O VIAȚĂ ZBUCIUMATA

         Viața la țară nu oferă multe oportunități pentru petrecerea timpului liber, dar oamenii găsesc soluții : de pildă, o bancă la poartă, la care se adună femei, bărbați – în număr mai mic pentru că satul e populat mai mult de văduve-și, mai rar, copii.
Acum, când o pozez, banca e goală, pentru că ora e târzie și nici nu e sărbătoare. De fapt, banca e goală și la mijlocul zilei când e caniculă, fiecare adăpostindu-se în propria casă, curte, în locuri umbroase.
Cum, într-o seară, pe banca aceasta am găsit-o pe mătușa Geana, despre a cărei viață știam că n-a fost tocmai liniștită, i-am propus să o vizitez ca să – mi povestească momente mai importante din copilăria și tinerețea ei.
Fire sociabilă, tanti Geana mă primește în curtea plină de cârciumari, flori care oferă privitorului un aspect plăcut al gospodăriei, înainte de a-i deschide poarta, de-a stânga și de-a dreapta gardului de la drum. Ne așezăm pe treptele casei construită de mama ei, Ioana, cu cel de-l doilea soț, Marin Barabaș.
Mă uit în ochii albaștri ai interloutoarei mele și, în timp ce-mi povestește cursiv și coerent, gândesc că se ține bine la cei 86 de ani ai ei.
Viața a fost grea și pentru mama sa, rămasă văduvă cu doi copii mici, după primul soț din familia Pleșcoianu. Îmi amintesc că pe ulița cimitirului, mai nou str. Buna Vestire, trăiau în copilaria mea două familii cu același nume :Anica și Dumitru Pleșcoianu și Rina și Costică Plescoianu, bărbații fiind frații celui mort în Primul Război Mondial, despre care imi povestește acum tanti Geana.
Când după patru ani de război și prizonierat și – a găsit  nevasta măritată cu altul, Marin Barabaș a luat-o de nevastă pe văduva Ioana, cu care a avut  trei copii: Petre, Gheorghe și Eugenia, naș de cununie fiindu-le înv. Fănică Naftan, vecinul lor.
O întrerup și o întreb de ce nu i-au zis părinții așa cum scrie în certificatul de naștere, Eugenia. Tanti Geana îmi motivează printr-o întrebare retorică : „Ce era mai frumos decât niște gene lungi și dese care umbreau ochii albaștri ca seninul cerului ai codanei ce eram odată, cu un păr lung, blond roșcat ce se revărsa peste umeri?”
Pentru mama Ioana viața a continuat să fie dură, pentru că cei doi fii din prima căsnicie au murit, unul dintre ei în cel De-al Doilea Război Mondial, lăsând în urmă o văduvă tânără cu trei copii mici. La scurt timp,  îmbolnăvindu-se, nora moare și nepoții rămân în grija bunicii.
Dar viața merge mai departe, Geana crește, devine o codană frumoasă și la 15 ani merge la balurile ce se țineau la salonul lui Toma Naftan (unde se află acum casa familiei Bârlă – fosta secretară a primăriei din Vernești). Tanti Geana își amintește cu tristețe de tatăl ei care era paznic la fabrica de cherestea din sat. Și fiul lui, Petre Barabaș, tot paznic era in vremea copilăriei mele, un om mărunțel, bun de gură și tare glumeț, ca și nevasta lui, Lica. Dar asta – i altă poveste.
Într-o seară, când fata s-a intors de la bal însoțită de un tânăr, cu care a mai întârziat pe banca de la poartă (și – n vremea aceea era banca! ), tatăl i-a văzut și i-a invitat in casă, ca ei, bărbații, să se cinstească cu un pahar de vin. Acesta este începutul unei vieți zbuciumate.
La numai 16 ani fără două luni, este forțată să se mărite cu Toni Moroianu, bărbat în toată firea la cei 23 de ani ai săi, care, nu după mult timp, pleacă în armată pentru doi ani. Atunci se făcea armată, nu glumă! Proaspăta nevastă era însărcinată în șase luni cu baiatul cel mare, Gheorghe. La întoarcerea din armată, Toni își găsește de lucru la SMT Poșta Câlnău, de unde vine acasă la două săptămâni.

