METAMORFOZAREA DORULUI
(sonet afectiv)

Cu-al timpului fuior țes voal de visuri,
Ca să-l dăruiesc dorului trubadur,
Prin toamna vieții mai ușor să îndur
Plânsul singurătății din apusuri.

În colț de voal leg al inimii murmur,
Să nu spargă tăcerea din abisuri.
Un veac a fi purtat prin universuri,
Căutând muză pentru mariaj pur.

Împreună trec al stelelor hotar,
Să-i cunune Împăratul din zenit,
Sorbind iubirea din pocal cu nectar.

Va răsări laur în destin menit,
Din vis metamorfozat în chihlimbar,
Pe-a veșniciei cale spre infinit.

Maria Filipoiu

Facebooktwitterby feather