Despre Gâdel și Bădel, piesă de teatru în lucru
Gâdel de la tv. e ceva comic și trist în egală măsură. Nu-i cunosc numele întreg, ar fi ca și cum aș vârî brațul într-o imensă tufă de urzici arzătoare. Am auzit că ar fi, în timpul liber, și un fel de ”pastor” de rezervă. Acoperit, carevasăzică. Nu contează. Gâdel are vorbe și gesturi de copil un pic retardat. Doar un pic, cât să dăuneze nervilor mulțimii. Unii spun că se vopsește pe cap, de parcă părul ar gândi în locul dumnealui. Cu tot respectul, Gâdel pute oricum l-ai privi, mai ales retoric. Balamucul în care se crede împărat al democrației post-comuniste e doar o șandrama de securist al unui gitan notoriu prin talentul cu care a reușit să se strecoare în buzunarele fostei securități, luând de acolo până și găurile. Gâdel e o jucărie stricată care nu poate fi reparată, o glumă de sistem paralel. Uitați-vă la ”mecla” sa când se uită spre voi dinspre micul ecran. Se vede doar pe el. Și nu e singurul cimpanzeu din grădina maicii felix. Mai e pe acolo și Bădel, alt denaturat din cauze cosmice cu efect de seră. Ca și Gâdel, Bădel e nevricos, are patos, își linge salariul ca și cum s-ar da pe gheață în mijlocul Africii. Mă uit la emisiunile lor emanate doar ca să văd de unde vor ei să bată vântul. Consoarta crede că le sunt ”fan”. Nu am nicio reverență pentru nici un post tv., toate au gâdei și bădei. Cu puține excepții. Pe vremea lui Ceaușescu ne doream o televiziune liberă. N-a fost să fie. Acum avem zeci de televiziuni însă niciuna liberă cu adevărat. Câte ecrane atâți securiști. Leșin telecomanda, caut filme, caut să înțeleg de ce caut. Pentru că nu am încotro. Pentru că nu vreau să-i văd, seară de seară, pe Gâdel pe Bădel, doi ”comici” triști ai ecranului. Niciodată nu mi-am dorit să am ”putere”, nu aș fi fost în stare să o gestionez. Dacă eram ”felixat”, pe ăștia doi, Gâdel și Bădel, i-aș fi concediat numai pentru simplul fapt că le-am văzut fețele vorbitoare din dosul oglinzii. Ei sunt brancardierii care îl tot țin în brațe și pe targă pe Ragnea și Căriceanu Căliceanu Popesceanu. Niciunul nu trebuie ”arestat”, ei sunt glumele noastre sinistre. Cu Gâdel vopsit și cu Bădel ispitit. Ce vremi de sfârșit de lume a lor! Într-o bună zi o să fie și altfel, asta vreau pentru nepoții mei, o lume fără gâdei. Sunt un optimist întârziat. Mă simt în prezentul meu și doar atât, însă îmi e și mie dor de viitor, ca orice ”nemuritor”…
Marin Ifrim, 23 mai 2018


