Pentru români, în general, şi pentru ieşeni, în special, în spiritul tradiţiei împământenite în Cetatea Ieşilor, rememorarea Unirii Principatelor, a căpătat, de la an la an, pe măsura scurgerii timpului, valenţele unei mari şi vibrante sărbători naţionale, ce scoate mereu la lumina prezentului, nealterate în importanţa şi semnificaţia lor, noi şi noi mărturii ale luptei îndârjite, glorioase şi nepieritoare, duse de unionişti, cu precădere de către unioniştii ieşeni, pentru iniţierea şi desăvârşirea Unirii Principatelor. Dar cea mai autentică mărturie, despre plămădirea visului de Unire a celor două ţărişoare româneşti, învecinate şi surori, o poate depune în faţa istoriei singurul martor ˝ocular˝, aflat încă în viaţă: Castanul Unirii din Vişan, situat în apropiere, chiar lângă Iaşi ! Aici, sub încă măreaţa sa coroană, călătorul ce poposeşte, fie şi din simplă curiozitate, poate afla „live” o poveste despre Unire, pe cât de frumoasă, pe atât de adevărată, ce s-a petrecut în acele „vremi frământate” ale anilor 1856-59, când „se plămădea Unirea” .Astfel, duminică, 25 mai 1856, adăpostindu-se sub măreţul Castan de la Vişan, de „iscoadele” stăpânirii fanariote, unioniştii ieşeni, sub preşedinţia lui M. Kogălniceanu, au ţinut „sfat de taină”  şi au înfiinţat Asociaţia de luptă pentru Unire, organism lucrativ şi suversiv pentru Unirea Principatelor. Au participat  şi au susţinut această idee înălţătoare: V. Alecsandri, C. Negri, D. Ralet, P. Mavrogheni, pr.arhim. Neofit Scriban, C. Rolla, D. Cracti, C. Hurmuzachi, D. Cozadini, N. Şuţu, Em. Florescu, A. Panu, N. Creţulescu

Drept mărturie autentică, fără de tăgadă, stă poezia „Jurământ”, compusă chiar atunci de Vasile Alecsandri, care singură poate „da sama” de acel timp şi loc unde s-a scris această filă a cronicii Unirii Principatelor.

          Sub acest măreţ castan,                             Să fie numai români

          Noi jurăm toţi în frăţie                               Într-un gând, într-o simţire

          Ca de azi să nu mai fie                                Şi să ne dăm mâni ci mâni

          Nici valah, nici moldovan!                        Pentru-a ţării fericire!

După o luptă încrâncenată, dusă timp de 2 ani şi jumătate, unioniştii ieşeni şi-au împlinit Jurământul şi la 5/24 ianuarie 1859 Unirea s-a înfăptuit!  După abdicarea lui Alex. Ioan Cuza, din 1866, măreţul Castan al Unirii de la Vişan a intrat într-un nemeritat „con de umbră”, înfruntând, numai el ştie cum, ororile celor 2 războaie mondiale şi „tăvălugul” colectivizării forţate.

În anul 2004, graţie D-lui Prof.univ.dr. Mandache Leocov, măreţul Castan a fost (re)descoperit într-o proprietate privată din Vişan şi prin Hot.nr.8/2004 a C.J.Iaşi acest arbore de Aescullus Castanum, unicat în România! prin măreţia coroanei şi a trunchiului şi prin vechimea sa de peste 250 de ani,  a fost înregistrat, pe baza documentaţiei întocmite, drept dublu Monument, al Naturii şi al Istoriei!

Se credea atunci că pentru măreţul Castan de la Vişan veniseră vremuri mai bune de a fi „repus… în drepturi”.

Dar, vai(!), n-a fost să fie aşa,  căci,  iată, de 13 ani (tristă aniversare!), acesta se află tot în proprietate privată fără ca autorităţile îndrituite în acest sens, ale comunei, judeţului şi statului, să fi întreprins ceva pentru punerea în valoarea sa binemeritată, mai ales că se accentuează o stare de degradare.

Cei 3 primari care s-au “perindat” la conducerea Primăriei bârnovene, ale căror nume nici nu merită a fi consemnate, cu toate obligaţiile şi insistenţele pentru trecerea Castanului Unirii în proprietate publică şi punerea în valoarea lui binemeritată n-au întreprins absolut nimic în acest sens, deşi câte localităţi nu şi-ar dori un asemenea dublu monument?!

Curând se împlineşte anul decând în fruntea comunei Bârnova a venit şi al 4-lea primar, Mihai Balan, care şi el “promisese” să întreprindă datoria de a scoate Castanul Unirii în circuitul public şi turistic. Dar şi acesta până în prezent n-a făcut de atunci ceea ce trebuie, cu atât mai mult şi mai grabnic, cu cât Castanul, expertizat de curând la 270 de ani (!), unic în spaţiul est-european, este bolnav şi are nevoie urgentă de tratament dendrologic specializat.

