Marți, 15 august, de Ziua Sf. Maria, între orele 9,30 – 11,15, am fost în vizită la cel mai mare poet român în viață, Ion Gheorghe, care, pe 16 august, împlinește venerabila vârstă de 82 de ani. Împreună cu colegii mei din redacțiile revistelor ”Cartelul metaforelor” și ”Caietele de la Țintești” – Stelian Grigore, Mihai Ștefan, Geta și Nistor Tănăsescu – am avut, ca în fiecare an, plăcerea de a-l asculta, vorbind despre istorie, politică și artă pe autorul ”Megaliticelor”, al „Elegiilor politice”, ”Mutului” etc. Un spectacol de inteligență dat de o conștiință a neamului. Pentru toate realizările mele literare, nu am satisfacția pe care o simt când sunt acceptat de Ion Gheorghe în preajma sa, când pur și simplu visez că am șansa de a fi prieten cu acest ”monstru sacru”! Ne-au întâmpinat, lângă poet, Dana, fiica acestuia, și doamna Mia , soția, în casa părintească a acesteia, reședința de vară a familiei, la Sărățeanca, jud. Buzău. La 82 de ani, Ion Gheorghe arată excepțional de viguros, determinat, calm, așezat peste timpul său unic. Nu se dezice de lucrurile din care și-a alcătuit existența, e unul dintre puținii patrioți români care s-a luat cu Patria din dragoste. Își iubește familia precum patria. Cu doamna Mia a fost coleg la Școala Pedagogică din Buzău. Sunt împreună de peste 5 decenii. Atunci exista o Școală Pedagogică pentru Băieți și una pentru Fete. Istorie. Fiica lor, Dana, e bibliotecară în București. Nici nu se putea altfel. Curtea de la Sărățeanca e plină de statuete, pietre litice, găsite de poet cu decenii în urmă, într-o necropolă din zona întinsă în care a fost descoperit celebrul tezaur ”Cloșca cu puii de aur”. Toate la un loc, nu împrăștiate pe dealuri. Puse la păstrare, cum s-ar zice. Urme ale unei civilizații în negura căreia numai genialul poet Ion Gheorghe are acces. Ne-a vorbit cu patimă ostoită, dar fermă, despre marele istoric Densușianu. E greu să-l contrazici pe Ion Gheorghe, nu poți avea argumentele sale, ideile și conștiința cu care reface acest pământ unic în lume. Astfel de statuete are și în apartamentul său din București. În total, la Sărățeanca și București, să tot fie vreo mie de exemplare, nicio ”piatră” semănând cu cealaltă, având forme mitologice, forme de animale, de păsări, insecte etc. Am asistat la încă o lecție de istorie. E greu de explicat în cuvinte câtă încărcătură și ce semnificații profunde au vorbele lui Ion Gheorghe. Nu-mi rămâne decât să-i urez încă o dată un călduros ”La mulți ani”, să mă rog pentru sănătatea sa și a familiei sale. La plecarea noastră, poetul i-a înmânat lui Nistor Tănăsescu câteva caiete, manuscrise care, să sperăm, cândva vor vedea lumina tiparului. Frumoasă zi de Sf. Maria!… Până spre seară, când, împreună cu redactorul șef ajunct al ”Cartelului metaforelor”, Irina Mirică, am ieșit pe terasa unui local, să discutăm despre materialele din numărul următor al publicației și despre vizita mea la Ion Gheorghe. La un moment dat, l-am surprins pe un amărât de închipuit paparazzi, fost pușcăriaș cu cazierul șters, care se recomandă ziarist, doar pentru că are și el ce are toată lumea, un blog necitit, făcându-ne poze. Am sărit în sus, știind bine ce hram milițienesc poartă, și l-am întrebat de ce mă fotografiază. Mi-a dat un răspuns demn de filmele de desene animate: ”Pentru că ești o persoană publică”. De parcă ar fi făcut poze pentru public, nu pentru a-mi completa dosarul din dotarea onorabilelor noastre servicii secrete, care scot la vedere astfel de gunoieri, șefii cei mari stând bine-mersi, în ceață, bine remunerați, și cu sufletul curat și cu conturile în rai. Sau aș fi fost vreun primar la mă-sa în sat. Ce mizerie, chiar de ziua mea. Noroc că partea consistentă, memorabilă, istorică, a zilei de azi, o reprezintă întâlnirea cu Ion Gheorghe și cu prietenii mei de-o viață!
Marin Ifrim, 15.08.2017


