Alfabetul e surd și mut. E ca un stat în stat
Nici prin minte nu-mi trece să-mi pun poza pe buletinul vreunui filozof. Nu am motive
Inclusiv minerale. Nici transcedentale. Sunt mulțumit că am intactă cartea de
Identitate, un carton plastifiat. Să tot plouă peste ei, peste filozofi, peste mine. Să
Crească iarba și limba lui Becalului, singurul filozof ieșit din cutia cu maimuțe, nu
Din Heidegger. Uneori îmi dau seama că fără filozofi n-am avea crampe
Și flatulență la creier. Dar tare plictisoare e viața fără cromagnioni cu diencefal
Sunt lipsit de anvergură spirituală, văd doar prin ochelari de cal reglat pe glod.
Cred în litere, în forma lor sonoră. Uneori citesc cu vârful degetelor, ca și cum
Aș fi orb în plină lumină a nopții. Viața cuvintelor e cumva apropiată de pianele
Norilor, de trilurile unor păsări sedentare. Citesc tot ce simt. Literele, toate, au
Forma limbii. Se rotesc în același timp. Care încotro, una după cealaltă. Alfabetul
E surd și mut. E ca un stat în stat. Eu vorbesc prin litere. Cu tot respectul posibil.
Iubesc toate semnele, inclusiv cele rupestre. Peste tot sunt acasă, în cuvinte. În ceasul
Literelor clepsidrate de neantul zilei de zi cu zi. Peste tot.
Unde Lucian Blaga spunea că s-a născut veșnicia
Îl cheamă Mihnea și e născut direct din prefața unei cărți viitoare. Are doar câteva
Luni de început. Simt cum respiră sub nasul meu. Și are niște ochi fabuloși. De prinț
Al retinelor. De om matur. Stau la taclale cu el desupra unei perne. Îl trag de vârful
Nasului. Râde. E domnitor peste sufletele noastre. Crește ca un izvor al vieții.
Într-o bună zi va fi cât o carte de proză, cu viața sa, cu capitole bine conturate, cu
Amintiri care mai de care de dincoacele de acum. Nume de domnitor. Domnitor peste
Viitorul său cu mulți ani la chimir. Acum se uită în tavan, vrea să vadă Cerul de zi cu
Zi, locul din care tocmai a coborât. Mă uit la fața lui ca într-o oglindă. Mă întorc în
Timp. Parcă aș fi eu, parcă ar fi tata, parcă ar fi bunicul, parcă timpul are sânge
De culoarea oglinzii. Sunt copleșit de contemplații. Și abia îmi dau seama că viața
E abia născută. Mai mereu în contratimp cu muncile noastre, mai mereu eternă, undeva
Unde Lucian Blaga spunea că s-a născut veșnicia, la Lancrăm, la Miloșești și în alte
Limpezișuri cu frunți luminate inclusiv de lumânările deja arse precum viteza luminii.
Marin Ifrim
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..