Schengen cultural
Autor: Dan Teodorescu
Editura Pim, 2022, Iași
Noua carte pe care ne-o dăruieşte cunoscutul jurnalist şi scriitor Dan Teodorescu este a 29-a, respectiv al 31-lea volum, din zestrea sa editorială. Intitulat „Schenghen Cultural”, volumul cuprinde între coperţile sale 617 pagini de cronici ale unor manifestări culturale din perioada decembrie 2021- ianuarie 2022 .
Apărut în anul 2022 la Editura PIM Iaşi, volumul este prefaţat de comandorul Mihai Batog-Bujeniţă, directorul Asociaţiei Literare „Păstorel”, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iaşi. În prefaţa ce poartă titlul „O poveste care ar fi bine să devină mit”, scriitorul Mihai Batog-Bujeniţă, după ce se referă, succint şi pertinent, la starea financiară precară a culturii noastre în ultimele peste trei decenii, subliniază că „în fruntea unor evenimente sau realizări culturale se află, de regulă, oameni fără o recunoaşterea oficială a preocupărilor, sufletişti care-şi sacrifică de bunăvoie timpul, modestele resurse financiare dar şi inerentele preocupări familiale, slujind cu devotament precum Sfinţii Doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian, pe altarele improvizate ale Măriei Sale Cultura”. Între aceştia se numără şi colegul nostru, inginerul constructor Dan Teodorescu, preşedintele USR-FINE, care după ce a ieşit la pensie s-a rededicat unei vechi pasiuni, cea literară.
În prima tinereţe, cel cunoscut de prieteni ca „Dan Te”, a debutat în presa locală, cam pe la 17 ani, cu poezii juvenile. De un număr de ani s-a alăturat mai vechilor prieteni din Asociaţia Literară „Păstorel” şi la scurt timp a devenit ofiţerul de presă al Asociaţiei. Totodată a început şi o intensă muncă de creaţie în domeniul reportajului cultural şi sportiv.
Cele 29 de cărţi editate în ultimii peste 6 ani stau mărturie a seriozităţii cu care Dan Te s-a implicat în domeniul cultural. El a preluat şi destinele filialei locale a L.S.R. şi i-a redat locul binemeritat în cadrul vieţii culturale ieşene şi româneşti deopotrivă. A extins legăturile cu alte filiale precum cele din Cluj, Chişinău şi Cernăuţi, organizând întâlniri de suflet care s-au bucurat de mult succes şi de o largă participare.
Deasemenea Dan Te a iniţiat editarea unei reviste literare trimestriale, „NORD EST CULTURAL”, care s-a înscris rapid în peisajul cultural autohton şi a generat o efervescenţă creatoare în domeniu.
Dan Te, acest neobosit promotor cultural, organizează şi excursii tematice, descoperă şi lansează foarte tineri şi talentaţi interpreţi de muzică populară, instrumentişti, cupluri de dansatori. Scrisă şi editată în cel de-al 2-lea an al pandemiei, cartea „SCHENGEN CULTURAL” prezintă cititorilor o multitudine de evenimente care fac dovada vieţii culturale şi în vremuri pandemice, vremuri de restrişte. În deschiderea volumului este prezentată o cronică a evenimentului memorial „Doru Dinu Glăvan, în Pantheonul presei româneşti” organizat de Filiala Iaşi a U.Z.P.R. cu sprijinul LSR-FINE, Cercului Militar Iaşi şi al redacţiilor publicaţiilor „Rezervistul”, „Eroii Neamului” şi „Vocea Ta”, având ca parteneri media Radio România Iaşi şi „Tele Moldova Plus”.
Evenimentul memorial a avut loc în ziua de 11 decembrie 2021 la Biserica Banu, „poartă a ortodoxiei ieşene spre Europa creştină, locul unde s-a săvârşit prima slujbă în Limba română” şi a constat în comemorarea a 40 de zile de când vocea jurnalistului Doru Dinu Glăvan a tăcut pentru noi spre a se alătura celei a îngerilor, purtătorii de cuvânt ai lui Dumnezeu. Tot atunci, celui comemorat i-a fost conferită, post-mortem, Emblema rezerviştilor şi veteranilor din Moldova lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Serviciul religios a fost oficiat de preotul paroh Bogdan Ţifrea, ziarist al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, redactor-şef al Studioului de radio „Trinitas”. În cadrul comemorării, personalitatea jurnalistului Doru Dinu Glăvan a fost readusă în memoria participanţilor de col.(r) Grigore Radoslavescu, preşedintele UZPR-Filiala Iaşi, şi de scriitorul Dan Teodorescu, preşedintele LSR-FINE, care a dedicat volumul „Iaşi-Cultură, Spirit şi Credinţă” memoriei celui comemorat, în amintirea clipelor petrecute împreună la Iaşi şi Bucireşti, unde au discutat mereu despre breasla jurnaliştilor români.
Prin plecarea lui Doru Dinu Glăvan la stele presa românească a pierdut un gazetar de ţinută care a contribuit mult la formarea noilor generaţii de jurnalişti. A fost un om care şi-a dedicat întreaga existenţă promovării comunităţii în care a trăit, un profesionist care şi-a subordonat întreaga viaţă crezului său de jurnalist.
Despre cel mai recent volum al său, scriitorul Dan Teodorescu afirmă: „Această carte demonstrează totuşi că românii au intrat de mult timp în Spaţiul Schengen cu oamenii de cultură şi cu manifestările culturale şi istorice organizate pentru românii din Europa şi din lumea întreagă. Pentru „dacii liberi”, acest volum transpune pe hârtia neuitării manifestările organizate în perioada decembrie 2021-ianuarie 2022 în România, Germania, Ucraina, Franţa, Republica Moldova, SUA, Israel şi Canada, autorul mulţumind prietenilor din lumea întreagă pentru relatările acestora care demonstrează că urmaşii lui Mihai Eminescu şi Cuza Vodă sunt oameni de omenie pe meridianele lumii şi iubitori de cultură de bună calitate”.
Interesantul volum de faţă aduce în atenţia cititorilor oameni deosebiţi şi evenimente diverse despre care puteţi afla numai citindu-l. Ca şi precedentele scrieri ale lui Dan Te volumul este „o filă din letopiseţul Iaşilor vremurilor noastre”.
În încheierea prezentării mele reiau îndemnul făcut de scriitorul Mihai Batog-Bujeniţă în finalul prefeţei volumului: „Citeşte că nici nu-ţi dai seama cât vei afla!”
–––––––
Martha EȘANU
Iași, 5 aprilie 2022
by