Pagini de jurnal
Trec pe alzheimer, dar mi-l amintesc pe Bebe Tânțăreanu
Azi, 2 februarie 2018, m-am întâlnit, undeva în centrul Buzăului, cu Bebe Țânțăreanu, unul dintre cei mai reprezentativi poeți ai Buzăului dintotdeauna. Nu spun vorbe mari, nu e cazul, vajnicul Țânțăreanu mi le-ar scoate pe nări. Un poet, om cu o cultură universală de invidiat, cu principii morale clar definite. Mă bucur ori de câte ori îl văd. După vreo 40 de ani de trecut doldora de viață, e firesc să ne întâlnim din și ”la fix” când nu ne așteptăm. Mi l-a scos viața în cale pe Bebe Țânțăreanu, cel mai aprig critic dintr-un cenaclu literar de provincie, ”Viața Buzăului”, în care, cu toate cutumele epocii, exista o democrație spirituală greu de anihilat. Anii au trecut. Spre deosebire de noi, scriitorii de cartier, în stare nucleară pentru un premiu Nobel de second hand, Bebe Țânțăreanu, în numele și crucea pe care și-o duce singur, ca orice creștin care se respectă, a rămas același tânăr inconfundabil al generației ’80. Încă are alura unui cuceritor, a unui descoperitor de noi ținuturi ale frumuseții. Îmbătrânește frumos. Își iubește trecutul, se retrage în el ca melcul în cazemată. Ține la viață. Față de noi, poeții de ”competiție”, Bebe Țănțăreanu a ales calea nodului gordian. Ani buni a fost și om de afaceri mici și curate. Atât cât îi trebuie unui plămân să respire aer adevărat. Într-un fel, Bebe Țântăreanu a înțeles trecutul, istoria. Prudent și direct, încă are alura unul diplomat cu principii de la natură. Un om care e în stare să iubească iubirea, un cărturar care citește și scrie ca și cum ar fi un pieton cu glugă de nori peste față, înseamnă ceva infinitezimal dar tonic în evoluția speciei. Ei bine, fiind la o vorbă cu Bebe Țânțăreanu, nu știu de unde și cum, am dat cap în cap cu poetul Constantin Fieraru. Se ducea undeva în raiul său dintotdeana, în iluziile unui amic discutabil. Trec anii. Trec ifrimii, țânțărenii, fierarii. Linie contabilicească.În urma noastră nu rămân decât copii. Niște copii. Viitorul trecutului. Restul e ca și cum nu ar fi fost și nici nu va mai fi. Nu ne mai amintim decât ultima iubită. Suntem ”finiți”, desăvârșiți. Am trăit ca să ajungem dincolo de naștere. La loc comanda! Nu știu alții ce au în cap. Eu sunt un pic pus pe gânduri. Gând înseamnă în egală măsură trecut și viitor. Întotdeanua prezentul e toxic. Trec pe alzheimer, dar mi-l amitesc pe Bebe Țântăreanu. Am o listă cu viitorul neconsumat. Undeva, cineva, ne va aștepta și pe noi. În cenaclu aveam un extraterestru, în chema Emil Josanu. Făcea liste contra o cafea și un leu concret, pe cine să-l ducă în rai, pe cine în iad sau pe alte planete. Cotizam la Josanu ca și cum plăteam o taxă de protecție universală. Noi, trecutul acesta, am fost o ”gașcă” cu ADN-uri orgolioase. Am fost. Și încă suntem. Pensionari ai universului. Aș fi vrut să scriu o tabletă politică, una rea, plină de excremente peste frunțile politice ale secundei. Mi-a ieșit Bebe Țânțăreanu în față, ca un avion în fața unui țânțar made ifrim și am purces la un text mai uman. Fără politicieni. Fără cuvinte urâte. Cu speranța că cine a fost născut om, rămâne om și după prima repriză. Nu ne vindem trecutul personal. Admirați-l dar nu puneți mâna pe el.
