Drumul marelui actor Sebastian Papaiani, prin memoria mea selectivă, începe din clipa în care l-am cunoscut direct, lucrând împreună o bună perioadă de timp. La repetiţii, era aşa de uman încât aproape că-l compătimeam pentru risipa de energie, drept pentru care făceam tot posibilul să nu-l supărăm deloc, eu şi ceilalţi colegi tehnicieni. La una dintre aceste repetiţii, eram în ultimele rânduri ale sălii de spectacole, doar eu şi el. Îl priveam împreună pe Ştefan Bănică jr., care, dezlănţuit, într-o joacă nebună, scotea sufletul dintr-un pian. Brusc, cu o sinceritate dezarmantă, Sebastian Papaiani mi s-a adresat: „Uite-l, el este vedetă. Una adevărată. Eu sunt doar un actor. El câştigă bani din concerte, are fani…”.Am încercat să spun că nu e chiar aşa, că, totuşi, dumnealui e unul dintre marii actori români ai teatrului românesc dintotdeauna. Mi-a explicat că gloria nu înseamnă mare lucru şi că, tot mai des, are senzaţia că şi-a irosit viaţa şi talentul într-o ţară care oferă doar „glorie”, nu şi o stare materială conformă cu statutul său real. Mi-a fost imposibil să-l combat. Am vorbit despre mai multe lucruri atunci, prin 1998. Anii au trecut şi l-am mai văzut pe actor, doar în vreo câteva emisiuni TV, în calitate de invitat. Avea aceleaşi convingeri clare despre muncă şi răsplata acesteia. La începutul anului 2015, invitat la o emisiune, la TV Argeş, văd în apropiere o firmă strălucitoare, superbă: „Cinematograful Sebastian Papaiani”. Am rămas mut! În emisiunea respectivă, aflat încă sub efectul uimirii, am vorbit şi despre Sebastian Papaiani, despre colaborarea noastră de la Teatrul „George Ciprian” din Buzău. Aşadar, nea Bică, a avut dreptate, dat nu până la capăt. A rămas cu gloria, dar ce glorie, căci, numele său, învingător prin lume, s-a întors acasă, în oraşul natal, şi a fost tratat cum se cuvine,odată pentru totdeauna. Nu e de colea să te cheme, încă din timpul vieţii, „Cinematograful Sebastian Papaiani”.
Marin Ifrim
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..