Când l-am cunoscut, Stelian Cărbunaru era deja o legendă în lumea tehnicienilor din teatrele româneşti. Veteranul nostru. Aflând cu sunt regizor tehnic la teatru buzoian, inginerul Ioan Stoica Stoicescu, fost coleg într-o fabrică din municipiu, mi-a făcut un dar colosal, o carte inedită despre tehnica în teatru, semnată de Stelian Cărbunaru. L-am rugat pe Paul Ioachim să-l invite la Buzău pe acest „dinozaur” unic în felul său. L-a adus la vreo jumătate de an după inaugurarea teatrului nostru. Atunci, în acea zi deosebită, am avut certitudinea că am preluat ştafeta de la maestrul Cărbunaru, că am primit binecuvântarea sa. Dialogul nostru a fost publicat în ziarul „Muntenia” din 24 octombrie 1996. Sincer să fiu, nu ştiu dacă Stelian Cărbunaru mai trăieşte şi nici nu am de unde să aflu. Au trecut vreo 3 decenii de când a ieşit la pensie, Teatrul „Giuleşti” are astăzi  altă echipă tehnică. Oricum, acest om mi-a  influenţat în bine activitatea profesională. I-am mulţumit atunci,îi mulţumesc încă odată acum. Domnul fie blând cu sufletul său, oriunde s-ar afla.

                                                                                                                                      Marin Ifrim

Marin Ifrim: Domnule Stelian Cărbunaru, care a fost motivaţia scrierii  cărţii „Tehnica în teatru”, o carte extrem de căutată în lumea teatrală românească?

Stelian Cărbunaru: Foarte simplu, pentru actori există un institut, pentru scenografi există un institut etc. Pentru regizori tehnici nu există nici un fel de formă specială de profesionalizare, deşi această meserie este vitală în teatru.

1. I.: Dumneavoastră de undeaţi acumulat a-ţi acumulat cunoştinţele atât de meticulos aşternute pe hârtie?
2. C.: Meseria de regizor tehnic am învăţat-o din strămoşi, ca să zic aşa. Personal, am deprins tainele ei de la Constantin Ciobotaru de la Teatrul Naţional din Iaşi. După o experienţă de 47 de ani am scris această carte, un ghid al regizorului tehnic, pentru a stabili exact ce sarcină îi revine fiecăruia din membrii echipei tehnice: maşinişti, recuziteri, electricieni, sonorizatori, tapiţeri,cabiniere, machiori şi, în special, regizori tehnici.
3. M. I. : Cartea dumneavoastră poate fi definită ca literă de lege în activitatea compartimentului tehnic al oricărui teatru profesionist. Se pare că aţi fost un regizor exigent.

S.C. .: Sigur, am fost un om exigent care a ţinut foarte mult la calitatea muncii corpului tehnic. Un teatru fără disciplină profesională este o instituţie inoperantă. Am explicat în cartea mea cum se face un caiet de regie, cartea de vizită a oricărui regizor tehnic. Cartea în sine mi-a luat cam un an şi jumătate de muncă asiduă. De multe ori scriam, tăiam şi o luam de la capăt. Cred că am realizat un ghid bun pentru regizorii tehnici din ţară. De fapt, este singura carte de specialitate apărută până în prezent. Era necesară apariţia sa.

1. I.: În cei aproape 50 de ani de activitate în teatru a-ţi lucrat în foarte multe spectacole. Aveţi o evidenţă a acestora?

S.C. : Cu repetiţii cu tot cred că apropii de cifra 10.000. Timp de 27 de ani, până la pensionare, am fost şeful serviciului regizoral la Teatrul „Giuleşti”. Seară de seară am fost prezent în teatru. Intram la serviciu la ora nouă şi ieşeam seara, la zece-unsprezece.  De multe ori ajungeam acasă după două noaptea, mă întorceam dimineaţa la repetiţie la ora unu ne urcam în maşină şi plecam, de exemplu, la Sinaia. Seara eram acasă , iar a doua zi făceam din nou repetiţie şi plecam la Giurgiu, pentru ca, a treia zi să fim la Olteniţa sau în altă parte. Doar sâmbăta şi duminica nu făceam deplasări. Aveam câte 3 spectacole pe zi, într-o perioadă nu am avut zi liberă aproape trei ani. Aveam o directoare foarte exigentă, o „mână de fier”, doamna Elena Deleanu, care a avut un directorat de 39 de ani.

1. I.: Într-o carieră de o jumătate de secol, care ar fi cele mai mari satisfacţii ale dumneavoastră?

S.C. : Am avut multe satisfacţii. Cea mai recentă este aceasta că am venit la dumneavoastră, la Festivalul „Ion Băieşu”, să văd premiera piesei „Nebuniile iubirii”, în care joacă actori care mi-au fost colegi la Teatrul „Giuleşti”. Am fost interesat să văd cum se lucrează la dumneavoastră, pentru că viaţa mea a fost teatrul, casa mea a fost teatrul, acasă eram musafir.

Notă.

   Pentru edificare, iată o dovadă excepţională a importanţei muncii maestrului Stelian Cărbunaru, un „Extras din caietul de regie al Teatrului Muncitoresc „Giuleşti”, referitor la premiera piesei în opt acte „Clocot” de Vintilă Şirianu, luată din „arhiva” fostului Teatru „Giuleşti, actualul „Odeon”, a cărei premieră a avut loc acum 70 de ani, pe 27 septembrie 1946: „ S-a jucat pentru prima oară <Clocot> în spectacolul de gală în faţa autorităţilor externe şi interne – sub patronajul Tov. Ministru Gheorghe Gheorghiu Dej, Dr. Petru Groza, Chivu Stoica etc. (…) în regia de culise a tov. Cărbunaru Stelian şi Neleanu Ion”.

                                                                                                       Marin Ifrim

by

Referinţă Bibliografică

MARIN IFRIM – Din istoria Teatrului „George Ciprian”: Stelian Cărbunaru, despre teatrul de azi şi cel de acum 70 de ani: „Viaţa mea era teatrul, acasă eram doar musafir” !/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 2 martie 2016