Până aici nu-i nimic ieșit din comun, nici eu nu mă vedeam prea des cu barbatul meu în primii doi ani de căsnicie, pentru că eu eram studentă la Iași și el la Brașov și ne întâlneam la o lună – două, dar nu aveam copii.
Tanti Geana își aranjează eșarfa pe cap, nu poartă basma, oftează puțin și continuă povestea. La 19 ani avea doi copii, doi băieți. Vremurile erau grele după război… noroc cu mama Ioana, văduvă de razboi, care avea cartelă și procura cele necesare casei de la magazinul din sat, unde era vânzător Marin Olaru. Acesta i-a dat de înțeles, la un moment dat, că ginerele său ar avea o mândră la Poșta Câlnău. Cum Toni venise acasă și – și luase haine bune că, vezi Doamne, merge la București la o școală, a doua zi, sâmbătă, Geana începe să creadă că cele spuse de vecinul Marin mamei sale sunt adevărate. Își lasă copiii cu mama și pornește la drum spre Poșta Câlnău, în plină iarnă. Se urcă pe la trei dimineața în căruța unor nișcoveni care cărau lemne la oraș și ajunge la Simileasca.
Cum n-avea alt mijloc de transport pe vremea aceea, tânăra nevastă, cu sufletul cătrănit de ceea ce aflase despre bărbatu-său, își continuă drumul pe jos până la destinație. Pe la zece dimineața ajunge la SMT unde spera să – l găsească pe Toni, dar ia-l de unde nu-i!
-Sunt soția lui Moroianu, se recomandă colegilor prezenți care rămân blocați știind că, seara trecută, acesta se logodise în sat cu fata lui Ion Frunză.
Ce putea să facă în situația dată? Unul dintre săteni îi arată Geanei unde stă familia la care și-a găsit Moroianu fericirea, și – o pornește într-acolo. Pe drum, întâlnește o tânără care se întorcea de la fântână cu cofa plină cu apă și află că e fata gazdei, deci proaspăta mireasă, cum ar veni. Amabilă, noua nevastă a bărbatului ei, neștiind cine e Geana, se oferă s-o conducă până acasă unde este  primită ca un musafir de noua soacră a lui Toni. Acesta tocmai își îndesa căciula rusească pe cap când cele două femei intrau pe ușă, și rămâne cu gura căscată…
-Mă, nenorocitule, eu mor de foame cu doi copii, și tu te însori? se năpustește Geana asupra împricinatului, căruia îi sare in ajutor gazda.
-Pleacă d-aici că asta-i băiatul nostru! L-am logodit aseară cu fata noastră… o să – i dăm și loc de casă…
Văzând că n-are cum s-o scoată la capăt, cu tot scandalul pe care-l face și cu toate argumentele pe care le invocă, Geana se hotărăște să meargă la miliție. Cum n-are bani, se duce la șeful lui Moroianu să – i dea din salariul acestuia. Șeful, fratele lui Gheorghe Ștefănescu de la ea din sat, îi spune că nu-i poate da bani pentru că îi dăduse deja lui Toni 13 mii de lei să termine o lucrare cu frate-său Ion.
Tanti Geana se oprește din povestit și mă cercetează să vadă dacă înțeleg ceva. Nu prea înțeleg eu cum a stat fratele lui Gigi Ștefănescu în gazdă la Vasilache care avea o casă așa de mică, dar o ascult mai departe.
Ca să – i fie cât de cât de ajutor, Ștefănescu o trimite, împreună cu muncitorii, cu tractorul până la Chimica, la Chiva, mama lui, pentru că trebuia să ajungă la miliția din Simileasca de care aparținea satul Vernești.
După ce mai prinde puteri și ceva curaj, o ia pe jos până la miliție unde denunță abandonul de familie al lui Toni, căruia i se face dosar. Scoate și ordinul Parchetului ca să – l prindă în flagrant pentru probe la dosar.
Cea care o ajută în perioada aceasta e mama Ioana care rămâne în continuare să aibă grijă de copii, după ce Geana îi povestește ce mare crai e ginerele. Acesta, în loc să vină acasă la copii, merge la sora lui mai mare ca el, la Nișcov, îi dă o mie de lei să – l ajute să-l ia pe baiatul cel mare… Niculina, înțelegând care e situația dintre frate-său și cumnata, îi dă banii cumnatei să cumpete lemne și – i poftește pe cei doi să doarmă în noaptea aceea la ea, Toni pe scaun, Geana în pat.
Privesc chipul brăzdat de trecerea anilor al interlocutoarei mele și – mi imaginez cam ce era în sufletele celor doi. Câți dintre cititorii acestei povești de viață n-au trăit momentede singurătate în doi! N-au trecut prin atâtea peripeții, dar că au avut o viață numai lapte și miere… să i-o spună lui mutu’!

