Luni, 4 septembrie 2017, ora 9,09 – mă sună poetul Marin Moscu. A ajuns deja la Buzău. Eu doar am intrat în casă. Tocmai m-am întâlnit cu fostul coleg și prieten de la fostul Cenaclu literar „Viața Buzăului”, Dan Dinu, care mi-a returnat o sacoșă cu cărți și reviste, date de mine lui pentru totdeauna. Le-a citit, mi-a mulțumit și mi-a spus că mi le înapoiază pentru a le da și altora să le citească. Așa a fost Dan Dinu de când îl știu, un suflet spritualizat, sensibil și foarte manierat. Chiar și acum nu-mi iese din minte că seamănă cu John Wayne, chiar și la mers și la mișcarea brațelor, deși nu a avut vocație de pistolar niciodată. Lui Dan Dinu i-a murit băiatul acum vreo jumătate de an. Am aflat mai târziu. Azi, vechiul meu prieten, pe lângă revistele și cărțile mele, mi-a adus și o sacoșă cu fel de fel de lucruri specifice tradiționalelor pomeni românești. Am zis cele cuvenite și ne-am despărțit cu promisiunea că ne vom întâlni cât de curând. La ora 9,20 m-am întâlnit cu Marin Moscu în fața Bibliotecii Județene „V. Voiculescu”, de față cu Sorin Burlacu, fostul și viitorul director al instituției. Plecăm împreună la piața de flori. Primesc telefoane de la: Dima Ștefan, Dumitru Ion Dincă, Titi Damian ș.a. Cumpăr două coroane de flori. Una, din partea Asociației Culturale „Renașterea Buzoiană”, plătită de președintele Ovidiu Cameliu Petrescu, și una din partea regizorului și scriitorului Nicolae Cabel. Marin Moscu a cumpărat o coroană din partea familiei sale, tot din flori naturale, el fiind mult mai legat sufletește decât noi de marele poet Gheorghe Istrate. Am plecat spre Limpeziș. Dumitru Ion Dincă nu-l găsește de Dima Ștefan. Le fac legătura. Cumpără și ei o coroană de flori naturale, din partea lor, a lui Dorin Ivan și a subsemnatului, și pleacă spre Limpeziș. Eu și Marin Moscu ajungem primii la biserica din Limpeziș. Ne învârtim descumpăniți vreo 10 minute, ușa bisericii e închisă! Marin Moscu îl sună pe Alexandru,  fiul lui Gheorghe Istrate. Aflăm că poetul nostru se află depus în casa unui nepot, la familia Doina și Gicu Pătrașcu, care are casa „pe ultima uliță, pe partea stângă, cum te duci spre București”. Ei sunt cei care, împreună cu nepotul poetului, Titi Arghira, au făcut tot ce s-a putut pentru ca, marele poet, măcar al satului Limpeziș, să plece la ceruri cu tot ceea ce trebuie unui creștin neprihănit. Cinste lor! Suntem pe ulița pe care locuiește „nenica Vasilică”, fratele regretatului meu socru Gheorghe Ivașcu, fost președinte de CAP, cunoscut sub celebrul pseudonim „Dej”. În curtea familiei Pătrașcu  o întâlnesc pe soția lui „nenica Vasilică”. Nu am mai văzut-o de un sfert de secol. Cred că e cu nora sa. Discutăm puțin. Rămâne să ne întâlnim când voi avea eu timp. Îi promit. Între timp, primesc alte telefoane. Nistor Tănăsescu, ca și mine și Moscu, a găsit biserica închisă. Înțeleg că e împreună cu doamna Geta și cu Florentin Popescu. Le dau indicații prin „satelitul” meu. Geta Tănăsescu e născută în Limpeziș. Are „harta” Limpezișului în ADN. Intru cu Marin Moscu în camera în care Gheorghe Istrate ține ultimul său discurs mut. Arată fenomenal. Nu cred că poate fi recunoscut nici de calculatoarele NASA. E complet schimbat. Pare un exponat din celebrele muzee de ceară, semn că s-ar putea să nu putrezească. Gheorghe Istrate a fost un înger. Unul