unor migraţii cãtre sud…

     O serie de popoare migratoare (uzii, uţii, cumanii, pecenegii, alanii, vandalii, otomanii) venite din inima Asiei s-au perindat în timp atât pe teritoriul Moldovei de astãzi cât şi al Kabiliei putând justifica, fiecare la rândul lor, prezenţa toponimului “Uz” în cele douã regiuni geografice luate în discuţie… Interesant de discutat ar fi şi despre gãgãuzi[11]!

[1] Bogdan Murgescu vorbeşte în “Istoria României în texte” despre existenţa unui râu cu numele “Iuzos” ce curgea prin “regatul  lui Menumorut pe lângã cetatea Bihor”

[2] Menṭionez cã lucrarea mea se bazeazã doar pe observaṭii proprii ṣi pe informaṭii ori imagini preluate de pe paginile internet (mulṭumiri pe aceastã cale autorilor!)

[3] Ion Lucian Cueşdean: Româna produce impresia unei limbi „de strânsură”, pentru că, lexemele ei se găsesc, mai mult sau mai puţin stâlcite, în toate limbile europene, dând această falsă percepţie, dar compunerea metaforică a lor se menţine doar în dulcele grai românesc, care a precedat sanscrita…

[4] În anul 1597, belgianul Bonaventura Vulcanius ar fi scris în latină lucrarea “Despre literele şi   limba Geţilor sau Goţilor” tipărită la Bruxelles, ajunsă şi la Academia Ro-mână pe la anul 1900, publicată parţial în revista Getica tom 1, nr. 5-6, anul 2005 p. 161-189.El zice că literele geţilor sunt cu mult înaintea celor latine şi greceşti (adevăr dovedit şi de tăbliţele de plumb descoperite la Sinaia!) şi cã din literatura geţilor la el nu au ajuns decât vreo cîteva file rupte ,,ca nişte rămăşiţe dintr-un naufragiu”… Cato Maior sau Cato cel Bătrîn (234-149 î.e.n.) în lucrarea sa ”Origines” (Întemeieri) elaborată spre bătrînețe scrie despre strămoșii noștri următorul Adevăr: ,,Getae etiam ante roman conditam heroum suorum res praeclare gestas carmine conscriptas ad tibiam cecinerint; quod multo post tempore a romanis factitatum”. Și după zicerea noastră, adevărul ajuns la noi de la cinstitul roman sună așa: ,,Geṭii aveau deja o scriere cu multa vreme mai înainte de întemeierea Romei, căci ei cîntau, în ode scrise faptele de vitejie ale eroilor lor; așa ceva s-a înfăptuit de către romani la multă vreme după ei”.

[5] Ion LucianCueşdean: Românii şi-au construit singuri cuvintele într-un mod particular, specific. Limba românilor este ancestrală şi începe cu sunetele din natură, ce alcătuiesc un fond de peste 350 de onomatopee şi de peste 350 de cuvinte primare cu compunere onomatopeică, din care derivă alte peste 1500 înţelese numai de către ei. Onomatopeea „genuină”, cu sunetul Î, Â, păstrată numai în limba română, este cea care a condus la un sistem de comunicare numit limbajul morfemelor stem, un tipar specific al cuvintelor româneşti, indiferent de etimoanele presupuse. Morfemele stem româneşti compun sonor şi noţiuni europene.Fiecare cuvânt românesc, prin aglutinarea de morfeme stem, un fel de rădăcini de cuvânt, cuprinde o descriere metaforică a noţiunii, copiată de “străini”, cu mici deformări sonore. Aproape toate cuvintele româneşti sunt compuse din morfeme stem, grupări specifice de sunete cu un înţeles precis într-un anume domeniu, ce se repetă în minimum 2 cuvinte diferite, nu derivate, în alcătuirea unei noţiuni, ce se exprimă atât prin mai multe vorbe, cât şi prin mai multe cuvinte contrase în morfeme rădăcini de cuvânt, morfeme stem, rezultând o nouă vorbă, descrisă ca o metaforă, la nivelul de imprecizie a unei metafore, convenite ca fiind totuşi suficient de edificatoare, de societatea românească.