La cei 20 de ani ai ei, Geana, hotărâtă să – și recupereze bărbatul care se întorsese la serviciu și la vechea gazdă, își ia certificatul de căsătorie și certificatele de naștere ale celor doi copii și merge la Sfatul popular din  Poșta Câlnău, unde președintele îl cheamă pe Ion Frunză să lămurească problema. Dar, bietul de el, nici el nu era lămurit, că nu știa minciunile lui Toni care nu recunoștea că are doi copii cu cea care susținea insistent că e nevasta lui legitimă.
Flagrantul nu-i reușește Geanei, chiar dacă a așteptat la poarta lui Ion Frunză până aproape de miezul nopții împreună cu vreo cinci persoane printre care președintele, șeful de post, un membru de partid… Luminile în casă nu s-au stins că locatarii casei au chefuit, așa că n-aveau cum să fie tinerii prinși în pat.
Se întoarce la copii și așteaptă să vadă ce hotărăște instanța. Cum era pasibil de pușcărie, Toni revine acasă după șapte luni, se împacă cu nevasta și dosarul se clasează. Asta nu înseamnă că viața celor doi intră în normalitate. El o bate la sânge pe cea care-i născuse șase băieți, din care până azi nu mai trăiesc decât doi, ceilalți s-au prăpădit – doi, de mici copii, și doi adulți.
Oftează când își aduce aminte prin câte a trecut… își mai aranjează eșarfa albastră pe cap care-i scoate în evidență ochii albaștri, chiar dacă a suferit două operații de cataractă… singură a mers de și – a rezolvat problemele de sănătate.
– Dna Geta, barbatul meu a fost un meseriaș bun: zidar, lemnar… dar ce folos dacă era un afemeiat, un bețiv… și mă bătea  de dormeam prin vecini, pe la Rina, iar când nu voiam să mă mai întorc acasă, ne împăca Mitică Căprăruș cu un pahar de rachiu, se destăinuie cu obidă.
Cum viața sentimentală alături de Toni n-avea nicio perspectivă, Geana cunoaște pe la vârsta de 35 de ani un bărbat care i-a oferit dragoste, respect și multă discreție. Numai că soțul, bănuind-o, divorțează de ea în 1965 și se însoară, fără acte, cu o femeie la Grăjdana. La plecare, ia tot din casă drept pentru care este dat în judecată și martor este Fănică Naftan, vecinul lor și nașul de cununie al părinților ei
Telenovela continuă cu împăcarea lor datorită copiilor, dar trăiesc în concubinaj 26 de ani. El își vede mai departe de bautură din pricina careia se și îmbolnăvește și moare la 66 de ani, după ce zace 4 ani… ea își trăiește viața sentimentală cu aceeași persoană din tinerețe fără să renunțe la familie, dar face un jurământ : când va muri Toni, nu-l va petrece la mormânt și va pune muzica să cânte după ce va pleca cortegiul către cimitir. Așa că de revelionul din iarna lui 1990, Geana face 800 de sarmale, împreună cu femeile care o ajută, cheamă doi preoți să-l conducă pe ultimul drum pe fostul soț, actualul concubin… nu-i curge o lacrimă, din câte povestește, și cortegiul se pornește…
– Hai, tanti Geana, nu te-mbraci să mergi la biserică? o strigă preotul paroh văzând că nu se grăbește…
– Acuș, acuș, vine răspunsul, dar nevasta, nu.
Chiar dacă nu l-a condus la cimitir, tot n-a răbdat-o inima să nu-i facă cele creștinești : pomeni, parastase, capete, ține să – mi precizeze tanti Geana, dar l-a îngropat in cimitirul nou, nu în cel vechi, din curtea bisericii, unde e mama Ioana… Acolo se va odihni ea, când îi va veni vremea… să nu li se amestece oasele, ale ei cu ale răposatului. Rănile din tinerețe se vindecă greu, cum e vorba aia : „Te iert, dar nu uit.”
Multe are de povestit. De 26 de ani trăiește singură din pensia pe care o are în urma muncii pe care a depus-o când a lucrat la Fabrica de cherestea din Vernești, la Sere în Simileasca, la Uscător la Berca. E mică pensia, sub 400 de lei. Într-o vreme, își mai suplimenta venitul având în gazdă elevi de la școala profesională din sat. Au trecut acele timpuri, și ea chiar singură e, doar cu gândul că va veni o vreme când nu se va mai putea descurca. Acum își spală singură lucrurile cu mâna, își face curățenie… are casa curată și ordonată.

