Poezie ascunsă într-un trup
In memoriam Dan Manolescu
M-a sunat un sonat ca să-mi pună că poezia a murit, e la morgă
deja îmbălsămată. M-am dus la Morgă. Poezia era moartă. Era în
Morgă, cu un furtun în alfabet, pe o masă de ciment mai rece
Decât vidul. Poezie ascunsă într-un trup. Cu apă rece curgând.
Altul la rând, fără să fie poet, de parcă ar conta cum trăiește
Morga de zi cu zi. Se pun pamperși la fundul tuturor clienților,
E ca și cum s-ar mai consuma câte ceva și după ce se oprește furtunul
Care spală ceva ce deja se va împuți. Și angajații mănâncă între
Timp, de parcă ar fi canibali. Mă schimb la idei, văd cum chiar și
Istoria Literaturii Române, de colo până dincolo, e doar o Morgă
În care unii sunt spălați cu furtunul la coperți, de parcă ar mai
Avea vreo importanță minoră. Mor cuvintele, moare literatura,
Totul s-a mutat pe limba acestor căcănari din fruntea obștei.
Să ne fie rușine pentru că nu am murit la timp, precum nemuritorii.
Ca pe vasul Titanic
Fantastic. De trei săptămâni mă târăsc precum albatrosul lui Baudelaide. Nici măcar într-o aripă. Mă plâng la doctori, la vrăjitoarele albe cu chiloți negri în priviri. Sunt un drumeț mort. Mă doare inclusiv mersul în sine. Noaptea are mâini fabuloase. Noaptea oamenii suferă. Mie
Noaptea îmi aduce glezna acasă, mi-o întinde cu o alifie stelară. Și iar sunt punct și de la capăt. Cumva, am câștigat la un fel de joc în care toată lumea moare. Ca pe vasul Titanic…
Marin Ifrim
by