„Taina scrisului” este un subiect mai mult decât pretențios, ce face obiectul exegeților într-ale filozofiei mai mult și mai puțin a literaturii. De ce? Pentru că în traducere slobozită „taina” este asociată „misterului”, o minune ce nu prea poate fi explicată de mintea omenească. Abordarea subsemnatului vizavi de tema propusă, fără nici un fel de pretenții de erudit, este poate doar cea de interpretare-intersectare cu spiritul jurnalistic cu care se presupune că sunt familiarizat.

Am rămas surprins citind câteva din eseurile elaborate de persoanele care vorbesc despre „Taina scrisului”. Să fie vorba uneori de analfabetism funcțional? Păi „Taina scrisului” și dacă ar fi s-o luăm doar ca pe o metaforă ar trebui să se reflecte în oglinda creației și nicidecum în CV-uri în care „deponenții” încep de la vârste fragede să-și etaleze talentul „compunând”: noul născut orăcăie-n versuri „oa, oa, oaaa…”,  pe  la șase anișori scrie vreo două poezii, iar pe la nouă mai completează cu încă „cinșpe”.  Se adună astfel un caiețel cu strofe pline de anacronism distrofic, un blocnotes ale cărui foi sunt paspoalate pe margini cu „picturi rupestre”. Despre ce „miracole” vorbim? Odată cu adolescența apare creșterea „libidoului fiziologico-artistic”, apoteozat de neamuri ca fiind unul de geniu, unde din păcate limba română este de multe ori răstignită. Maturitatea însă…, maturitatea se consumă prin adevărate tragedii avangardiste, mai ales astăzi când la fiecare scară de bloc găsim câte un poet și pe fiecare uliță a unui sat dăm de câțiva prozatori. E lesne de înțeles cât de încurcate sunt Căile Domnului pentru toți acești menestreli.

Urmând cursul firesc privind așternutul buchilor pe hârtie, din câte știu eu, înainte de a consemna câte „ceva” trebuie mai întâi să „cetești”, pentru stimularea gândirii și aprofundarea vocabularului iar  apoi mai e nevoie și de oleacă de „gramachică” pentru că nu scrii doar pentru neamuri, nemaivorbind de „inspirație” care n-ar trebui să „expire” de la citirea primelor rânduri.

Pasiunea de a-ți pune pe tapet emulațiile creative nu e totul, precum nu e totul să te rezemi pe ideea că dacă ai terminat o facultate de litere, gata ești scriitor așa cum se descriu în marea lor majoritate protipendiștii care au accesat să comenteze mai mult despre ei și mai deloc despre „Taina scrisului”.

„Mea culpa” dacă defazatul sunt eu, nu pretind a fi ceea ce nu sunt  dar de citit știu să citesc și culmea, mai și înțeleg ce citesc. Fac aceste comentarii cu iz de înțelepciune asumată (?!), căci pentru a scrie bine mai trebuie să faci parte și din peisaj, trebuie să simți pulsul, mirosul, gustul…  Spre exemplu, nu poți vorbi despre dragoste, despre erotism dacă ești virgin, cum nu poți să „declami” stări de beatitudine în regim de auto-masturbare holbându-te la reviste sau filme porno. Sentimentele ca trăiri afective însumează atitudini emoționale aglutinate  realității.

Absolvirea Facultății de Litere, Istorie și Jurnalistică de către subsemnatul a însemnat doar  o confirmare pentru alții că nu-s idiot și că fac parte din „lumea bună” – etalon de „rahat” ce se mănâncă din plin în societatea românească. Cunoștințe despre filozofie, literatură sau istorie aveam și înainte de ridicări în rang cu  diplome – destinul a făcut să mă nasc într-o familie ce prețuia ahotnic cărțile (tatăl meu fiind profesor de istorie).

Am ignorat fatuitatea cu care se împăunează „diplomații” și nu m-am cabrat în a demonstra talentu-mi nativ?!  Îmi este îndeajuns că printre prietenii mei se numără oameni ai condeiului ce mă eliberează uneori de sentimentul de a mă simți un  „cabotin” pe scena albă a noului papirus. Pe parcursul a peste trei decenii am scris articole în presa românească. Am publicat în ziare și reviste, am realizat  emisiuni plus corespondențe radiofonice folosind cuvântul ca indicator de stare. Mi-am pus  gândurile în paginile a două cărți încercând să facilitez cunoașterea, dar asta nu-mi conferă nici pe departe postura  decodificatorului de taine cu normă întreagă.

„Cuvântul” are limitele sale dar cu impact emoțional doar în alchimia cu celelalte vorbe inserate în propoziții sau fraze. Putința de a „scrie” ceea ce nu se prea poate „scrie sau descrie” apostilează valoarea  unei plăsmuiri. Ce credem noi despre noi, câte mistere am dezlegat…  apă de ploaie.

–––––––––

Marius GHINESCU

Perth, Australia de Vest

5 aprilie 2022

by

Referinţă Bibliografică

Marius GHINESCU: TAINA SCRISULUI (163) – CUVÂNTUL ARE LIMITELE SALE/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 6 aprilie 2022