Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Mioara Oprișan: Când timpul obosi

Mioara Oprișan: Când timpul obosi

Fiind provocată de poemul „Repetenți clientelari” al distinsei poete Lidia Zadeh, am scos spre lecturare din volumul meu de debut „Aripi de cântec”, Editura Armonii Culturale, Adjud, 2017, poemul de mai jos:
CÂND TIMPUL OBOSI…
Odată, când timpul obosi
De-atâta clemenţă, aşteptare,
Să desluşească a lor stare,
Pe la români un spirit se găsi.
Bigoţi, trudeau la o plăcere,
Ce îi dorea pe toţi îngenuncheaţi,
Ba deseori de spate aplecaţi…
Un obicei? Doar o părere?
Din ei au şi băgat de seamă
Cine îi stânjenea la-ngenuncheat…
L-au alungat din sine, l-au blamat,
Umil l-au ţintuit în ramă.
În loc, Egoul, mare împărat,
Măiestru fu pregătit să fure
Puterea dorinţelor obscure.
De mărginire…liber claustrat.
Cum mărginita înflorire
Oricare minte cucereşte parcă…
Şi minţile obscure încearcă
Să stăpânească-ntreaga fire…
Pun bunul-simţ în largi carafe,
Îl dau pe gât pahar, după pahar,
Beţie curge-n simţuri dulce-amar,
În cugete confuzie şi gafe…
Mila suprimă orice lege,
Celor certaţi cu munca-i adăpost.
Minciuna şi hoţia îşi fac rost
Când nepăsarea este rege.
În somn, conştiinţele uşor
Ţes indulgenţele, fir mătăsos…
Închid ca într-o nimfă, lunecos,
Viaţa…Abis, abis…în jurul lor.
Oamenii fluturi vor să zboare,
Străpung cu aripi forma plină.
Captivi, au frica de lumină
O dureroasă încercare…
Un Christ zâmbeşte trist din ramă…
Cei mulţi stau în voinţă-ncătuşaţi,
De pofte şi plăceri îngenuncheaţi,
Luptând cu propria lor teamă.
Mioara Oprișan, Membră a Ligii Scriitorilor Români( Filialele Dobrogea, Cluj – Napoca)
Facebooktwitterby feather
Etichete: