Dedicată bunicului meu ION GHE.CIREAȘĂ, care a făcut armata în Caliacra, a participat la Cel de-al Doilea Război Mondial, 1941-1945, a primit medalia ,,Crucea comemorativă ” ca veteran de război, căruia îi port recunoștință și iubire infinită.
Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai,
Crește din cea mare
O stâncă-a mirare…
Marea îi cânta,
Stânca se-nălța,
Luminând în zare
Corăbii sub soare,
Iar la sânul ei,
Liniște de stei,
Se fereau corăbii
De furia mării
Și mi-o boteza
Cap Caliacra.
Într-o zi de vară
Geții se rugară
Zeului Zamolxis
Să-nalțe Tirizis,
La marea albastră
Cetate de piatră,
Fort de apărare
Vâlturind cărare…
Sta peste prăpăstii
Lebădă-ntre trestii,
Lăsând înserării
Pe oglinda mării,
Trupu-i de fecioară,
Inima vioară…
Pe bogatul plai
Cu iarbă de mai,
Pășteau oi și miei
Cu-ai lor ciobănei.
Curg râuri de grâne
Vântului pe strune,
Holde în hambare
Aur în șerpare…
Veste se tot duse,
Patru zări ajunse,
Și veneau, veneau,
Măre o pețeau,
Coiful de roman,
Grecul cel viclean,
Fiind la aman
Turcul de Osman…
Și de nu aflau,
Furii abăteau…
Pe-a Bolatei vale,
Piatra se prăvale,
Se sparg valurile,
Se aprind turbanele.
Ienicerii vin puhoi
Înnegrind mării șuvoi,
Trec prin iatagane
Feciori și codane.
-Dobroge de aur,
Ochiul morții-n plaur,
Bântuiri pârdalnice,
Șuier de harapnice,
Frunza pârjolește,
Marea-ncremenește.
-Sfinte Nicolae,
Copacii se-ndoaie,
Cad copiii-n sânge,
Marea mi-i tot plânge.
– Sfinte peste piscuri,
Turcii sunt pe ziduri!
-Sfinte peste moarte,
Turcii-s în cetate!
Patruzeci fecioare,
Stâncilor hoinare,
Și-au pus în cosițe
Maci și albăstrițe,
Iar în cingători
Cei vechi gălbiori,
În condurii lor
Verdele cu dor,
Undelemn în candele
Vise de vestale…
Fără șovăire,
Îl aleg de mire
Pe cel făt-frumos,
Pe nume Hristos.
Toate de-odată
Au zburat în apă,
Să înceapă nuntă
Unde-i mare-adâncă.
Să le fie nași
Delfinii cosași,
Nalțe mărturii
Stelele făclii,
Argint în inele
Luna-n vălurele…
Marea să le poarte
Peste timp, departe…
Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai,
Cântă-n val, pe plaur,
Dobrogei de aur,
Fluier și caval
Iubirii alean…
MIOARA OPRIȘAN
![]() |
Referinţă Bibliografică |

GEORGE PETROVAI: Balada groşilor de-obraz
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..