Nu trebuie să avem voința, dreptul și libertinajul de a vedea și trăi viața lejer și definitiv „en beau”…! Ce ne-am face, cum am ști, cum am putea să ne ferim de tot ce ne traumatizează dacă nu am cunoaște și nu am simți durerea în toate formele ei de la cele corporale la cele sufletești?!
Însă nici să o ținem într-o decadență irezistibilă, văzând și trăind viața noastră numai cu tristețe, monotonie, neplăcere ca o ostilitate, de parcă am trăi viața altcuiva, nu pe a noastră…! În niciun caz…!
Azi, de pildă, nu e primăvară în Moldova, căci ceru-i acoperit de platoșa gri a unor nori prăbușiți de sub ovalul cerului nevăzut până la sprâncenele noastre făcute arici de vânt și ploaie, șuieră vântul ca și cum natura și-a uitat de o săptămână pornită alarma antiaeriană, iar de nu știu ce teamă, păsărelele, gâzele, florile, oamenii, soarele și stelele s-au vârât în adăposturi și-așteaptă ca Noe în arca-i mitică să se-ntoarcă porumbelul cu însemnul păcii în plisc…! Plouă și nu se mai termină de plouat și e frig și bate vântul… și, totuși, primăvara nu e plecată nicăieri pentru cine nu o caută acolo unde, ca-ntr-o lume arctică, nu se găsește niciodată.
Ci ea, primăvara sublimă, grațioasă, cu soare, cu flori, cu gâze, cu păsărele, cu oameni frumoși și buni, cu iubire, este atât de aproape de mine…! Este în mine, am găsit-o în prima secundă a orei zero, când a ieșit din timp ziua de ieri și a sosit ziua de azi. Acest azi mirabil sorocit a fi pentru cine are a celebra o zi anume, ceva, pe cineva sau pe sine, sărbătoarea însăși.
Da, la ora zero între ieri și azi, am primit cu bucurie și iubire ca pe o primăvară sărbătoarea ce nu era plecată departe și definitiv, ba nu era plecată nicăieri și deloc, era în inima mea, stătea acolo frumos căci în inima mea, mutându-se din gând, sărbătoarea aceasta este acasă la ea. Îi bat la ușă când intru la ea și îi spun dumneavoastră; îmi aduce flori, bucurie, iubire când intră la mine și îmi vorbește-n glasul florilor, bucuriei, iubirii.
Asta înseamnă sărbătoarea ce te face fericit: să îți aducă ce îți place, iar tu să-i prelungești clipa în eternitate. Căci sărbătorile mari sunt increate, cu transcendență din destin în clipă. Viață, prin urmare…! Sărbătoare înseamnă viață, iar viața înseamnă sărbătoare!
Azi, pentru mine sărbătoarea are un nume frumos: Medeea…! Prietena mea dragă Medeea Marinescu…! Este ziua ei de naștere…!
La ora zero i-am scris cu telefonul La mulți ani. Dar, credeți dumneavoastră că telefonul scrie singur?! Are el niște cuvinte pe acolo prin circuitele lui și le trimite el cui vrea, pe la miezul nopții?! Nu, în niciun caz. Nici nu l-aș lăsa așa ceva, dacă ar putea să o facă.
Însă nici eu nu scriu pe la miez de noapte oricui și orice…! Nu…! Am scris Medeei căci la ora zero începea ziua sărbătorii ei, iar acum când e pe cale de a pleca din timp și ziua aceasta, îi scriu din nou Medeei, mai mult, chiar, însă cu egală iubire, căci și în cele trei cuvinte din mesaj, mult nu înseamnă cuvintele, mult înseamnă cuvântul din cuvânt.
La mulți ani, dragă prietenă Medeea! Ora zero dintre pragul peste care a pornit ultima clipă a zilei 26 (mai) spre unde nu este timp și a intrat prima clipă a zilei 27, întru celebrarea ta de către cei ce te iubim, înrâurește frumos toate gândurile mele cele mai frumoase și dezveșmântate temporal de mantaua îngreunată a clipelor ce la mine mai mult pleacă decât vin…! La mulți ani, Medeea, petrece minunat de frumos azi și întotdeauna, cu ai tăi cei ce-ți sunt dragi, de lângă tine…, te sărbătorim și cei ce te îndrăgim, de oriunde.
La mulți ani…!
(Aurel V. Zgheran)
   

by

Referinţă Bibliografică

Medeea Marinescu, sărbătoarea de la ora zero/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 27 mai 2025