[6] În nordul și nord-vestul Africii dar la vest de Nil există poporul ,,berber” cum îi spun arabii sau Kabili, Imazighen, Imazyen, Tamazight ori Amazigh la singular cum își spun ei, fiind cam 23 de milioane de suflete împrăștiate în adevărate enclave din Libia, Algeria, Maroc, Mauritania, Niger, Mali și Tunisia. Ei se consideră băștinașii acelor pămînturi care au trecut la islam în secolul Vll, după ce mai bine de 200 de ani au practicat atât iudeo-creștinismul cît și creștinismul arimin. Dar acest popor, puter-nic islamizat și arabizat are o mare ciudățenie; sub aspect antropologic el este legat de populațiile Europei Centrale și de Est însă nimeni nu a avut timp să se uite la ei și să se întrebe de ce seamănă cei mai mulți dintre acești berberi cu popoarele regiu-nilor menționate iar o parte din veșmintele pe care le poartă au elemente comune cu straiele populare ale românilor și toharilor din Asia rusească scrie Constantin Olaru Arimin în lucrarea sa “Kabili sau Amazigh”. Dacã se poate pune cu adevãrat semnul egalitãṭii intre “kabili” si “kabiri”, consider (notã Mariana Bendou) cã surpriza este de proporṭii obligând la un studiu aprofundat; aceasta deoarece “kabiri” se numeau ṣi un grup de 4 divinităţi pelasge (“kabiri” semnificând “cei mari”) preluate ulterior de religia grecilor ce aveau un cult în insulele Imbros, Lemnos şi Samotraches, descoperitorii metalurgiei, lucru justificat de inscripṭia de pe una dintre “Plãcuṭele de la Sinaia”, plãcuṭa T 2 turnată pe la 540 î.e.n. Din ceea ce am observat eu, kabilii sunt foarte mistici (politeiṣti), femeile lor mai practicã ṣi astãzi magia iar meṣteṣugarii lor au depãṣit cu mult în prelucrarea argintului rangul de artã… De asemenea, kabilii sunt singurii locuitori din Africa ce au structura geneticã specialã a geto-dacilor, iar femeile lor sunt blonde cu ochi albaṣtri sau verzi. (Mariana Bendou)

[7] Grozamã-grozame, s.f. Mic arbust cu flori galbene, din ramurile căruia se fac mături (Genista sagittalis); drob, drobiță, salcâm galben, lemnul-bobului, etc.