siluit de vremuri. Nu insist. Între timp, vin la sicriul său și alți scriitori și ajutoare de scriitori. E firesc, cineva trebuie să facă rapoarte. La moartea lui Dem. Iliescu, un poet „legionar”, securitatea a făcut o listă cu toți cei care au participat la funeralii. E și doamna Passionaria Stoicescu pe listă. În fine, dincolo de observacii calificați, la acest trist eveniment au fost prezenți și scriitori calificați: familia Valeria și Nicolai Tăicuțu, Titi Damian și Mircea Dinescu. Ultimul, un poet și un ins celebru, pe care nu-l suport, din instinct cultural, un lăutar în vogă, m-a uimit prin simplitatrea, naturalețea și generozitatea cu care s-a împlicat în acest eveniment trist, irepetabil. A intrat în camera în care Gheorghe Istrate era pregătit pentru Rai, a stat vreo cinci minute și a plecat așa cum a venit, cu o discreție de boier trecut și pe la Paris. Am înțeles că i-a strecurat lui Gheorghe Istrate, în buzunarul eternității, o sumă decentă de bani. Mircea Dinescu și-a muncit viața, ca și Gheorghe Istrate. Merită să fie prețuit corect. Of, Doamne, în curtea familiei Pătrașcu, pe uliță, sunt mulți oameni. Nu-i văd decât pe cei care nu sunt aici! Gheorghe Istrate, ca și Ion Gheorghe, a fost „Cetățean de Onoare al Municipiului Buzău”. Din partea Primăriei Buzău nu am văut nicio reacție. Buzăul actual are un singur cetățean de onoare, guristul Benone! Spre sfârșitul slujbei, o rudă a poetului vine să ne propună, mie și lui Marin Moscu, să ținem câte un discurs despre Gheorghe Istrate. Marin Moscu refuză politicos, nu poate vorbi și plânge în același timp. Nici eu. Domnul respectiv mă întreabă unde este „domnul” de la Biblioteca Județeană, că el ar fi cel mai în măsură să cuvânteze. Îi explic că „domnul” respectiv nu reprezintă ce pretinde, și că, acesta, e doar un paznic pe cale de pensionare dintr-un singur loc de muncă, restul activităților sale fiind de genul acesta, de a face rapoarte inclusiv de la înmormântări. Îl recomand, pentru discurs, pe Florentin Popescu. Acesta are un discurs excepțional de uman. Și plecăm fiecare la casa mormântului său cu  senzația că pe zi ce trece vine moartea cu socotelile ei. Gheorghe Istrate, așa cum arăta în sicriu, părea deja „conservat”. L-or sfinți, peste decenii, poeții viitorului. Soția mea, Nela Ivașcu Ifrim, e înmormântată în același cimitir. Acum 21 de ani, când Nela a murit, Gheorghe Istrate a fost prezent la înmormântare. A ținut, în biserică, un discurs îngeresc. Tot atunci, lângă suferința mea, au fost poeții Ion P. Iacob și Mihai M. Macovei. Nu uit nimic. Le mulțumesc acestora și acum. Și sinceră prețuire pentru părintele Tudose, cel care a oficiat astăzi o slujbă cu totul și cu totul Dumnezeiască. Sufletul lui Gheorghe Istrate e la loc sigur, e într-o bancă de date la care au acces numai îngerii. Astăzi, 4 septembrie, convoiul funerar a străbătut satul Limpeziș după o astronomie profesionistă, ultimul popas fiind făcut la casa părinților poetului, în locul în care, eu, ucenicul lui Gheorghe Istrate, am pupat mâinile muncite ale părinților săi: nea Ion și tanti Marița Istrate. Sunt multe de spus. Le voi spune.

Marin Ifrim, 4 septembrie 2017

by

Referinţă Bibliografică

  Marin IFRIM: Pagini de Jurnal pentru Gheorghe Istrate!…/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 4 septembrie 2017