Toată viața mea am fost un om lipsit de capricii când a fost vorba despre muncă, despre felul în care a trebuit să-mi câștig fiecare felie de pâine, albă sau neagră. Nu mi-am trădat niciodată „nevoia” muncii. A robului învățat încă din primii șapte ani să fie precum părinții săi, supus și priceput în ceea ce face. Munca îmi era descrisă precum o chestiune dumnezeiască. Nu insist, e mult de spus. Am muncit exact 45 de ani, cu carte de muncă, niciodată întreruptă în pagini și nici în timp real. Am și scris o carte, cu un titlu concret, o carte veridică, cu date și documente, intitulată chiar „Cartea de muncă”. O carte în care nici fosta și actuala securitate nu mai poate adăuga nimic, decât doar dacă mă vor mai naște ei o dată, din burta de gips a patriei lor pentacolore. După aproape cinci decenii de salahorie, timp în care am practicat meserii grele, istovitoare minut cu minut (lăcătuș-mecanic, ajutor de maistru, redactor, regizor tehnic, referent-bibliotecar etc.) am primit de la Casa de Pensii o decizie în care era precizat că voi primi lunar câte 1260 de lei! Din instinct, prima înjurătură i-am adresat-o lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, restul venind de la sine(le) lor. Dacă știam cum e după ce tragi o astfel de linie, nu aș fi muncit nici măcar o singură zi. Am muncit pentru plăvanii de astăzi: securiști, sereiști, magistrați, politicieni, milițieni, jandarmi etc. Nu pentru gloata acestora, ci pentru șefii lor, ființe superioare inclusiv din punct de vedere fizic: inși cu câte o jumătate de căpățână, trântori cu veleități de strategi ai muștei cu aterizare precisă după mirosul ideal. Banii put, orice mi s-ar spune. Banii mulți sunt într-un singur loc, sunt copita dracului. Lumea din jurul meu e una simplă și resemnată. Bieții oameni nu mai pot face diferența dintre un leu și un milion de lei. Oricâtă pensie ar avea, niciunul dintre acești supraviețuitori leguminați nu va vota decât împotriva propriilor (dez)interese. Științific, stăm bine. Românul e cel mai perfect și perfectibil robot natural al acestor vremuri grăbite, un cobai supravegheat de șobolani, precum Experimentul Pitești din pușcăriile comuniste pe cale de consecință. În presă, apar fel de fel de articole referitoare la pensiile cosmice ale unor indivizi decalibrați, un fel de mutanți cu șapte burți și paisprezece guri, inși cu pensii fabuloase. A venit apocalipsa. Cu astfel de salarii, acești copii de țâță, la ugerul patriei, se pensionează încă de la faza de șoimi ai patriei, cu generali cu tot. Ăsta da curaj și patriotism. Apoi revin la locul trândăviei, nou-nouți, precum musca în lapte, în loc să se ducă direct în fundul iepei, acolo unde le este locul, la semaforul umed al mârțoagei de partid.
Marin Ifrim, 09.08.2017

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..