Cele mai dezastruoase ratări umane se produc în zona literaturii. Există statistici. N-am timp amabil pentru a detalia cum se trece apa prin ciur. Mie, ca scriitor şi doar atât, îmi place să fac diferenţa, aşa e şi firesc, de altfel, între mine şi ceilalţi. Am o listă de peste 25 de scriitori români ai tuturor timpurilor cu care aş vrea să-mi înrudesc literele. E doar un vis. O să mor împăcat cu gândul că eram gata-gata să iau lecţii literare de la mine însumi. Din păcate, înaintea venirii mele pe pământul mlăştinos al literaturii române, toată generaţia mea, nu numai eu, am dat peste un rinocer. Unul care se recomanda, la derută, drept mistreţ literar, dar care, în realitate, era doar porc. Ultimul atac asupra fragilei mele fiinţe lirice, tocmai s-a produs, exact la timp şi întocmai, în jungla revistei breslei: „România literară”. Un anume Ştefănescu îngraşă gândacii din bucătăria locală. La comandă. Contestă cinic şi ironizează flegmatic „Cartea de muncă”, un mic volumaş de-al meu, lăudat şi para lăudat de scriitorime. E ca şi cum dimineaţa te trezeşti cu un rahat în faţa uşii. Până să vină femeia de serviciu, deja îţi putrezeşte nasul. Acestui Ştefănescu îi trebuie pus interfon la citit. Prea îşi face nevoile oriunde şi oricând. Şi încă ceva. În cartea respectivă e vorba despre comunişti, securişti şi alte nenorociri ale naţiei. Toate făcând parte şi din dramoleta mea literară. E uşor de închipuit de ce acest Sandu Ştefănescu s-a spart în barbă. E de acolo, din timpul în care miliţienii băteau porcul simplu ca să recunoască faptul că e (şi) mistreţ.
Marin Ifrim
by