FRAŢI ROMÂNI!

„Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor, cum soarele soarbe un nour de aur din marea de amar.”(M. Eminescu-manuscris)

În sufletul meu, suflet românesc, a înflorit mereu dragostea de neam şi ţară. Prin glasul meu, a vorbit Mircea, Domnul Ţării Româneşti:

„Eu, îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul

De aceea, tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul

Mi-e prieten numai mie, iar ţie duşman ţi-este,

Duşmănit vei fi de toate, făr’ a prinde chiar de veste.

N-avem oşti, dară iubirea de moşie e un zid

Care nu se-nfricoşează, de-a ta faimă, Baiazid!”

(M. Eminescu – Scrisoarea III)

Eu am visat un viitor măreţ al ţării noastre dragi, România şi am scris:

„Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,

Ţara mea de glorii, ţara mea de dor,

Braţele nervoase, arme de tărie,

La trecutul mare, mare viitor!”

(M. Eminescu – Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie)

„Poeţii sunt fericirea popoarelor”(Iulian Bunilă), dar mulţi cred că ei sunt şi dezastrul ei, fie prin ideile lor nocive, fie pentru că ei sunt promotorii idealurilor ce zdruncină sistemele, deci periculoşi pentru cei deţin averi, putere, avantaje. De aceea m-au înnegrit unii în mii şi mii de pagini, în false biografii, nu, slăvindu-mă pe mine, ci „poleindu-se pe ei” (M. Eminescu – Scrisoarea I), urmărind doar câştigul, ştiind foarte bine că pe unii „Toate micile mizerii unui suflet chinuit/Mult mai mult o să-i distreze decât tot ce ai gândit” (M. Eminescu – Scrisoarea I).

Mi-au scos poeziile din manuale, căci unele precum „Viaţa…” „Împărat şi proletar” pot da idei altora care ar ridica glasul să spună:

„Zdrobiţi orânduirea cea crudă şi nedreaptă

Ce lumea o împarte în mizeri şi bogaţi!

Atunci când, după moarte, răsplată nu v-aşteaptă,

Faceţi ca-n astă lume să aibă parte dreaptă,

Egală fiecare şi să trăiţi ca fraţi!”

(M. Eminescu – Împărat şi proletar)

Degeaba m-au terfelit, m-au scos din manuale, că nu mai sunt la modă, poeziile mele sunt traduse şi imprimate pe hârtie în două sute cincizeci de limbi ale pământului, existând în mintea şi inima multora, iar tinerii m-au răzbunat, mi-au pus opera pe internet şi acum a pătruns în marea bibliotecă a lumii.

Şi „Doina” a fost interzisă, dar azi este pe buzele tuturor:

„De la Nistru pân’ la Tissa

Tot Românul plânsu-mi-s-a

Că nu mai poate străbate

De-atâta străinătate”

(M.Eminescu – Doina)

Să nu uitaţi, Fraţi Români, că blestemul meu este un blestem dacic, el se împlineşte mereu:

„Cine-au îndrăgit străinii,

Mânca-i-ar inima câinii,

Mânca-i-ar casa pustia,

Şi neamul nemernicia!”

(M.Eminescu – Doina)

Pentru ce care au idei îndrăzneţe ca mine, cel care a încercat, prin Societatea „Carpaţi” să înfăptuiască unirea Transilvaniei cu Patria Mamă, există o singură soluţie: neantizarea. Este destul să se scrie că am intrat în „întunericul minţii” pentru a-mi pierde libertatea şi a mă discredita, că, doar într-o minte rătăcită apar idei nebune. Articolele mele din „Timpul” sunt şi acum de actualitate, de parcă timpul a stat pe loc şi societatea românească se zbate cu aceleaşi probleme, deşi eu am propus schimbări radicale, printr-o evoluţie economică eficientă, dar cum să se aplice într-o inerţie generală?

Am scris „Legenda Luceafărului” pentru a pune în lumină condiţia omului de geniu, într-o societate ce nu-l înţelege, nu-l sprijină. „Iar înţelesul alegoric ce i-am dat este că, dacă geniul nu cunoaşte nici moarte şi numele lui scapă de simpla uitare, pe de alta parte însă, pe pământ, nu e capabil a ferice pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc.”(M. Eminescu). Îi las pe duşmanii mei să trăiască, învârtindu-se în „cercul” „strâmt” (Luceafărul), pe când eu:

„…în lumea mea mă simt

Nemuritor şi rece”

(M.Eminescu – Luceafărul)

Fraţi Români, să nu uitaţi că voi sunteţi dintotdeauna pe aceste locuri, pentru care ţara a dat jertfe de sânge, prea mult sânge nevinovat(Câte vieţi au fost secerate în floarea tinereţii?!), că trebuie apărate cu fapta, vorba, mintea! Eu le-am apărat cu pana mea, de aceea am ajuns un indezirabil şi am plătit cu viaţa. Dar, din îndepărtate căi astrale eu veghez asupra voastră şi nu trebuie să vă pierdeţi nădejdea, căci „Domnul părinţilor voştri însă se va îndura de lacrimile slugilor sale şi va ridica dintre voi pe cineva, care va aşeza iarăşi pe urmaşii voştri în volnicia şi puterea de mai înainte. („Cronică moldovenească” în „Cântarea României” de Alecu Russo).

Să vă păstraţi credinţa strămoşească, cea ortodoxă, chiar de vor veni eretici şi otomani să vă vorbească de dumnezeul lor. Să nu uitaţi că din vechime s-a dat poruncă: „Divide et impera!” căci mulţi vă doresc dezbinaţi, să vă stăpânească mai bine. Dumnezeu este Unul, e „în toţi şi în toate”:

„Şi el îmi dete ochii, sã vãd lumina zilei,

Şi inima-mi împlut-au cu farmecele milei”

(M.Eminescu – Rugăciunea unui dac)

„El este-al omenimei izvor de mântuire:

Sus inimile voastre! Cântare aduceţi-i,

El este moartea morţii şi învierea vieţii!”

(M.Eminescu – Rugăciunea unui dac)

Să nu uitaţi, Fraţi Români, s-o chemaţi în ajutor pe Sfânta Maria!

„Crăiasă alegându-te

Îngenunchem rugându-te,

Înalţă-ne, ne mântuie

Din valul ce ne bântuie!

Fii scut de întărire

Şi zid de mântuire!

Privirea-ţi adorată

Asupra-ne coboară,

O, Maică prea curată

Şi pururea fecioară,

Marie!

(M.Eminescu – Rugăciune)

Cântaţi, la zi de sărbătoare: „Colinde, colinde” că-i „vremea colindelor”. Eu sunt aici, lângă Hyperion, cu „floarea mea albastră” , „o dulce minune” căreia îi spun: „Atât de fragedă te-asameni/ Cu floarea albă de cireş/ Şi ca un înger dintre oameni/ În calea vieţii mele ieşi” (M.Eminescu – Atât de fragedă). Aici, pe nebănuitele căi ale iubirii, suntem fericiţi, uniţi pentru eternitate „o eternitate de iubire”(Ecaterina Chifu – Tu-Eu, o eternitate), un cuplu pe care nimeni şi nimic nu-l mai desparte. „Ca un luceafăr eu am trecut prin lume” şi rămân al vostru

„MAG CĂLĂTOR ÎN STELE”

MIHAI EMINESCU

by

Referinţă Bibliografică

MIHAI EMINESCU, SUFLET ROMÂNESC de Ecaterina Chifu/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 12 august 2020