[8] Iosif Lucian Cueşdean

[9] Mariana Bendou

[10] Migrația popoarelor, cunoscută și ca invaziile barbare a fost un fenomen istoric ce a constat dintr-o perioadă intensă de migrații masive ale unor populații de origine germanică, slavă sau asiatică în Europa între secolele III-XI, în tranziția de la Anti-chitatea Târzie la Evul Mediu Timpuriu, o perioada marcată de schimbări teritoriale în Imperiului Roman dar și de dincolo de frontierele „barbare”. Primii migratori pro-veneau din triburi germanice dar, între timp, au venit și populații asiatice. Într-o ulti-ma fază au fost migrațiile târzii: arabii, vikingii, normanzii, ungurii, maurii, turcii și mongolii, ce au lăsat urme semnificative în Nordul Africii, în Peninsula Iberică, Asia Mică și Europa centrală și răsăriteană. Pentru romani, migrațiile nu erau privite ca ceva nou; ei fãceau adeseori “confuzii”? denumindu-i „geți” pe goți sau „sciți” pe huni ori „sicambri” pe franci deoarece considerau că popoarele aflate în afara imperiului erau la fel de „barbare”, fie că erau celți, germanici sau migratori asiatici. Scritorul spaniol Paulus Orosius, refugiat în Africa, pe la anul 471, în “IstoriileTerminate”, dã informaṭii despre geṭii migraṭi în sud ṣi sud-vest spunând “Getae illi qui et nunc Gothi” adicã ”Geṭii care acum se cheamã ṣi goṭi” precum ṣi cã “Dacia ubi et Gothia” respectiv “Dacia unde este ṣi Goṭia”. Unele cercetãri ale zilelor noastre conduc spre ideea cã … majoritatea costobocilor şi a carpilor ar fi  migrat mai departe împreunã cu goṭii (alãturi de care ar fi cohabitat pe picior de egalitate!) fiind asimilaṭi de cãtre aceṣtia dupã câteva generaṭii… Cercetatorul Constantin Olariu Arimin considerã că pe la mijlocul mileniului ll î.e.n. ar fi avut loc prima migraţiune a carpaticilor în Iberia, a doua fiind  la începutul secolului V împreună cu bastarnii ,,getizaţi” şi alte seminţii germanice. Şi cã, de asemenea, o altă direcţie a migraţiilor din Carpaţi pe la mijlocul secolului XVll î.e..n. a fost către vest, sud-vest pînă în nordul Africii! Cea mai veche populaţie a teritoriului dintre Egipt şi Oceanul Atlantic o formau getulii după cum scriu izvoarele antice. Călăreţi neîntrecuţi, împărţiţi în mai multe triburi, trăiau de pe urma marilor turme de oi dar şi a vînătorii iar cînd se ivea prilejul nu erau mofturoşi la ceva jafuri. Salustiu aminteṣte că ,,Africa au ţinut-o mai întîi getulii şi libienii, popoare dure şi necivilizate ce se hrăneau cu carnea fiarelor sălbatice şi ierburi”. Iar Isidor din Sevilla scrie cã “Despre getuli se spune că au fost geţi care în număr foarte mare au plecat cu corăbiile lor şi au ocupat Syrtele din Lybia şi fiindcă veniseră din ţinuturile geţilor li s-a aplicat numele de getuli”. În ceea ce mã priveṣte, am fost frapatã de frecvenṭa, printre italienii zilelor noastre, a (pre)numelui “Getuli”… Scriitorul Vasile Lovinescu, îṣi publica într-o revistã parizianã, pe la 1936, teoria numită marea migrație hiperboreană înțelegând prin aceasta “o coborâre din indistincția polară primordială în multiplele manifestări secundare ale ciclului” (În decursul mileniilor s-ar fi produs o deplasare a spiritualității avansate, de la nord către sud, din zona polară, trecând prin Grecia, Egipt, spre paralela 45 de grade. În această din urmă zonă, a fost teritoriul ocupat de daco-geți. Acest teritoriu prezenta caractere specifice, care îl singularizează).

[11] Găgăuzii sunt o populație minoritară din Republica Moldova și în sudul Basarabiei, în număr de aproximativ 250.000 de locuitori, precum și în Dobrogea, estul Bulgariei și alte zone din Balcani. Printre teoriile în legătură cu originea găgăuzilor, una mai puțin cercetată este aceea că ei ar fi descendenții cumanilor. Avantajul acestei ipo-teze este că explică de îndată de ce găgăuzii sunt creștini și elimină obstacolul pe care îl pune în calea explicării originii lor faptul că nu există nici o mărturie scrisă a trecerii lor prin Anatolia otomană pentru a ajunge în Balcani. Cumanii în schimb au venit prin nordul mărilor Caspică și Neagră înainte de a se creștina și a fonda un imens imperiu creștin turcofon. Singura obiecție serioasă în calea acestei ipoteze ar putea fi lingvistică, limba cumană, așa cum ne e atestată în texte, aparținând grupului kipceak, alături de toate graiurile tătarilor, inclusiv ale celor din Crimeea, în vreme ce graiul găgăuzilor de azi e de tip oghuz, ca și turca din Turcia, turkmena și azera. Cele două familii sunt însă suficient de apropiate pentru ca o ședere de secole în Balcani, sub dominație otomană, să fi putut modifica o limbă kipceak într-un grai oghuz.

Prof. MARIANA BENDOU

Oneşti, România

www.facebook.com/MarianaBendouCV

by

Referinţă Bibliografică

MARIANA BENDOU: UZ-OUZOU-pe firul apei şi al istoriei (rezumat)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 20 august 2015