Îmi arată, la un moment dat, niște acte pe care le păstrează cu mare grijă în speranța că cineva o va ajuta să – și găsească dreptatea. Povestea acestor acte începe de prin 2005, când ea face cerere de punere în posesie a terenului de 1 ha pe care îl moștenește de la fratele ei. Comisia locală îi dă un răspuns nefavorabil… nu mai e pământ! Numai că, în anul următor, primarul de atunci găsește o soluție :
– Tanti Geana, îmi vinzi mie pământul?
– Cum, dom ‘primar, dacă nu este?
– Nu – ți fă griji, și pe Lună dacă e, îl găsesc!
Și începe șirul întâmplărilor: o pune să semneze un precontract de vânzare – cumpărare și – i dă suma de 25 de milioane vechi, în 2 martie 2007, îi cere să semneze un act prin care îl împuternicește să vândă cei 10.000 mp cum vrea și cui vrea. În epoca modernă în care trăim, unii își cumpără parcele pe Lună, primarul acesta a reușit să aducă parcele de pe Lună chiar la Vernești, pe care le-a vândut cu un preț de 40 de ori mai mare decât cel oferit femeii la mica înțelegere.
Văzând că a fost păcălită, îl dă in judecată pentru înșelăciune și abuz de putere, și ani buni bate drumurile instanțelor de judecată, până la Curtea de Apel din Ploiești, ca să ajungă la vorba : „Corb la corb nu-și scoate ochii.”
Culmea, acum are un alt proces verbal de punere în posesie a aceluiași teren, cu nr. 19/30 aug. 2010, semnat de următorul primar, și tanti Geana nu știe dacă, de data asta, e pe Lună sau pe Marte. Numai la noi, la români, se poate întâmpla așa ceva!
La cei 86 de ani, așteaptă în singurătatea ei ca ușa să se deschidă și să audă : „Mamaie, mai trăiești?”

Curierul zoreștean, nr. 73-74, august – septembrie 2016, Georgeta Tudor, Vernești, Buzău, România

by

Referinţă Bibliografică

POVESTIRI DIN LUMEA SATULUI/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 6 iunie 2022