Singurii care au rămas fideli măreţiei acestui Castan de la Vişan – simbol al Unirii Principatelor – sunt aceeaşi inimoşi pensionari care, constituiţi ad-hoc în cenaclul “Castanul Unirii de la Vişan” , desfăşoară bianual, la 24 ianuarie şi la 25 mai, manifestări patriotice, la care sunt atraşi îndeosebi şcolarii de la şcolile din comună şi din Iaşi, dar şi pe alţi iscoditori şi iubitori de istorie, dornici să-i asculte minunata “Poveste a Plămădirii Unirii”.

Anul acesta Sărbătoarea Castanului Unirii va avea loc sâmbătă, 20 mai , orele 10:00, când se va aniversa 161 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei de Luptă pentru Unire; Primăria Bârnova neimplicându-se în organizare din lipsa unui mic buget care n-a fost prevăzut pentru această emblematică manifestare! Chiar aşa?!

Întrebarea este:

Până când Primăria Bârnova şi alte instituţii indrituite ale statului român, Consiliul Judeţean Iaşi, Ministerul Culturii, va continua acest dezinteres condamnabil pentru un VIU şi DUBLU MONUMENT al acestor minunate şi istorice locuri ieşene??!

„Trebuiau să poarte un nume”

                                       parafrază după Marin Sorescu

România n-a existat.

Au existat doar două ţărişoare

Vecine şi surori,

La o margine de Dunăre şi Mare

Şi la arc majestos de Carpaţi,

Neasemuite în bogăţii şi frumuseţi,

De parcă erau rupte din grădina

Maicii Domnului,

Care n-aveau nimic de-mpărţit,

Nici limbă, nici neam.

Le depărţea doar un fir de apă nevolnic

Ce putea fi secat dintr-o sorbire,

Dar şi o veche vrajbă iscată de imperiile

Hulpave, ce puseseră ochii pe ele.

A existat şi un vis măreţ de Unire

Ce a ars prin veacuri de istorie

Ca o torţă nestinsă,

Străluminată de speranţa împlinirii.

Şi, mai ales, au existat nişte oameni inimoşi,

Luminaţi bine la minte şi cu multă vrere frăţească,

Pe care-i chema: Mihail Kogălniceanu,

Vasile Alecsandri, Costache Negri,

Dimitrie Ralet, Anastasie Panu,

Pr. Neofit Scriban, Costachi Rolla,

Petre Mavrogheni, C-tin Hurmuzachi,

Dimitrie Cozadini, Nicolae Şuţu,

Manolache Costache Epureanu,

Dimitrie Cracti, Constantin Rosetti,

Dimitrie A. Sturdza …

Sau mai simplu: unioniştii ieşeni,

Cărora le plăcea să se strângă subversiv,

În timpul care le rămânea liber,

Sub măreţia coroanei unui castan

De la Vişan, din marginea Ieşilor.

Acolo, feriţi de iscoadele fanariote,

Se aşezau deseori la „sfat de taină”

Şi puneau la cale, de-a fira-n păr,

Unirea cea mult visată

A celor două ţărişoare,

Jurând, într-un gând, într-o simţire

Şi într-o foşnire înrâuritoare a castanului,

Să o împlinească.

De aici încolo, a mai existat

O luptă crâncenă,

Pe viaţă şi pe moarte,

Uneori cu ţeava la tâmplă,

Dusă cu înflăcărare,

De la vlădică până la opincă,

Prin Divanul ad-hoc,

Dar şi prin cancelariile imperiale,

Întru crezul şi făptuirea Unirii.

Şi-a mai existat un Domn,

chipeş şi hotărât colonel

Şi Mare cât toată istoria Unirii,

Pe care-l chema: Alexandru Ioan Cuza,

Ce avea să-şi asume,

Cu fermitate, dar şi cu dreptate,

Soarta celor două principate unite.

Şi pentru că toate acestea

Trebuiau să poarte un nume,

Un singur nume,

Li s-a spus

România.

La Castanul Unirii

E tot măreţ Castanu’-n floare,

Aşa cum spuse-Alecsandri,

Aici Unirea-i la izvoare

Şi sub Castan se plămădi.

Aici, în negura restriştii,

Castanul singur îi păzi

Pe cei ce-au fost unioniştii

Şi visul lor îl împlini.

Mai murmură şi-acum, cu fală,

Plecându-şi creanga la pământ,

De lupta lor, făr’de-ndoială,

Pecetluită-n “Jurământ”.

De peste-un secol jumătate

El este unic martor viu

Al celor vremi înflăcărate…

Acum, cât nu e prea târziu,

Să-l protejăm pe mai departe!

Să-l ascultăm toţi cu simţire,

Fiindcă în orişice moment

El ne vorbeşte de Unire:

De-aceea azi ni-i Monument!

Deci, hai să dăm mână cu mână,

Să-ncingem hora cu iubire:

Castanu’-n veci să ne rămână

Un Monument Sfânt de Unire!

Mihai Caba

by

Referinţă Bibliografică

MIHAI CABA: Castanul Unirii de la Vişan! Până când?!/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 18 mai 2017