Marin Ifrim
************
Curriculum conotativ
Născut în 27.11.1954, Bebe Ţânţăreanu, a avut marea neşansă de a “beneficia” la naştere de nişte ursitori, oarecum…nerezolvate, sau în cel mai fericit caz…într-o heteroclită codominantă bahică. Altfel, ar fi cam greu de explicat contrastele ce i-au marcat traseul prin meandrele supravieţuirii (sic). Teribilist de mic, belelele nu i-au dat pace. Tentaţia originalităţii i-a jucat de asemenea nenumărate feste. A reuşit rara performanţă de a intra în conflict cu toţi şi toate, inclusiv cu politica statului comunist, motiv pentru care a fost “pitit” o vreme. A absolvit Facultatea de Medicină Veterinară şi Zootehnie din Bucureşti, explicabil dacă e să ţinem seama de faptul că iubeşte mai mult animalele decât oamenii, şi asta nu instinctiv-aleator, ci după un original concept filozofic propriu. Mai iubeşte arta în general şi poezia în special, de asemenea, explicabil pentru unul ca el… motociclismul cu maşinile lui infernale, chiar daca a ajuns la o vârstă cam periculoasă pentru călăritul motoarelor. Pe toate însă le-a subordonat concupiscenţei lui endemice, nu de puţine ori risipindu-se în fel de fel de iubiri pasagere. Între o poezie bună şi o femeie aşijderea… le-a ales întotdeauna…pe-amândouă, că doar de…, o motocicletă tare fără o femeie şi nu orice femeie, pe şaua din spate, este ca aia fără aialaltă, ştiţi voi la ce mă refer. Cel mai dureros lucru pentru el… nostalgia, cea mai mare valoare… orgoliul, cel mai neînsemnat lucru… moartea, pe care o vede doar ca o negare a vieţii pământene. Cu ce se ocupă acum? Activează pe piaţa europeană a antichităţilor. Ăsta-i Bebe Ţânţăreanu, un joc de cuvinte între vag, vagabond şi vagant.
Altă ipoteză
Multicolor fără contururi plastice
decorul se învârte în jurul lui
formând o sferă
Poate asta e în sfârşit sfera perfectă
sau poate ghiuleaua pe care a zburat
aiuritul ăla de Munchausen
în fond tot chiriaş al zborului e
şi dacă atârnă
învârtit în spirala funiei
O ultimă amintire îl loveşte violent
în spatele retinei
un crin ca o ventuză de aer
ca un beduin cu braţele întinse spre cer iluzionând…
Pleoapa nu mai are puterea să şteargă
amintirea congestionată pe retină.
Albul crin exfoliază opac
ca braţele caracatiţei
ce adună avid amintirile
îngrămădindu-le dezordonat
în mica pupilă…
Scapă cine poate
vine un ultim ordin
dintr-un tranşeu de pe creier
şi-o lacrimă-n derivă se zbate
pe obraz ca un delfin eşuat pe plajă.
Feedback
Poemul pulbere stelară ce umbreşte pagina
pagina sezlong pentru obositele litere
literele monede de schimb între cranii
craniul tulburat de asemănarea lui cu rotula
rotula ca o pupilă calcifiată radiografiază drumul
Drumul şarpe ce muşcă rotula
rotula, sclavul devotat craniului
craniul mereu pregătit de luptă
cu tranşeele înţesate de litere
literele, săbii ce freamată în tecile paginilor
pagina veghează ca un schelet în carnea poemului.
De pe o etichetă
Hârtia se insinuează -n poem
ca varul sub unghiile
împuşcatului la zid.
Nespusul poem despre ţară
Palma aburindă întinsă este ţara
pe flagranta linie a vieţii
ca pe un topogan alunecăm fericiţi
Iesle doldora de lapte şi miere
Ah ,ţara mea,
pentru tine a fost inventat genitivul
juisezi copleşită sub sarabanda
prolificului genitiv politic
puncte puncte genitivu
puncte puncte genitivu
Ca o rugină pecinginea genitivului
urca aşa mai sus tot mai sus şi mai sus
cineva acolo sus ne iubeşte…
E schimbul trei şi noaptea nu ne mai acoperă
cu desueta şi inofensiva manuşă
brodată cu stele
şi ce cald e
palma aburindă întinsă e ţara
ce cald ce cald mai ales acum
când palma se-nchide încet
mai strâns tot mai strâns
şuvoiul de sânge ieşit de sub teasc
e şiretul frumos cu fundă-nnodat
al mănuşii de box.
A la recherche du temps perdue
Hei hei când eram tineri atei
Nu dădeam un ban pe şei
Zarea cât era de-adâncă
O spărgeam cu mâna stângă
Stelele din noapte-n şoaptă
Le furam cu mâna dreaptă.
Hei hei dar acu genunchii mei
Îi cunosc pe Dumnezei
Rădăcina-n duşumea
Şi-n spate-mi sângera o şa
Mâinile-s împreunate
Şi chiotele-au ajuns şoapte
Hei hei ursitori
Mi-aţi dat spini
În loc de flori.
Hei hei mătrăgună
Picuri lacrima din lună
Şi mă adânceşti sub humă.



![]() |
Referinţă Bibliografică |