Astăzi, 19 martie 2015, ARTUR SILVESTRI (19 martie1953 – 30 noiembrie 2008) ar fi împlinit 62 de ani! Dacă…
Dacă boala necruţătoare nu i-ar fi curmat firul vieţii pământene atât de brusc şi atât de devreme, frângându-l în plină perioadă de maturitate şi efervescenţă creatoare.
Dacă nu s-ar fi consumat, poate, prea mult, prea intens, pentru prea multe ţeluri, idei, proiecte, persoane, fără să se menajeze în vreun fel stingându-se ca o lumânare care şi-a ars, prea repede, toată ceara…
Sau poate dacă Dumnezeu ar fi avut alte planuri cu el…
Dar Artur Silvestri spunea că nu moartea este importantă, ci „fapta mare”, „urma” ce o lăsăm după noi. Iar el a făcut Fapte şi a lăsat Urme. În sufletele şi în viaţa celor care l-au cunoscut iubit, apreciat, ale celor pe care i-a inspirat, i-a mobilizat, i-a ajutat în viaţa literară şi chiar personală; în reviste, în cărţi, în edituri, în biblioteci în viaţa şi istoria literaturii române, şi nu numai…
Iar cărţile lui, cele mai multe editate postum, vă aşteaptă în sute de biblioteci private şi publice, dar oriunde sunteţi, le puteţi citi şi descărca de pe noul site
www.artursilvestri.rounde găsiţi multe informaţii despre viaţa, activitatea, opera lui, proiectul editorial şi comemorativ, etc.
Să-i citim cărţile, să-l pomenim, să spunem o rugăciune şi
să-i aprindem o lumânare celui care rămâne Artur Silvestri, el însuşi.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Asociaţia Română Pentru Patrimoniu
Mariana BRĂESCU SILVESTRI
Bucureşti, 19 martie 2015
![]() |
Referinţă Bibliografică |

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..